SPĂLĂTURĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

spălătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: spăla + -(ă)tură] 1 Spălare (1). 2 (Rar; îe) A trage cuiva o ~ (zdravănă) A mustra tare pe cineva Si: (rar) a ocărî. 3 (Fam; lpl) Rufe spălate. 4 (Mpl) Apă murdară în care s-a spălat cineva sau ceva Si: lături, zoaie, (rar) scursori, (reg) hâlbe, spălăcitură (3). 5 (Pex) Mâncare rău gătită, cu aspect urât. 6 (Reg; șîs ~ de ploscă, ~ de butoi) Poșircă. 7 (Reg; lpl) Zeamă scoasă din mămăliga care fierbe, înainte de a fi amestecată Si: (reg) terci², cir (4). 8 (Îvp; dep) Persoană (mai ales femeie) lipsită de orice merit. 9 (Med; adesea urmat de determinări locale) Operație care constă în introducerea unui lichid într-o cavitate fiziologică sau patologică a organismului, pentru a o curăța sau a o dezinfecta Si: (înv) spălare (5) Vz clismă, clistir. 10 Spălare (7). 11 (Ccr) Loc unde se produce o spălătură (10). 12 (Ccr) Urmă lăsată de o spălătură (10). 13 Pietriș adus de ape. 14 Loc acoperit cu pietriș adus de ape. 15 (Reg; csnp) Fermecătură (1).

SPĂLĂTURĂ, spălături, s. f. Faptul de a (se) spăla. 1. Curățare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, săpunului, detergenților etc. ♦ Apa murdară în care s-a spălat ceva; lături. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate fiziologică sau patologică a organismului pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 2. Acțiune de eroziune a pământului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urmă lăsată de șuvoaie. ♦ Pietriș adus de ape; loc acoperit cu acest pietriș. – Spăla + suf. -ătură.

SPĂLĂTURĂ, spălături, s. f. 1. Acțiunea de a spăla și rezultatul ei; spălare, spălat. Voi să însemnez rufele ce am dat la spălătură. BOLINTINEANU, O. 339. Spălătura cu leșie de ciucalăi; spălătură cu sopon prost; frecările cu spirt duc totdeauna rana la vindecare. ȘEZ. III 202. ♦ Apa în care s-a spălat cineva sau ceva; lături. Vas de ținut spălături și alte mîncări pentru porci. ȘEZ. III 89. 2. (Med.) Introducerea unui lichid într-o cavitate fiziologică sau patologică a organismului, pentru a o curăța sau a o dezinfecta. 3. Acțiune de eroziune a pămîntului cauzată de șuvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune. ♦ Pietriș adus de șuvoaie; loc acoperit cu acest pietriș. Cîte pericole înfrunt... pe «spălături». La TDRG.

SPĂLĂTURĂ ~i f. 1) v. A SPĂLA. 2) Apa care rămâne după spălat; zoaie. 3) Loc spălat de ape. 4) Mâl amestecat cu pietriș adus de ape. /a spăla + suf. ~ătură

spălătură f. acțiunea și efectul spălării.

spălătúră f., pl. ĭ. Acțiunea, modu saŭ rezultatu spălăriĭ: spălătura asta nu-mĭ place, a face unuĭ bolnav spălăturĭ stomahale. Rachiŭ prost rezultat din spălatu butoaielor. Fig. Iron. Perdaf, frecuș, ocară: ĭ-a tras o spălătură zdravănă. Gunoĭ, lepădătură: ești o spălătură! (Agrb. Înt. 238). V. spolocanie și lăturĭ.

spălătură s. f., g.-d. art. spălăturii; pl. spălături

spălătură s. f., g.-d. art. spălăturii; pl. spălături

spălătură s. f., g.-d. art. spălăturii; pl. spălături

SPĂLĂTURĂ s. 1. spălare, spălat, (înv. și reg.) spălătorie. (La prima ~ a rufelor.) 2. (MED.) clismă, (pop.) clistir. (A-i face cuiva o ~.) 3. (mai ales la pl.) lături (pl.), zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hâlbe (pl.). (~ de vase.)

SPĂLĂTURĂ s. v. poșircă.

SPĂLĂTURĂ s. 1. spălare, spălat, (înv. și reg.) spălătorie. (La prima ~ a rufelor.) 2. (MED.) clismă, (pop.) clistir. (A-i face cuiva o ~.) 3. lături (pl.), zoaie, (rar) scursori (pl.), (Transilv. și Bucov.) hîlbe (pl.). (~ de vase.)

spălătură s. v. POȘIRCĂ.

spălătură, spălături s. f. (vulg.) prostituată.