STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). – Lat. stab(u)lum.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

STÁUL ~e n. 1) Loc îngrădit (și acoperit) pentru oi și capre; ocol. 2) Construcție specială unde se țin vitele; grajd. [Sil. sta-ul] /<lat. stab[u]lum
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STÁUL s. (înv. și reg.) ogradă, sălaș, (reg.) coșar, cotârlete, obor, ocol, palancă, plasă, saia, târlă, țarc, voreț, (Mold. și Transilv.) pătul, (Transilv., Ban și Mold.) poiată, (prin Mold.) serai, (Ban.) ștalog. (~ de oi.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STÁUL s. v. grajd, stână, strungă, târlă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

stául (-le), s. n. – Grajd. – Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209), cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος. Var. staur, din pl. lui stau, stauri (Candrea). – Der. stauină, s. f. (Munt., loc potrivit pentru țarc), din lat. *stabŭlῑna (Lacea, Dacor., II, 624), sau mai probabil de la stau, cu suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din rom. provin în mag. stál, istál, stár (Drăganu, Dacor., VII, 199).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

stául s. n., pl. stáule
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink