2 intrări

24 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [Var.: ss, sst interj.] – Formație onomatopeică.

ST interj. Cuvânt prin care se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște. [Var.: ss, sst interj.] – Formație onomatopeică.

st i [At: VALIAN, V. / V: ss, st, tst / E: fo] (Adesea cu „s” repetat) Cuvânt prin care: 1-2 Se cere cuiva să facă sau să păstreze liniște Si: taci, tăcere!, (pop) țist!, (reg) meclez1, (arg) mucles! Vz pst!. 3 Se cere cuiva să nu mai spună nimic și să fie atent la ceva Si: taci, tăcere!, (pop) țist!, (reg) meclez1, (arg) mucles! Vz pst!.

ST interj. (Uneori cu «s» repetat) Exclamație prin care se cere să se facă liniște.

ST interj. (se folosește pentru a cere ca cineva să tacă, să nu facă zgomot sau să nu divulge un secret). /Onomat

1) st și șt, interj. de impus tăcere fără să strigi. V. pst și țîst.

2) st., prescurtare din sfîntu. Asta se potrivește maĭ mult în celelalte limbi romane. Româniĭ obișnuĭesc maĭ mult sf.

SS interj. v. st.

SST interj. v. st.

ȘT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. – Onomatopee.

ȘT interj. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. – Onomatopee.

șt i [At: SCRIBAN, D. 1273 / E: fo] (De obicei cu „ș” prelungit) 1 Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să tacă. 2 (Reg) Cuvânt cu care se opresc caii.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

st/sst interj.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ST interj. liniște!, pst!, tăcere!, (pop.) țist!, (arg.) mucles!

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

sîst interj. – Tăceți! (ajută pentru a cere sau a impune tăcerea). – Var. sst, șit, șșt. Creație expresivă, cf. fîs.Der. șișii, vb. (a chema; a consola, a legăna un copil care plînge); sîsîi, vb. (a pronunța un s prelungit; a gîgîi ca gîștele; a vorbi peltic), cf. sl. sysati „a sîsîi”, lat. susurrare, fr. chuchoter, germ. zischen, mag. susogni, sp. cecear etc.; sîsîitură, s. f. (sîsîit).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

SS (germ. Schutz Staffel „eșalon de protecție”), poliție militarizată a partidului nazist, creată în Germania, în 1925. Condusă de H. Himmler (din 1929). Trupele SS erau însărcinate cu securitatea internă a Reich-ului, cu controlul terit. ocupate și paza lagărelor de concentrare. În 1940 au alcătuit Waffen SS, trupe de șoc angajate în toate ofensivele și contraofensivele decisive, cunoscute pentru fanatismul și ferocitatea lor. Principalul instrument al naziștilor în executarea oponenților politici, a țiganilor, evreilor, comuniștilor, partizanilor și prizonierilor ruși. În 1946 Tribunalul de la Nürnberg a declarat criminală această organizație paramilitară germană.

Intrare: st
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • st
interjecție (I10)
  • ss
tst
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • sst
Intrare: șt
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • șt
șșșt interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • șșșt
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

stinterjecție

etimologie:

știnterjecție

  • 1. Cuvânt folosit pentru a cere cuiva să facă liniște. DEX '09 DEX '98
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.