stanțare sf vz ștanțare

STANȚARE s.f. v. ștanțare.

stanța v vz ștanța

ștanța vt [At: NOM. MIN. I, 100 / V: (rar) st~ / Pzi: ~țez / E: ger stanzen] 1 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A tăia cu ștanța (1) Si: a ștănțui (1). 2 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A fasona cu ajutorul ștanței (2) Si: a ștănțui (2). 3 (C. i. obiecte de metal, produse finite etc.) A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul ștanței (3) Si: a ștănțui (3). 4 (C. i. pelicule cinematografice) A supune operației de imprimare mecanică a subtitlurilor Si: a ștănțui (4).

ștanțare sf [At: ORBONAȘ, MEC. 220 / V: (rar) st~ / Pl: ~țări / E: ștanța] 1 Tăiere a obiectelor de metal sau a celor de mase plastice în curs de prelucrare cu ștanța (1) Si: ștănțuire (1). 2 Fasonare a obiectelor de metal sau a celor de mase plastice în curs de prelucrare cu ajutorul ștanței (2) Si: ștănțuire (2). 3 Gravare prin presiune pe un obiect de metal, pe un produs finit etc. a unui model, a unei cifre cu ajutorul ștanței (3) Si: ștănțuire (3). 4 Imprimare mecanică a subtitlurilor pe peliculele cinematografice Si: ștănțuire (4).

STANȚA vb. I v. stanța.

ȘTANȚA, ștanțez, vb. I. Tranz. A fasona la cald sau la rece, fără așchiere, obiecte de aceeași formă, prin tăierea cu ștanța a unui material sau prin deformarea lui plastică cu ajutorul unor matrițe. – Variantă: stanță vb. I.

ȘTANȚARE, ștanțări, s. f. Acțiunea de a ștanța și rezultatul ei. – Variantă: stanțare s. f.

STANȚA vb. I. v. ștanța.

ȘTANȚA vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanța vb. I. / < germ. stanzen].

ȘTANȚARE s.f. Acțiunea de a ștanța și rezultatul ei. [Var. stanțare s.f. / < ștanța].

ȘTANȚA vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)

A ȘTANȚA ~ez tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen

ștanța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ștanțez, 3 ștanțează; conj. prez. 1 sg. să ștanțez, 3 să ștanțeze

ștanțare s. f., g.-d. art. ștanțării; pl. ștanțări

ștanța (a ~) vb., ind. prez. 3 ștanțează

ștanțare s. f., g.-d. art. ștanțării; pl. ștanțări

ștanța vb., ind. prez. 1 sg. ștanțez, 3 sg. și pl. ștanțează

ștanțare s. f., g.-d. art. ștanțării; pl. ștanțări

ȘTANȚA vb. (TEHN.) a ștănțui.