STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine așezat sau fixat, care nu se răstoarnă, care nu se clatină; trainic, solid. 2. Care nu se schimbă, care nu fluctuează; statornic; ferm. ♦ (Despre substanțe) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reacție. ♦ (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. – Din lat. stabilis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STABÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care rămâne în aceeași stare; bine așezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se menține la același nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuiește permanent în același loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STABÍL, -Ă adj. 1. Trainic, bine așezat, solid. ♦ (Chim.; despre substanțe) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populații) Care locuiește permanent în același loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STABÍL, -Ă adj. 1. trainic, bine așezat, solid. ◊ (despre substanțe) care nu se descompune de la sine. 2. statornic. ◊ durabil, permanent. 3. (despre populații) care locuiește permanent în același loc. (< lat. stabilis, it. stabile)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STABÍL adj. 1. v. fix. 2. fix, permanent, statornic. (O așezare ~.) 3. fixat, sedentar, statornic, (înv.) așezător, stătător. (Populații ~.) 4. statornic, (pop.) vătraș. (Țigani ~.) 5. v. consecvent. 6. v. durabil.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Stabil ≠ fluctuant, instabil, mobil, neconstant, schimbător, variabil, nestabil
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
stabíl adj. m., pl. stabíli; f. sg. stabílă, pl. stabíle
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink