SPRINȚÁR, -Ă, sprințari, -e, adj. (Pop. și fam.) Plin de zburdălnicie; zglobiu, nebunatic. ♦ Sprinten, iute; jucăuș. ♦ Fig. Hoinar, nestatornic. ♦ (Despre oameni) Ușuratic. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SPRINȚÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu stă locului nici un moment; fără astâmpăr; zbanghiu; zvăpăiat; zburdalnic. 2) fig. Care denotă lipsă de statornicie; nestatornic; spulberatic; fluturatic. Gând ~. 3) (despre persoane) Care manifestă ușurință în comportare; ușuratic; frivol. /Orig. nec.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPRINȚÁR adj. 1. v. zburdalnic. 2. hoinar, nestatornic, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPRINȚÁR adj. v. flușturatic, fluturatic, frivol, neserios, ușuratic, vânturatic, zvânturat, zvânturatic.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sprințár (-ră), adj. – 1. (Înv.) Van, inutil. – 2. Volubil, zglobiu, nebunatic. – Var. înv. sprînțar. Origine necunoscută. Legătura cu sprinten (Tiktin; Scriban) pare incertă. Ar putea proveni din rădăcina expresivă piț-, cf. pănțăruș și alte der. care indică ideea de volubilitate.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sprințár adj. m., pl. sprințári; f. sg. sprințáră, pl. sprințáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink