spovadă sf [At: PSALT. HUR. 86¹/5 / V: ~veadă, ~vead (Pl: ~veaduri) sn, is~ / Pl: ~vezi / E: pvb spovedi] 1-2 (Îvp) Spovedanie (1-2). 3 (Rar) Spovedanie (3).

SPOVADĂ s. f. Spovedanie. Părintele... cum s-a simțit că e popit, Pă toți țiganii că-i cheamă Și dă spovadă-i întreabă. MARIAN, S. 303.

SPOVADĂ, spovede, s. f. (Reg.) Spovedanie. – Postverbal al lui spovădui.

spovead sn vz spovadă

spoveadă sf vz spovadă

spoveád n., pl. urĭ și -veádă f. pl. ezĭ (din maĭ vechiu isp-, d. vsl. ispovĭedĭ). L. V. Spovedanie.

spovadă, spovezi s. f. (Înv.) Spovedanie. – Din spovedi.

SPOVADĂ s. v. mărturisire, spovedanie, spovedire.

spovadă s. v. MĂRTURISIRE. SPOVEDANIE. SPOVEDIRE.

spovádă, spovezi, s.f. Spovedanie: „Am zinit de la spovadă” (Papahagi, 1925: 253). – Postverbal a lui spovădui (DLRM, MDA).

spovadă, s.f. – (bis.) Spovedanie: „Am zinit de la spovadă” (Papahagi, 1925: 253). – Postverbal a lui spovădui (< spovedi) (DLRM, MDA).