stază sf [At: (a. 1820). DOC. EC. / V: (înv) ~asia, ~asis / Pl: ~ze / E: ngr στάσις, fr stase] 1 (Grî; îf stasis) Oprire. 2 (De obicei cu determinări care arată felul) Încetinire sau oprire a circulației unor lichide biologice sau a tranzitului materiilor fecale din organism.

STAZĂ, staze, s. f. Oprire sau încetinire a circulației sîngelui sau a secrețiilor interne, în unele părți ale organismului uman. Stază duodenală.

STAZĂ s.f. Oprire sau încetinire a circulației sîngelui sau a umorilor într-o parte a organismului. // -stază – element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) stază”, „oprire”. [< fr. stase, cf. gr. stasis].

STAZĂ¹ s. f. 1. oprire sau încetinire a circulației sângelui ori a umorilor într-o parte a organismului. 2. (biol.) întârziere în creșterea în lungime a unui organ. (< fr. stase)

-STAZĂ², -STAZIE elem. „încetare, oprire”, „stază¹”. (< fr. -stase, -stasie, cf. gr. stasis)

STAZĂ ~e f. Încetinire sau oprire a circulației sângelui sau a unei secreții interne a corpului. /<fr. stase

stasia sf vz stază

stasis s vz stază

stază s. f., g.-d. art. stazei; pl. staze

stază s. f., g.-d. art. stazei; pl. staze

stază s. f., g.-d. art. stazei; pl. staze

-STAZĂ „încetare, oprire, stagnare”. ◊ gr. stasis „reținere, oprire” > fr. -stase, germ. id. > rom. -stază.