STELIȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stele (pl. lui stea) + suf. -iță.

steliță sf [At: BARCIANU / V: ~eiță / E: stele (pll stea) + -iță] 1 (Șîc ~-vânătă, ~-sălbatică) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile dispuse în capitule, cele centrale galbene, iar cele marginale albastre Si: (reg) gălățence, rușcă, scânteiuțe, stelișoară (2), vărsătoare, flori-cojocărești, flori-de-Iierusalim, iarba-vântului, ochiul-boului, rujă-de-toamnă, rujă-vânătă, rușcă-vânătă, rușcuță-vânătă, steluță-sălbatică, steluțe-vinete (Aster amellus). 2 (Înv; îs ~ de sânge; csnp) Hematie.

STELIȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelișoară (Aster amellus). – Stea + suf. -iță.

STELIȚĂ, stelițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albastre și galbene, care crește pe coline aride, prin mărăcinișuri și prin locuri pietroase (Aster amellus); ochiul-boului.

STELIȚĂ ~e f. (diminutiv de la stea) Plantă erbacee cu tulpina erectă, scurtă, păroasă, și cu frunze alungite, ușor dințate, ce crește prin tufărișuri și locuri stâncoase. /stele + suf. ~iță

steiță sf vz steliță^[1] corectat(ă)

steliță s. f., g.-d. art. steliței; pl. stelițe

steliță s. f., g.-d. art. steliței; pl. stelițe

steliță s. f., g.-d. art. steliței; pl. stelițe

STELIȚĂ s. (BOT.; Aster amellus) (reg.) gălățence (pl.), rușcă, scânteiuțe (pl.), stelișoară, vărsătoare, flori-cojocărești (pl.), flori-de-Ierusalim (pl.), iarba-vântului, ochiul-boului, rujă-de-toamnă, rujă-vânătă.

STELIȚĂ s. (BOT.; Aster amellus) (reg.) gălățence (pl.), rușcă, scînteiuțe (pl.), stelișoară, vărsătoare, flori-cojocărești (pl.), flori-de-Ierusalim (pl.), iarba-vîntului, ochiul-boului, rujă-de-toamnă, rujă-vînătă.