staționare sf [At: NEGULICI / V: stățiun~ / Pl: ~nări / E: staționa] 1 (Rar) Cantonare (2). 2 (Liv) Oprire. 3 (Pan) Oprire temporară într-o stație (11). Si: staționat¹ (1). 4 (Pgn) Oprire. Si: staționat (2).

STAȚIONARE, staționări, s. f. Faptul de a staționa; oprire. Îl jena... staționarea îndelungă la vitrinele parfumeriilor, modistelor și pantofăriilor. C. PETRESCU, Î. II 213.

STAȚIONARE s.f. Acțiunea, faptul de a staționa; oprire, ședere pe loc; staționat. ♦ Rămînere în același loc a unui autovehicul un timp mai mare de 5 minute. [Pron. -ți-o-. / < staționa].

stasiona v vz staționa

staționa vi [At: FM (1844), 361¹/16 / V: stasi~, stățiuna / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez / E: fr stationner] 1 (Asr; d. trupe) A cantona (1). 2 (Liv; d. oameni, ființe sau d. vehivule aflate în mișcare) A sta (1). 3 (Pan; d. vehicule publice) A se opri temporar într-o stație (11) Si: a face stație (11). 4 (Pgn; d. vehicule) A se opri într-un loc.

staționar, ~ă [At: BREZOIANU, A. 282/20 / V: (îvr) ~iu, stațiunariu / Pl: ~i, ~e / E: fr stationnaire, lat stationarium] 1 a (Liv; d. procese, fenomene, acțiuni) Neschimbător. 2 a (Rar) Care nu variază în timp Si: constant (1), invariabil, neschimbat. 3 a (D. fluide) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp. 4 a (Îs) Curgere ~ă Curgere a unui fluid astfel încât liniile de curent să nu-și modifice forma sau poziția. 5 a (D. câmpurile de forță) Care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. 6 a (Îs) Regim ~ Evoluție a unui sistem fizic sau tehnic în decursul căreia mărimile de stare se mențin constante. 7-8 smf, a (Persoană sau obiect) care stă pe loc. 9-10 smf, a (Persoană sau vehicul) care staționează (2). 11-12 sn, a (Rar; îs) (Aparat de radio) ~ (Radio²) care poate fi alimentat numai de la o sursă de curent electric alternativ și care nu se transportă ușor, fiind de dimensiuni relativ mari. 13 a (Îs) Pescuit ~ Pescuit cu undița. 14 sn (Înv) Navă de război care staționa în apele maritime ale unui port și supraveghea traficul vaselor. 15-16 sn, a (Unitate medicală pe lângă o policlinică, pe lângă un dispensar, un spital etc.) în care bolnavii sunt internați un timp scurt pentru diagnostic sau tratament.

staționariu, ~ie a vz staționar

stățiuna v vz staționa

stățiunare sf vz staționare

stățiunariu, ~ie a vz staționar

STAȚIONA, staționez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule, nave etc.) A sta cîtva timp într-un loc, așteptînd terminarea unor operații (suirea și coborîrea pasagerilor, încărcarea și descărcarea mărfurilor etc.). Dincolo de curtea gării staționează șiruri de căruțe. SAHIA, N. 47. ♦ (Despre oameni) A se opri cîtva timp într-un loc. În fața frizeriei staționează, se uită înlăuntru, face trei pași, se întoarce. C. PETRESCU, C. V. 281.

STAȚIONAR², staționare, s. n. (Învechit) Navă de luptă, aparținînd de obicei unui stat puternic, care staționa un timp mai îndelungat în porturile unui stat mic, în scop de a supraveghea traficul vaselor. Mi s-a trimis la Samos, în tot timpul cît am șezut acolo, cîte un staționar francez sau englez. GHICA, S. 421.

STAȚIONAR¹, staționare, s. n. (În opoziție cu ambulatoriu) Serviciu de spital în care sînt internați bolnavii pentru tratament. Staționar de chirurgie. Staționar de pediatrie.

STAȚIONAR³, -Ă, staționari, -e, adj. 1. Care nu variază o anumită perioadă de timp; neschimbător, constant. Barometrul e staționar. Temperatură staționară. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă locul cîtva timp pe sfera cerească. Saturn e staționar timp de opt zile. Marte e staționar două zile. ♦ Care rămîne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează. Starea bolnavului e staționară. ▭ Este în legea progresului ca spiritul să nu rămînă staționar, ci să evolueze neîncetat către scopul său final: adevărul. MACEDONSKI, O. IV 102. 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp. ♦ (Despre un cîmp de forțe) Care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp.

STAȚIONA vb. I. intr. A sta (într-o stație), a se opri cîtva timp într-un loc. [Pron. -ți-o-. / < fr. stationner, it. stazionare].

STAȚIONAR, -Ă adj. 1. Care stagnează, care nu variază cîtva timp; constant. ♦ Care rămîne în aceeași stare, care nu evoluează. 2. (Despre un mediu fluid, un cîmp de forțe) Care are în fiecare punct o viteză, o intensitate independentă de timp. // s.n. 1. Mic vas de război care are misiunea de a supraveghea intrarea și ieșirea navelor într-un port. 2. Centru sanitar pentru îngrijirea bolnavilor. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. stationnaire].

STAȚIONA vb. intr. (despre vehicule) a opri, a sta într-o stație (1); (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc. (< fr. stationner)

STAȚIONAR, -Ă I. adj. 1. care stagnează, care nu variază câtva timp; constant. ◊ care rămâne în aceeași stare, care nu evoluează. 2. (despre un mediu fluid, un câmp de forțe) care are în fiecare punct o viteză, o intensitate independentă de timp. II. s. n. 1. dispensar pentru îngrijirea bolnavilor. 2. mică navă staționată într-un post care supraveghează respectarea regulilor de navigație, de pescuit etc. (< fr. stationnaire, lat. stationarius)

dispensar-staționar-salvare s. n. Stabiliment medical cu dispensar, staționar și stație de salvare ◊ „[...] avea la dispoziție o mare cantină-restaurant cu săli de mese în anexele sociale ale halelor, cămine pentru tineret, un club și un dispensar-staționar-salvare.” Sc. 21 I 78 p. 1 (din dispensar + staționar + salvare)

A STAȚIONA ~ez intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru câtva timp (pentru încărcare sau descărcare). 2) (despre motoare, mașini de lucru etc.) A fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se menține neschimbat. /<fr. stationner

STAȚIONAR² ~ă (~i, ~e) 1) Care rămâne neschimbat câtva timp. 2) Care se menține în aceeași stare. /<fr. stationnaire, lat. stationarius

STAȚIONAR¹ ~e n. 1) Instituție medicală în care sunt internați bolnavii pentru diagnosticare și tratament; spital. 2) înv. Mic vas militar care supraveghea intrarea și ieșirea din port. /<fr. stationnaire, lat. stationarius

staționà v a face o stațiune, a se opri într’un loc.

staționar a. care rămâne în acelaș loc. ║ n. mică corabie de răsboiu ce supraveghează intrarea unei rade.

*staționár, -ă adj. (lat. stationarius, d. statio, stațiune; fr. -onnaire). Care rămîne în aceĭașĭ stare: termometru staționar, boală staționară. S. n., pl. e. Mic bastiment de războĭ care supraveghează o radă saŭ staționează într’un port străin ca să-șĭ protejeze conaționaliĭ la nevoĭe (barabaftă).

*staționéz v. intr. (d. stațiune; fr. stationner). Poposesc, mă opresc maĭ mult timp într’un loc: trăsurile staționează în piață.

staționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. staționării; pl. staționări

staționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. staționării; pl. staționări

staționare s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. staționării; pl. staționări

staționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. staționez, 3 staționează; conj. prez. 1 sg. să staționez, 3 să staționeze

staționar² (desp. -ți-o-) s. n., pl. staționare

staționar¹ (desp. -ți-o-) adj. m., pl. staționari; f. staționară, pl. staționare

staționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 staționează

staționar¹ (-ți-o-) adj. m., pl. staționari; f. staționară, pl. staționare

staționar² (-ți-o-) s. n., pl. staționare

staționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. staționez, 3 sg. și pl. staționează

staționar adj. m. (sil. -ți-o-), pl. staționari; f. sg. staționară, pl. staționare

staționar s. n. (sil. -ți-o-), pl. staționare

STAȚIONARE s. oprire, staționat. (Loc de ~; ~ în fața spitalului este oprită.)

STAȚIONARE s. oprire, staționat. (Loc de ~; ~ în fața spitalului este oprită.)

Staționare ≠ mișcare

STAȚIONA vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)

STAȚIONAR adj. constant, neschimbat. (Situație ~ în evoluția bolii cuiva.)

STAȚIONA vb. 1. a se opri. (Nu e voie să ~ în fața spitalului.) 2. a sta. (Mașinile ~ în fața casei.)

STAȚIONAR adj. neschimbat. (Situație ~ în evoluția bolii cuiva.)

A staționa ≠ a se mișca