stăvar sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 303 / V: stev~ / Pl: ~i / E: stavă + -ar] 1-2 (Pop) Herghelegiu (1-2). 3 (Înv) Armăsar (1). 4 (Reg; pan) Specie de insecte de noapte nedefinită mai îndeaproape.

STĂVAR, stăvari, s. m. Îngrijitor, păzitor de cai la pășune. Petru plecă deci pe calea arătată de șearpe, și nu mult merse pînă ce să și-ntîlni cu stăvarul. RETEGANUL, P- II 42. – Variantă: stevar (ALECSANDRI, P. P. 314) s. m.

STĂVAR s.m. (Mold., Ban.) Herghelegiu, // B: Într-o zi mearsă stăvariul la Filip împărat și zisă. A 1750, 58^v. Etimologie: stavă + suf. -ar. Vezi și stavă. Cf. d u v a l m (1), herghelegiu.

stăvar m. Tr. herghelegiu: s’adoarmă stăvarii, să le fur armăsarii POP.

stăvár m. (d. stavă). Ban. Trans. Olt. Herghelegiŭ.

stevar sm vz stăvar

stăvar (pop.) s. m., pl. stăvari

stăvar (reg.) s. m., pl. stăvari

stăvar s. m., pl. stăvari

STĂVAR s. v. herghelegiu.

stăvar s. v. HERGHELEGIU.

stăvar, stăvari, s.m. (reg.) 1. păzitor de cai la pășune; herghelegiu. 2. (înv.) armăsar. 3. specie de insectă de noapte.

stăvar, stăvari, s.m. – (reg.; înv.) Păstorul / cel care păzește caii de la stână. ♦ (onom.) Stavăr, Stavâr, Stavarache, Stăvărescu, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din stavă „herghelie” + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

stăvar, -i, s.m. – Păstorul / cel care păzește caii de la stână. – Din stavă „herghelie” + -ar.