STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Stărui+ suf. -tor.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
Valery
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STĂRUITÓR1 adv. Cu stăruință. /a stărui + suf. ~tor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STĂRUITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) Care stăruie, perseverează (în atingerea unui scop); perseverent; tenace; insistent. [Sil. -ru-i-] /a stărui + suf. ~tor
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
STĂRUITÓR adj., adv. 1. adj. insistent, perseverent, persistent, răzbătător, statornic, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om stăruitor în acțiunile începute.) 2. adj. v. tenace. 3. adj. v. perseverent. 4. adj. asiduu, insistent, perseverent, silitor, sârguincios, sârguitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi stăruitoare.) 5. adv. v. insistent. 6. adj. v. încăpățânat. 7. adj. persistent. 8. adj., adv. v. serios.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Stăruitor ≠ nestăruitor
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
stăruitór adj. m. (sil. -ru-i-), pl. stăruitóri; f. sg. și pl. stăruitoáre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink