stăpânie sf [At: PSALT. 289 / Pl: ~ii / E: stăpânit + -ie] (Înv) 1 Stăpânire (1). 2 Atitudine de stăpân (15-16). 3-4 Stăpânire (7-8). 5 Dominație (a unei țări). 6 Putere. 7-8 Stăpânire (12-13). 9 (Îs) ~ia sineșului Stăpânire (17) de sine.

stăpîníe f. L. V. Stăpînire (a șasea treaptă îngerească).

stăpânie, stăpânii s. f. (Înv.) Stăpânire, suveranitate; domnie. ♦ (La pl.) Numele uneia dintre cele nouă cete ale îngerilor, care, împreună cu domniile și cu puterile, alcătuiesc treapta a doua a ierarhiei lor, făcută de Dionisie Areopagitul. Stăpânesc peste popoare și sunt înfățișați în iconografie îmbrăcați în mantie, peste care poartă o tunică până la genunchi, și țin în mâna dreaptă un toiag cu cruce la vârf, iar în stânga globul pământesc cu monograma lui Iisus Hristos. – Din stăpân + suf. -ie.

STĂPÂNIE s. v. autoritate, calm, cârmuire, conducere, cumpăt, diriguire, dominare, dominație, domnie, fire, guvernare, hegemonie, putere, stăpânire, supremație.

stăpînie s. v. AUTORITATE. CALM. CÎRMUIRE. CONDUCERE. CUMPĂT. DIRIGUIRE. DOMINARE. DOMINAȚIE. DOMNIE. FIRE. GUVERNARE. HEGEMONIE. PUTERE. STĂPÎNIRE. SUPREMAȚIE.