STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

stabilizator, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 175 / Pl: ~i, ~oare / E: fr stabilisateur] 1 a Care dă stabilitate (1) Cf stabiliza (1). 2 a Care face stabil (1). 3 sn (Aer) Parte fixă a ampenajului orizontal care împiedică înclinarea (excesivă) a avionului în timpul zborului. 4 sn (Nav) Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile navei. 5 sn Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 6 sn Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 7 sm Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea Si: (rar) stabilizant.

STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care dă stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigură stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. S. n. Partea fixă a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 6. S. m. Substanță care se adaugă unei soluții pentru a-i mări stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.

STABILIZATOR, stabilizatoare, s. n. 1. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 2. (Aeron.) Partea fixă a ampenajului orizontal. 3. Legătură elastică între capetele osiei din față sau din spate ale unui autovehicul și șasiul acestuia, pentru a împiedica înclinările mari ale vehiculului.

STABILIZATOR, -OARE adj. Care dă stabilitate. // s.n. 1. Partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilațiile unei nave. 3. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. // s.m. Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

STABILIZATOR³ ~i m. Substanță chimică care poate stabiliza altă substanță. /<fr. stabilisateur

STABILIZATOR² ~oare n. 1) Aparat care menține constantă tensiunea electrică de alimentare, indiferent de variațiile tensiunii din rețea. 2) Parte imobilă la un aparat de zbor menită să-i asigure stabilitatea în atmosferă. 3) Dispozitiv care împiedică oscilațiile prea mari ale unui vehicul de apă. /<fr. stabilisateur

STABILIZATOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care stabilizează; care face stabil. /<fr. stabilisateur

stabilizator³ (substanță) s. m., pl. stabilizatori

stabilizator² (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoare

stabilizator¹ adj. m., pl. stabilizatori; f. sg. și pl. stabilizatoare

stabilizator¹ adj. m., pl. stabilizatori; f. sg. și pl. stabilizatoare

stabilizator² (substanță) s. m., pl. stabilizatori

stabilizator³ (dispozitiv) s. n., pl. stabilizatoare

stabilizator (tehn.) s. n., pl. stabilizatoare

stabilizator adj. m., (chim.) s. m., pl. stabilizatori; f. sg. și pl. stabilizatoare

STABILIZATOR s. (CHIM.) stabilizant.

STABILIZATOR s. (CHIM.) stabilizant.

STABILIZATOR partea anterioară fixă a ampenajului orizontal al unui avion/planor, care asigură stabilitatea longitudinală a aeronavei în caz de modificare bruscă a unghiului de incidență sau a pantei de zbor. La avioanele de mare viteză stabilizatorul poate fi mobil (comandat).

CORDAJ STABILIZATOR element adițional de stabilizare la deltaplane, care previne fluturarea voalurii, imprimându-i un profil autostabil aerodinamic în formă de „S” în cazul în care unghiul de atac se micșorează sau devine negativ.

STABILIZATOR, -OARE (< fr.) adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care dă stabilitate. 2. S. n. Organ suplimentar al unui sistem tehnic, care contribuie la menținerea stabilității sau a stării de echilibru a acestuia, în general prin compensare. ♦ Ampenajul orizontal fix al unui avion, care contribuie la sustentația acestuia. 3. S. n. Dispozitiv electric sau electronic care menține practic constantă fie tensiunea la borne sau curentul unui receptor electric, fie unii dintre parametrii receptorului. 4. S. m. Substanță chimică care are proprietatea de a stabiliza o substanță, o soluție etc. (ex. săpunuri de plumb, cobalt etc. folosite pentru stabilizarea materialelor plastice).