static, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr statique] 1 sf Ramură a mecanicii care studiază sistemele de forțe în vederea stabilirii condițiilor de echilibru ale corpurilor aflate în stare de repaus sau de mișcare. 2 sf (Îs) ~a lichidelor Hidrostatică (3). 3 sf (Îs) ~a gazelor Aerostatică (1). 4 sf (Îs) ~a grafică Capitol al staticii (1) care se ocupă de rezolvarea pe cale grafică a problemelor. 5 sf (Îs) ~a construcțiilor Disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. 6 sf (Med; pex) Stare de echilibru. 7 a Care se referă la echilibrul forțelor. 8 a Care aparține staticii (1). 9 a Privitor la statistică (1). 10 a (Îs) Electricitate ~ă Sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldură din cauza stării sale electrice. 11 a (Îs) Încercare ~ă Încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. 12 a (Îs) Presiune ~ă Presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză cu fluidul. 13 a (Fzl; îs) Simț ~ Simț care ne orientează asupra orientării corpului și a părților lui în repaus, datorită impresiilor care ne vin de la mușchi, tendoane și articulații. 14-15 a, av (Îoc dinamic) În nemișcare Si: fix (1), imobil, înțepenit, rigid. 16-17 snf, a (Ceea ce este) lipsit de dinamism Si: fix (4), imobil, înțepenit, rigid. 18 a (Îs) Natură ~ă Natură moartă. 19-20 a, av (Rar; d. metode de studiu, d. puncte de vedere etc.; îoc dinamic, istoric) Sincronic (3).

STATIC, -Ă, statici, -e, adj. 1. (Mec.; în opoziție cu dinamic) Care se referă la echilibrul forțelor. ◊ Electricitate statică = sarcină electrică invariabilă a unui corp în care nu se dezvoltă căldură, din cauza stării sale electrice. V. electrostatică. Încercare statică = încercare mecanică la care forța exterioară se aplică încet, progresiv, uniform și în același sens. Presiune statică = presiune interioară a unui fluid care curge, indicată de un instrument de măsură care se mișcă cu aceeași viteză ca și fluidul. 2. (În opoziție cu în dezvoltare, evolutiv) Care este în nemișcare, lipsit de dinamism; imuabil, fix. Caracterul static al eroului pozitiv nu corespunde realității care e în continuă transformare. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 389, 3/6. ◊ (Adverbial) Chiar dacă privim limba într-o singură clipă a existenței ei, tot nu o putem privi static, tot trebuie să ținem seama de necontenita schimbare a elementelor ei. GRAUR, F. L. 22. 3. (Fiziol.; în expr.) Simț static = simț care ne orientează asupra poziției corpului și a segmentelor lui în repaus, datorită impresiilor care ne vin de la mușchi, tendoane și articulații.

STATIC, -Ă adj. 1. Referitor la echilibrul forțelor, la statică. ♦ Simț static = simț care ne orientează asupra poziției propriului nostru corp. 2. În nemișcare, nemișcat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care stă în echilibru].

-STATIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „care stă (în picioare)”. [< fr. -statique, cf. gr. statikos].

-STATIC² elem. stat³(o)-.

STATIC¹, -Ă I. adj. 1. referitor la echilibrul forțelor, la statică. 2. în nemișcare, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. II. s. f. ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul echilibrului corpurilor. ♦ statica grafică = capitol al staticii care se ocupă cu rezolvarea problemelor pe cale grafică; statica fluidelor = hidrostatică; statica gazelor = aerostatică; statica construcțiilor = disciplină care studiază metodele de calcul pentru determinarea eforturilor și a deformațiilor sistemelor de bare. (< fr. statique)

STATIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de statică; propriu staticii. 2) Care se raportează la echilibrul de forțe; în stare de nemișcare. 3) Care este lipsit de evoluție; fără mișcare. /<fr. statique, germ. Statik, statisch

*státic, -ă adj. (vgr. statikós, care are forța de a opri). Relativ la echilibru forțelor: electricitatea statică. S f. Acea parte a mecaniciĭ care se ocupă de echilibru forțelor. V. dinamic.

STAT³(O)-, -STAT, -STATIC elem. „echilibru”; „care stă drept”, „care oprește”; „static”. (< fr. sta/o/-, -stat, -statique, cf. gr. statos, statikos)

static adj. m., pl. statici; f. statică, pl. statice

static adj. m., pl. statici; f. statică, pl. statice

static adj. m., pl. statici; f. sg. statică, pl. statice

STATIC adj. imobil, înțepenit, rigid, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.)

STATIC adj. 1. imobil, înțepenit, rigid, (livr.) hieratic. (Atitudine ~; gest ~.) 2. neistoric, sincronic. (O cercetare ~.)

Static ≠ dinamic

-STATIC „care menține, care oprește”. ◊ gr. statikos „care oprește” > fr. -statique, engl. -static, it. -statico, germ. -statisch > rom. -static.