spumare sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~mări / E: spumă] 1 Producere de spumă (1) Si: clăbucire, spumegare (1), (nob) spumeg (1). 2 Umplere de spumă (1) a unui lichid Si: clăbucire, spumegare (2), (nob) spumeg (2). 3 Proprietate a unor substanțe de a produce spumă (1). 4 Acoperire cu spumă (6) Si: asudare (1), înspumare, spumegare (5). 5 Salivare abundentă (de boală, de furie etc.) în formă de spumă (8) Si: spumegare (6). 6 (Fig) Înfuriere peste măsură Si: dezlănțuire (3), spumegare (7), (nob) spumeg (5). 7 (Pex) Furie (1).

SPUMARE, spumări, s. f. Acțiunea de a spuma și rezultatul ei.

SPUMARE s. f. operație de izolare a dulapului și ușii frigiderului. (< it. spumare)

spuma [At: ANON. CAR. / V: ~mi / Pzi: ~mez / E: spumă] 1 vi (D. săpun, detergenți etc.) A face spumă (1) Si: a spumega (1), (rar) a clăbuci (2), (îvr) a spumui (1). 2-4 vtri (D. lichide, ape etc.) A se umple de spumă (2-3) Si: a spumega (2-3), (rar) a clăbuci (3), (îvr) a spumui (2). 5 vi (Reg; complementul este barba) A săpuni. 6 vi (D. animale, mai ales d. cai) A se acoperi de spumă (6) Si: a asuda (1), a se înspuma, a spumega (5). 7 vi (D. oameni, animale etc.) A saliva abundent (de boală, de furie etc.), sub formă de spumă (1) Si: a spumega (6), (reg) a face spumar (1) la gură. 8 vi (Fig; d. oameni, mulțimi etc.) A se înfuria peste măsură Si: a se dezlănțui (4), a spumega (7). 9 vi (Fig; d. oameni, mulțimi etc.) A-și da curs liber Si: Si: a se dezlănțui (5), a spumega (8). 10 vr (Înv; d. albuș) A se transforma în spumă (1). 11 vtrp (C. i. mâncăruri, lichide date în fiert ori fermentate) A (se) curăța de spumă (17) Si: a spumui (3-4). 12 vr (Olt; d. rufe) A se uza.

spumi v vz spuma

†ASPUMA... = SPUMA...

SPUMA, spumez, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre ape, valuri) A face spumă, a spumega. [Apele] veneau vijelioase, sunînd bolovani, spumînd, sărind în arcuri, căzînd mlădioase în volburi, într-o larmă măreață. SADOVEANU, O. VIII 245. Valurile se ridicară, se spumară. BOLINTINEANU, O. 270. 2. Intranz. (Mai ales despre cai) A se acoperi de spumă, a face clăbuci; a spumega. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. ◊ Expr. (Despre oameni) A spuma de furie (sau de ciudă) = a fi mînios din cale-afară. El spumează și toarnă de ciudă un monolog enorm. CARAGIALE, O. III 14.

spumare s. f., g.-d. art. spumării; pl. spumări

spumare s. f., g.-d. art. spumării; pl. spumări

spumare s. f., g.-d. art. spumării; pl. spumări

spuma (a ~) (despre lichide, animale) vb., ind. prez. 3 spumează, imperf. 3 pl. spumau; conj. prez. 3 să spumeze

spuma (a ~) vb., ind. prez. 3 spumează

spuma vb., ind. prez. 1 sg. spumez, 3 sg. și pl. spumează

SPUMARE s. spumegare. (~ apelor.)

SPUMARE s. spumegare. (~ apelor.)

SPUMA vb. a spumega, (rar) a clăbuci. (Valurile ~; caii ~.)

SPUMA vb. a spumega, (rar) a clăbuci. (Valurile ~; caii ~.)