stihoavnă sf [At: (a. 1713) CAT. MAN. I, 145 / V: ~hovnă / Pl: ~ne / E: slv стиховьно] Cântare bisericească în versuri.

STIHOAVNĂ, stihoavne, s. f. Cîntare bisericească în versuri, care se cîntă la sfîrșitul slujbei de vecernie.

stihoavnă 1. cântare bisericească precesă de un stih mai lung: cele opt glasuri cu stihoavnele. [V. stih].

stihoávnă (oa dift.) f., pl. e (vsl. stĭhovina, rus. -vna, d. stihovinŭ, scris în versurĭ). Ultimele versurĭ cîntate la vecernie.

stihovnă sf vz stihoavnă

stihoavnă s. f., g.-d. art. stihoavnei; pl. stihoavne

stihoavnă s. f., g.-d. art. stihoavnei; pl. stihoavne

stihoavnă s. f., g.-d. art. stihoavnei; pl. stihoavne

stihoavnă, partea a doua a vecerniei*, intercalată între ectenia* „Să plinim” și rugăciunea „Acum slobozește”. Este alcătuită din stihiri*, „slavă”, „Și acum Borodicina”. Apostihurile sunt numite „Stihiri ale Stihoavnei” (στιχηρὰ τοῦ στίχου sau ἀπόστιχα) pentru că stihurile care le preced sunt diferite – în funcție de ziua sau sărbătoarea respectivă – și nu sunt fixe și precis determinate, ca acelea de la kekragarii*, laude etc.