stean¹ smn vz stană

STEAN s. n. V. stană.

stean, V. stan 1.

stamă sf vz stană

stan² sm, sn vz stană

stană sf [At: CORESI, EV. 137 / V: (îvp) stan (Pl: ~i sm, ~uri sn), stean (Pl: ~i, ~eni) sm, (îvr) ~amă, steană / Pl: ~ne, (îvr) stăni / E: vsl станъ] 1 (De obicei cu determinări care arată felul) Bloc masiv, dur și imobil (de piatră). 2 (Pex) Stâncă. 3 (Îe) A fi (sau a sta, a rămâne) ca (ori ca o) ~ (de piatră) A fi (sau a sta, a rămâne) neclintit, încremenit (ca urmare a unei emoții puternice). 4 (Reg) Vârf de stâncă. 5 (Îvp) Formă de relief alcătuită din stânci, bolovani etc. 6 (Reg; îf stan) Prăpastie.

stand² sn vz șteand

steană sf vz stană

ștant² sn vz șteand

ștean sn vz șteand

șteand sn [At: MOLNAR, D. 41 / V: (reg) sta~, st~, șta~, ștant, ~an, ~end / Pl: ~uri / E: ger dal Stande, săs Stand] 1 (Reg) Putină mică de lemn, cu capac, în care se prepară sau se păstrează produse lactate. 2 (Reg; pex) Brânză păstrată într-un șteand (1). 3 (Trs) Buhai (pentru urat).

ștend sn vz șteand

STAN¹ s. n. v. stană.

STANĂ, stane, s. f. (Mai ales determinat prin «de piatră») Bolovan mare de piatră; p. ext. stîncă. Stana de piatră din vîrful unui munte stă neclintită vreme de veacuri. SANDU-ALDEA, U. P. 32. Au înghețat sloi, și baba și oile s-au prefăcut toate în stane de piatră... risipite ca o turmă, pe muntele care, de-atunci, se cheamă Babele. VLAHUȚĂ, O. A. 412. Nesecata ei durere o prefăcuse în stană de piatră. ODOBESCU, S. III 302. ◊ (Metaforic) Isbășescu, stană de piatră lîngă fereastră, nu clintise nici cînd a intrat logofătul. REBREANU, R. II 191. ◊ Expr. A rămîne (sau a sta, a fi etc.) ca o stană de piatră = a rămîne (sau a sta etc.) nemișcat, neclintit, încremenit. Maria a rămas locului ca o stană de piatră. DAVIDOGLU, M. 30. După ce coborî grabnic treptele de piatră și începu a păși vesel, pe sub arcurile copacilor în floare, dintr-o dată se opri, încremeni în loc ca o stană de piatră. SADOVEANU, M. 120. ♦ (Regional, în expr.) Stană de sare = bolovan de sare. – Variante: (regional) stan, stanuri (EMINESCU, N. 49, RETEGANUL, P. I 6, ȘEZ. II 202), stean, steanuri (SLAVICI, O. I 339, MARIAN, T. 91), s. n.

ȘTEAND, șteanduri, s. n. (Regional) Putină mică cu capac, în care se păstrează diferite derivate ale laptelui.

STANĂ ~e f. Bolovan mare și greu. ~ de piatră. ◊ A rămâne (sau a sta, a fi) ca o ~ de piatră a rămâne (a sta, a fi) înlemnit. /<sl. stanu

stan (stană) n. și f. bolovan: stanuri trunchiate despicau negurele Em. se făcură stane de piatră ISP. [Origină necunoscută].

2) stan n., pl. urĭ (ca și stan 1). Est. Corpu uneĭ cămășĭ, sacu fără mînicĭ (La cele femeĭeștĭ, stanu e de pînză de fabrică, maĭ ĭeftină, ĭar partea de sus, numită în Munt. cĭupag, e de pînză de casă brodată). – Țpl. probabil greșit cu înt. de „cĭupag”.

1) stan (Trans.) n., pl. urĭ (vsl. stanu-, stafiune, stînă, rut. rus. „stațiune, statură, talie”) și stánă (vest) f., pl. e (din pl. stane îld. stanurĭ. V. steĭ 1, stîncă). Stană de peatră, peatră grea și nemișcată: Șloim sta ca un stan de peatră (Agrb. Int. 57). – Și stean (ea dift.), pl. urĭ.

șteand (ea dift.) n., pl. urĭ (sas. stand saŭ germ. ständer, par, stîlp?). Vest. Putinică acoperită de transportat brînză, ĭaurt, unt ș. a. – În est ștean.

stană s. f., g.-d. art. stanei; pl. stane

șteand (reg.) s. n., pl. șteanduri

stană s. f., g.-d. art. stanei; pl. stane

șteand (reg.) s. n., pl. șteanduri

stană s. f., g.-d. art. stanei; pl. stane

șteand s. n., pl. șteanduri

stană, -ne.

stană (-ne), s. f. – Bloc de piatră, bolovan, stîncă. – Var. stan, Trans. stean, megl. steană. Sl. stanŭ „ședere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stêna „stîncă”, cr. stina „stîncă”, bg. stĕna „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioară a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; și poate de la stînă. – Der. staniște, s. f. (ocol, țarc; cantonament, tabără), din sl. stanište; stănog (var. stanog), s. n. (barieră care separă doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s. m. (colț de stîncă), var. sten în Trans. de S, este același cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje.

șteand (-duri), s. n. – Putină, mai ales pentru păstratul produselor lactate. Germ. Stand, prin intermediul săs. stînd (Mîndrescu, 89; Borcea 210; Drăganu, Dacor., III, 709; Graur, BL, III, 32; Gáldi, Dict., 195) sau germ. Ständer (Candrea).

șteand Cuvîntul apare pentru prima oară la CADE (de unde a trecut în dicționarele elaborate ulterior), care-l explică prin germ. pl. Ständer (Scriban propune un săsesc Stand sau germ. pl. Ständer). Dar nimic nu ne îndreptățește să pornim de la plural, singurul motiv pentru aceasta fiind desigur faptul că apare scris șteand în loc de ștand. Dar în primul rînd forma cea mai răspîndită (singura curentă în București) este ștand, iar în al doilea rînd varianta șteand nu este cîtuși de puțin izolată în romînește. Avem de-a face în realitate cu singularul german Stand, pronunțat regional cu muierea lui t (cauzată la, rîndul ei de muierea lui ș), ceea ce nu e de loc curios, cîtă vreme avem paralele ca șteamp < germ. Stampfe, șteap < germ. Stab, relevate de Tiktin. Oare și pe știudent îl vom explica tot prin pluralul german ? Vezi și șleampăt.

a rămâne stană de piatră / trăsnit expr. a nu mai putea schița nici un gest (de uimire sau de groază).

STANĂ s. v. abis, adânc, prăpastie, stâncă.

ȘTEAND s. v. buhai.

stană s. v. ABIS. ADÎNC. PRĂPASTIE. STÎNCĂ.

șteand s. v. BUHAI.