stabulație sf [At: BREZOIANU, R. 316/1 / V: (înv) ~iune / Pl: (rar) ~ii / E: fr stabulation] 1 Menținere temporară (iarna) sau permanentă (în unități de creștere intensivă de tip industrial) a animalelor în grajd, în perioade de creștere, de îngrășare, de exploatare a laptelui etc. 2 (Rar; îe) A avea în ~ A îngriji prin menținere (permanentă) în grajduri (special amenajate).

STABULAȚIE s. f. Procedeu de întreținere și hrănire a animalelor, menținîndu-le în grajd (și neducîndu-le la pășune) în întreaga perioadă de creștere, îngrășare, exploatare a laptelui etc. – Variantă: stabulațiune (I. IONESCU, P. 233) s. f.

STABULAȚIE s.f. Procedeu de creștere, de întreținere și de hrănire a vitelor prin menținerea lor pe perioada de creștere, de îngrășare etc. în grajd. [Gen. -iei, var. stabulațiune s.f. / < fr. stabulation, cf. lat. stabulatio < stabulum – staul].

STABULAȚIE s. f. metodă de creștere a vitelor prin menținerea lor, temporară sau permanentă, în grajduri. (< fr. stabulation)

STABULAȚIE f. Întreținere și hrănire a vitelor fără ieșire din grajd (în vederea obținerii unor indici sporiți). [G.-D. stabulației; Sil. -ți-e] /<fr. stabulation

stabulațiune sf vz stabulație

STABULAȚIUNE s. f. v. stabulație.

STABULAȚIUNE s.f. v. stabulație.

stabulație (desp. -ți-e) s. f., art. stabulația (desp. -ți-a), g.-d. stabulații, art. stabulației

stabulație (-ți-e) s. f., art. stabulația (-ți-a), g.-d. stabulații, art. stabulației

stabulație s. f. (sil. -ți-e), art. stabulația (sil. -ți-a), g.-d. stabulații, art. stabulației