ștircă sf [At: I. IONESCU, M. 371 / V: (reg) st~, șter~ / Pl: ~rci / E: ns cf șterț¹] 1 (Trs) Băț (despicat la un capăt) cu care se mestecă zerul pus la fiert Si: lopățică. 2 (Olt; Ban) Mustuitor. 3 (Olt; Ban) Băț ramificat la un capăt, folosit la mărunțirea zarzavatului în mâncare. 4 (Reg) Otic. 5 (Olt) Prăjină înfășurată la un capăt cu cârpe, folosită la spălatul țevilor de la alambic. 6 (Olt) Prăjină prevăzută la un capăt cu o bucată de scândură, folosită la amestecat varul, nisipul și apa în varniță. 7 (Trs; îf stircă) Chibrit (1).

ștírcă f., pl. ĭ (cp. cu șterț). Hațeg. Șterț. Dolj. Mustuitor, brighidăŭ.

stircă sf vz ștircă

ștercă sf vz ștircă

șterț n., pl. urĭ (germ. sterz, coadă, mîner, toartă). Trans. Lopățica cu care se amestecă jintița în căldare (numită tăŭjar la R. S. și ștircă la Hațeg). Ghĭoagă (V. melesteŭ). Lampă de umblat pin mină (numită și ștearț). V. opaiță.

ȘTIRCĂ s. v. mustuitor.

ștircă s. v. MUSTUITOR.

STIRCĂ s. v. chibrit.

stircă s. v. CHIBRIT.

ștircă, știrci, s.f. (reg.) 1. băț despicat la un capăt sau lopățică cu care se mestecă zerul pus la fiert. 2. băț cu ramificații la un capăt folosit la stroșirea strugurilor; mustuitor. 3. băț sau lopățică cu care se curăță de pământ brăzdarul și cormana plugului; orcic. 4. prăjină înfășurată la un capăt cu cârpe, folosită la spălatul țevilor de la alambic. 5. prăjină prevăzută la un capăt cu o bucată de scândură, folosită la amestecat varul, nisipul și apa în varniță. 6. (în forma: stircă) chibrit.