sporovăit sn [At: DSR / Pl: ? / E: sporovăi] (Rar) Sporovăială.

sporovăi vti [At: PR. DRAM 95 / V: (îrg) ~voi, (reg) ~vi / Pzi: ~esc / E: ns cf spori²] 1-2 A spune lucruri lipsite de importanță, vorbind mult și fără rost Si: a flecări, a îndruga, a măcina, a melița¹, a pălăvrăgi, a trăncăni¹, (pop) a cățăi (2), a dondăni (7-8), a flencăni (1), a troncăni, (îvp) a spori², (înv) a bârfi (1), a vorovi, (reg) a hondrăni (1), a pălamojdi, a pălăvrăgi, a pălăvri, a pichirisi¹, a prociti, a pruji¹, a stroncăni, a tălălăi¹, a tolocăni, (fam) a pupăi.

sporovi v vz sporovăi

sporovoi v vz sporovăi

SPOROVĂI, sporovăiesc, vb. IV. Intranz. A vorbi mult (și fără rost), a spune verzi și uscate; a flecări, a trăncăni. Dascălul Iov îi întovărășise pe coloniști pînă la Păuna Mică. Îi plăcea să-i asculte sporovăind. SADOVEANU, P. M. 14. De partea cealaltă a zăplazului acoperit de trandafiri acățători, un grup de femei... sporovăiau, așteptînd rezultatul. BART, E. 254. Toți elevii... stăteau strînși în curtea școlii și sporovăiau zgomotoși între dînșii. VLAHUȚĂ, O. A. I 106. ◊ Tranz. (Rar) Ne puneau să sporovăim poezii lungi pe dinafară. I. BOTEZ, ȘC. 83. – Variante: sporovoi (CARAGIALE, O. III 42), (rar) sporovi (CARAGIALE, S. N. 46) vb. IV.

SPOROVI vb. IV v. sporovăi.

A SPOROVĂI ~iesc intranz. A vorbi mult și pe îndelete despre lucruri mărunte; a sta la taifas; a tăifăsui. /Din a spori și a ciorovăi

sporovăì v. a toca verzi și uscate: nu sporovăi mai mult ISP. [Lit. a spori din gură (finala sub influența analogică a lui ciorovăì)].

sporovăĭésc v. intr. și tr. (d. rut. sporoviĭ, de ceartă; vsl. sŭporŭ, ceartă. V. sporesc 2). Îndrug la vorbe: a sporovăi verzĭ și uscate (Rebr. I, 79, 231 și 270 și II, 36 și 57). – Și sporodesc (Arg.) și sporovesc (Car.): sporovește și-ĭ turuĭe mereŭ gura (VR. 1909, 11, 224).

sporovăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiesc, 3 sg. sporovăiește, imperf. 1 sporovăiam; conj. prez. 1 sg. să sporovăiesc, 3 să sporovăiască

sporovăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiesc, imperf. 3 sg. sporovăia; conj. prez. 3 să sporovăiască

sporovăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sporovăiesc, imperf. 3 sg. sporovăia; conj. prez. 3 sg. și pl. sporovăiască

sporovăi (ind. prez. 1 sg. sporovăiesc, conj. sporovăiască)

sporovăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.

SPOROVĂIT s. v. flecăreală.

SPOROVĂIT s. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie, (livr.) locvacitate, logoree, (reg.) pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbăială, (prin Munt.) procovanță, (Transilv.) stroncănire, (fig.) clănțăneală, dîrdîială, dîrdîit. (Lăsați ~!)

SPOROVĂI vb. v. flecări.

SPOROVĂI vb. a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a trăncăni, (pop.) a cățăi, a dondăni, a flencăni, a fleoncăni, a tăinui, a troncăni, (înv. și reg.) a spori, (reg.) a hondrăni, a pălamojdi, a pălăvăcăi, a pălăvri, a pichirisi, a tăini, a tălălăi, a tolocăni, a torosi, a zăgrăi, (Mold.) a lehăi, a leorbăi, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncăni, (prin Munt.) a tîndăli, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bîrfi, a limbuți, a vorovi, (fam.) a pupăi, (fig.) a clămpăni, a clănțăni, a cotcodăci, a dîrdîi, a hodorogi, a măcina, a melița, a toca. (Au ~ toată ziua.)

sporovăi (-ăesc, -it), vb. – A vorbi, a trăncăni, a flecări. – Var. sporăvăi, sporovoi, sporoji și der. Creație expresivă, cf. ciorovăi, dorovăi. Legătura cu spor „folos, cîștig” (Cihac, II, 359), cu sl. sŭporŭ „luptă” (Tiktin) sau cu bg. sboruvam (Conev 94) nu pare evidentă. – Der. sporovăială, s. f. (flecăreală, trăncăneală); sporovăitor, adj. (flecar, trăncănitor).

sporovăi, sporovăiesc v. i. a flecări, a vorbi mult și fără rost