stalagmită sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~acmită, stalagmit sn / Pl: ~te / E: stalagmite] Depunere calcaroasă în formă de con alungit care se formează pe solul unor galerii subterane (peșteri, galerii etc.) prin depunerea, de-a lungul timpului, a carbonatului de calciu din picăturile de apă de infiltrație (care se scurg din vârful stalactitelor) Cf stalactită (1).

STALAGMITĂ, stalagmite, s. f. (Spre deosebire de stalactită) Formație calcaroasă, de formă conică și cu vîrful în sus, pe solul peșterilor din regiunile calcaroase, rezultată din depunerea îndelungată a picăturilor care se scurg din vîrful stalactitelor. [Din stalactite] se preling și cad picături de apă («lapte de piatră») pe creștetele stalagmitelor de jos, ce cresc în felurite forme, înălțîndu-se spre podoabele de sus. VLAHUȚĂ, O. A. II 137.

STALAGMITĂ s.f. Formație calcaroasă care se înalță ca un țurțur din solul peșterilor. [< fr. stalagmite, cf. gr. stalagmos – picătură].

STALAGMITĂ s. f. formație calcaroasă, con, pe solul peșterilor. (< fr. stalagmite)

STALAGMITĂ ~e f. Coloană calcaroasă, formată prin depunerea carbonatului de calciu din picăturile de apă din peșteri, galerii subterane și fixată cu baza de podeaua peșterilor. /<fr. stalagmite

stalagmită f. concrețiune pietroasă ce se formează în sens invers cu stalactitele peșterilor.

*stalagmítă f., pl. e (d. vgr. stalagmós, pictură; fr. -gmite). Min. Stalactită formată în direcțiune inversă (pe pavimentu peșteriĭ).

stalacmită sf vz stalagmită

stalagmit sn vz stalagmită

stalagmită s. f., g.-d. art. stalagmitei; pl. stalagmite

stalagmită s. f., g.-d. art. stalagmitei; pl. stalagmite

stalagmită s. f., pl. stalagmite

stalagmit, (engl.= stalagmite) formațiune calcaroasă depusă pe podeaua peșterilor, pe verticala unui → stalactit; crește de jos în sus (în mod invers stalactitei); are o formă conică, cu vârful în sus sau una cilindrică și este lipsită de canal central; se poate forma și în gheață (ex.: în peștera Scărișoara).

STALAGMITĂ (< fr (i); (s) gr. stalagmos „picătură depusă”) s.f. Formațiune calcaroasă care se ridică până la o anumită înălțime, fără a ajunge la tavan (groasă la partea inferioară, iar la vârf prezentând o scobitură corespunzătoare locului unde picură apa din tavan), formată pe podeaua unor goluri subterane (peșteri, galerii etc.) prin depunerea carbonatului de calciu din picăturile de apă. Cea mai mare s. cunoscută (32 m), se află în peștera Krásnohorská din E Slovaciei.