staccato [At: VAHMAN, M. 26/3 / S și: ~aca~ / E: it staccato] 1-2 a, av (Indică modul de executare a unei compoziții, a unei părți a ei sau a unui grup de note muzicale; îoc legato) Fără a lega notele între ele, prin executarea detașată a fiecărei note. 3-4 sn (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată staccato (2).

STACCATO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Separînd, depărtînd net fiecare notă; separat, despărțit. // s.n. Compoziție sau parte a unei compoziții executată în modul descris mai sus. [Pl. invar. / < it., fr. staccato].

STACCATO I. adv. (muz.) sacadat, separând net fiecare notă. II. s. n. parte dintr-o compoziție muzicală executată în acest mod. (< it. staccato)

STACCATO¹ adv. muz. În mod sacadat. /<it. staccato

STACCATO² n. Bucată muzicală, executată în mod sacadat. [Sil. sta-ca-] /<it. staccato

*staccáto adv. (it. staccato, despărțit, detașat). Muz. A cînta staccato, a cînta fiecare notă separat, nu legato. S. n. pl. turĭ. Pasaj cîntat așa. V. sacadat.

STACATO adv. (Indicînd modul de executare a unui grup de note muzicale; în opoziție cu legato) În mod izolat, fiecare notă separat. Magda... se așezase dinaintea pianului și scherzando, andante, stacato... se alinta cu degete ușoare pe clapele albe și negre ale pianului. HOGAȘ, M. N. 48. ♦ (Substantivat, n.) Parte dintr-o compoziție muzicală executată în felul descris mai sus.

+staccato² (muz.) (it.) s. n., pl. staccatouri

!staccato¹ (muz.) (it.) adj. invar., adv. (Hora ~, a executa ~)

staccato (it.) adv.

staccato adv.

STACCATO adv. (MUZ.) sacadat.

STACCATO adv. (MUZ.) sacadat.

staccato (cuv. it. „rupt, desprins, separat”), termen ce indică executarea detașată, separată, sacadată a sunetelor, ca și cum între fiecare ar exista o mică pauză*. Se notează fie abrev.: atacc., fie prin puncte* puse deasupra notelor*. S. poate fi executat de către vocea (1) umană și de către toate instr. În cânt s. se realizează prin închiderea glotei după fiecare sunet. Instr. de suflat realizează s. prin trei moduri de articulare*: simplă (pronunțarea consoanei t), dublă (pronunțarea alternativă a consoanelor t și k, în succesiuni rapide) și triplă (pronunțarea alternativă a consoanelor tkt, tkt,...). Fl. și trp. se pot folosi cu ușurință de toate cele trei articulații pentru s.: ob., cl., fag., sax. ș.a. folosesc în special prima articulație, iar cornul și trb., prima și a doua articulație. La pian*, s. se realizează prin atacul puternic al brațelor pe claviatură* și printr-o digitație* adecvată. Instr. de coarde* realizează s. prin viteza și intensitatea cu care arcușul* este purtat pe corzi* și oprit brusc.