4 intrări

55 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

STIMA, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

STIMA, stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. estimer.

stima1 vt [At: HELIADE, D. C. VII/26 / Pzi: ~mez, (înv) stim / E: it stimare, fr estimer, lat aestimare] 1 A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva) Si: (îvr) stimarisi Vz aprecia, cinsti, considera, onora, prețui, priza2, respecta, socoti. 2 (Îvr) A diviniza (1). 3 (Îvr) A prețui (1).

STIMA, stimez, vb. I. Tranz. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a respecta, a cinsti. [Bălcescu] își iubește patria și poporul, dar tocmai de aceea stimează și celelalte popoare, văzînd în lupta lor frățească arma cea mai puternică împotriva tiraniei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 4/1. Cu un asemenea om poți să te lupți cu toată energia, să-l ai dușman, dar nu poți să nu-l stimezi. GHEREA, ST. CR. I 322. Gîndirea voastră, zise îmi pare minunată, Și simtimentul vostru îl stimez, frații mei. ALEXANDRESCU, M. 322. – Prez. ind. și: (învechit) stim (NEGRUZZI, S. I 52).

STIMA vb. I. tr. A avea stimă, considerație (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a prețui].

STIMA vb. tr. a avea stimă, considerație; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, după fr. estimer)

A STIMA ~ez tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stimă (izvorâtă dintr-un sentiment de înaltă apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare

STI s. f. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație; p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

ȘTI1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

ȘTI1, știme, s. f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.

ȘTI2, știme, s. f. Partea dintr-o partitură care privește fiecare instrument sau voce. – Din germ. Stimme.

sti1 sf [At: N. COSTIN, L. 43 / Pl: ~me / E: it stima, fr estime] 1 Sentiment pe care îl impune cineva sau ceva celor din jur, datorită calităților sau meritelor sale deosebite Si: cinstire (1), considerație (1), deferență (2), prețuire, respect, seamă, (înv) socoteală, socotință, (grî) sevas. 2 Atitudine respectuoasă față de cineva sau de ceva care are aceste calități sau merite. 3 (Pex) Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva Vz apreciere, atenție, lefterie, laudă, trecere, vază. 4 (Îla) În ~ Stimat.

ști2 sf [At: HEM 1276 / V: (reg) schi~, st~, ște / Pl: ~me / E: gr σχῆμα, -λτος] 1 (Mol; Buc) Personaj din mitologia populară, imaginat de obicei ca o femeie frumoasă (și bună), care protejează apele, pădurile, comorile etc. Vz zână. 2 (Reg; în superstiții; d. animale; îe) A avea ~ A fi stăpânit de un duh necurat. 3 (Reg; pex; d. animale; îae) A fi năzdrăvan. 4 (Mol; îc) ~ma-vitelor Boală a vitelor, nedefinită mai îndeaproape. 5-6 (Reg; pex) Ființă (sau plantă) căreia i se atribuie însușiri supranaturale, care este considerată ca purtătoare de noroc. 7 (Reg; prt) Om slab și urât. 8 (Reg) Copil neastâmpărat. 9 (Trs) Noroc. 10 (Trs; îf ștemă) Belșug de lapte la vite Si: (pop) frupt (1), mană. 11 (Reg) Presimțire. 12 (Reg; îf ștemă) Secret. 13 (Reg; îaf) Fluierătură cu care ciobanii se cheamă unul pe altul.

șți1 sf [At: DL / Pl: ~me / E: ger Stimme] Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală.

STIMĂ, stime, s. f. Sentiment de prețuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva; considerație, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ◊ Expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. estime.

ȘTI2, știme, s. f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.

STI s. f. Sentiment pe care îl impune cineva celor din jur prin meritele sau calitățile sale deosebite; considerație, respect; p. ext. atitudine respectuoasă. Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales pe a ta însăți. REBREANU, P. S. 36. ◊ Expr. Cu toată stima, formulă de politețe pentru încheierea unei scrisori.

ȘTI1, știme, s. f. (În credințele populare) Ființă imaginară închipuită ca o femeie, care ar avea rolul să păzească apele, pădurile, casa, comorile etc. Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98.

ȘTI2, știme, s. f. Partea care îi revine fiecăruia dintre interpreții unei bucăți muzicale și care se extrage, izolat, din partitura generală.

STI s.f. Prețuire deosebită a meritelor și a însușirilor cuiva sau a ceva; cinste, considerație. [< it. stima].

ȘTI s.f. (Muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cîntăreț, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de același gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce].

STI s. f. prețuire deosebită a meritelor, a însușirilor cuiva sau a ceva; considerație. (< it. stima, după fr. estime)

ȘTI s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme)

STIMĂ ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună față de o persoană pentru meritele sau pentru calitățile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~.A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toată ~a formulă de politețe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime

ȘTI2 ~e f. (în mitologia populară) Ființă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forțe supranaturale, care protejează apele, munții, pădurile etc. /Orig. nec.

ȘTI1 ~e f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreții unei compoziții muzicale, reprezentând un extras din partitura generală. /<germ. Stimme

stimă f. 1. considerațiune; 2. opiniune, judecată.

stimă f. stemă în frunte: animalele cu stimă se cred a fi năsdrăvane. [Vechiu.-rom. stimă, piatră scumpă. («mărgăritariu..., stimă», Moxa); v. stemă].

stimă f. Mold. 1. demon, stafie ce păzește comorile necurate: apoi se arată stima comorii; stima apei, un fel de geniu al rîurilor; are stimă, nu-i lucru curat; 2. pocitură: ești stima oamenilor. [Vorbă identică cu cea precedentă; genii păzitori de comori purtând o cunună de pietre scumpe].

schímă f., pl. e (ngr. shima, vgr. shêma, formă, haĭnă, figură, trăsătură, gest; vsl. skima, rus. shima. V. schemă). Vechĭ (și shimă). Gest. Azĭ. Gest. schimositură, strîmbătură: schime, cîntece și jocurĭ (Em.). Figură, formă, aspect: o schimă misterioasă. Haĭnă călugărească. Schima cea mică, rasa (haĭna) pe care o poartă frațiĭ; schima cea mare, potcapu (pe care-l poartă numaĭ monahiĭ). – Și știmă, stahie, monstru, arătare, ĭazmă, vîlvă, pocitanie, duh necurat, zînă de apă: oameniĭ mor și se fac știme (Șez. 36, 31), știma Dunăriĭ, știmele mlaștiniĭ (Chir.). – Și stimă (Bucov.) și chimă (Mold. nord): chima răuluĭ pe malu pîrăuluĭ (Cr.).

3) stímă f., pl. e (fr. estime, it. stima, de unde și ngr. stima). Considerațiune, apreciere, respect acordat uneĭ persoane: a avea stimă pentru cineva, a fi în mare stimă la cineva. Apreciere: mila, onestitatea, știința, vitejia și frumusețea a fost tot-de-a-una în mare stimă. V. dispreț.

1) stímă f., pl. e (mgr. apoĭ vsl. stemma, stemă). Vechĭ. Peatră prețioasă.

*stiméz v. tr. (fr. estimer, it. stimare d. lat. áestimo, -áre. V. estimez). Acord stimă, onorez, prețuĭesc: a stima un om bătrîn, știința.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

stima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. stimez, 3 stimea; conj. prez. 1 sg. să stimez, 3 să stimeze

stima (a ~) vb., ind. prez. 3 stimea

stima vb., ind. prez. 1 sg. stimez, 3 sg. și pl. stimea

sti s. f., g.-d. art. stimei

ști s. f., g.-d. art. știmei; pl. știme

ști s. f., g.-d. art. știmei; pl. știme

sti s. f., g.-d. art. stimei; pl. stime

ști (mit., muz.) s. f., g.-d. art. știmei; pl. știme

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

STIMA vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a prețui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.)

STIMA vb. a aprecia, a cinsti, a considera, a onora, a prețui, a respecta, (înv.) a respectarisi, a respectălui, a respectui, a socoti. (Toți îl ~ în mod sincer.)

STI s. 1. v. apreciere. 2. v. admirație. 3. v. autoritate.

STI s. 1. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~.) 2. admirație, prețuire, (înv.) mirare. (~ mea pentru el a rămas statornică.) 3. ascendent, autoritate, considerație, influență, înrîurire, prestigiu, reputație, raspect, trecere, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (În ochii lor se bucură de o ~ suverană.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

stimă (-me), s. f. – Prețuire, apreciere, considerație. It. stima.Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

știmă, știme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzește comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. ființă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ștemă) belșug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic și neastâmpărat. 7. presimțire. 8. (în forma: ștemă) taină, secret. 9. (în forma: ștemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.

știmă (< germ. Stimme „voce”) voce (3); în mod curent, se înțelege prin ș. extragerea pe o foaie de hârtie a unei voci (2) din partitura* generală, foaie după care interpretul citește „textul” muzical.

știmă, știme, s.f. – (mit.) 1. Duh ce păzește comorile. 2. Zână de apă. – Din ngr. shíma (Scriban, DEX, MDA).

știmă, -e, s.f. – (mit.) Personaj din mitologia populară, imaginat ca o ființă care protejează apele, pădurile. – Din ngr. shíma (DEX).

Intrare: stima
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stima
  • stimare
  • stimat
  • stimatu‑
  • stimând
  • stimându‑
singular plural
  • stimea
  • stimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stimez
(să)
  • stimez
  • stimam
  • stimai
  • stimasem
a II-a (tu)
  • stimezi
(să)
  • stimezi
  • stimai
  • stimași
  • stimaseși
a III-a (el, ea)
  • stimea
(să)
  • stimeze
  • stima
  • stimă
  • stimase
plural I (noi)
  • stimăm
(să)
  • stimăm
  • stimam
  • stimarăm
  • stimaserăm
  • stimasem
a II-a (voi)
  • stimați
(să)
  • stimați
  • stimați
  • stimarăți
  • stimaserăți
  • stimaseți
a III-a (ei, ele)
  • stimea
(să)
  • stimeze
  • stimau
  • stima
  • stimaseră
Intrare: stimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sti
  • stima
plural
  • stime
  • stimele
genitiv-dativ singular
  • stime
  • stimei
plural
  • stime
  • stimelor
vocativ singular
plural
Intrare: știmă (muz.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ști
  • știma
plural
  • știme
  • știmele
genitiv-dativ singular
  • știme
  • știmei
plural
  • știme
  • știmelor
vocativ singular
plural
Intrare: știmă (personaj)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ști
  • știma
plural
  • știme
  • știmele
genitiv-dativ singular
  • știme
  • știmei
plural
  • știme
  • știmelor
vocativ singular
plural
ștemă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stima, stimezverb

  • 1. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote [Bălcescu] își iubește patria și poporul, dar tocmai de aceea stimează și celelalte popoare, văzînd în lupta lor frățească arma cea mai puternică împotriva tiraniei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 329, 4/1. DLRLC
    • format_quote Cu un asemenea om poți să te lupți cu toată energia, să-l ai dușman, dar nu poți să nu-l stimezi. GHEREA, ST. CR. I 322. DLRLC
    • format_quote Gîndirea voastră, zise, îmi pare minunată, Și simtimentul vostru îl stimez, frații mei. ALEXANDRESCU, M. 322. DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: stim. DLRLC
etimologie:

sti, stimesubstantiv feminin

  • 1. Sentiment de prețuire și de respect determinat de meritele sau de calitățile cuiva sau a ceva. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Să năzuiești mereu a dobîndi stima oamenilor și mai ales pe a ta însăți. REBREANU, P. S. 36. DLRLC
    • chat_bubble Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politețe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. DEX '09 DLRLC
etimologie:

ști, știmesubstantiv feminin

  • 1. Partea dintr-o partitură, care privește fiecare instrument sau voce. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:

ști, știmesubstantiv feminin

  • 1. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se întîmplă cîteodată, în crucile nopții, de curg neguri pe Prut, și din acele neguri se arată știma. SADOVEANU, F. J. 429. DLRLC
    • format_quote Trei limbi de foc se zice că se ivesc din pămînt îndată ce începi a săpa, ș-apoi s-arată știma comorii. GANE, N. I 98. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.