spoliație sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~iune / P: ~li-a~ / Pl: ~ii / E: fr spoliation] (Liv) Însușire, în mod abuziv sau prin înșelăciune, a anumitor bunuri sau drepturi care aparțin altcuiva Si: (liv) spoliere Vz deposedare, jefuire, prădare.

SPOLIAȚIE, spoliații, s. f. Spoliere. Nu munca, nici rodul ei, ci un șir de spoliații succesive sînt originea proprietăților mari în țările noastre. BĂLCESCU, O. I 253. – Pronunțat: -li-a-. – Variantă: spoliațiune (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 1/1) s. f.

SPOLIAȚIE s.f. Spoliere. [Gen. -iei, var. spoliațiune s.f. / cf. fr. spoliation, lat. spoliatio].

SPOLIAȚIE s. f. spoliere. (< fr. spoliation)

spoliațiune sf vz spoliație

SPOLIAȚIUNE s. f. v. spoliație.

SPOLIAȚIUNE s.f. v. spoliație.

spoliați(un)e f. acțiunea de a spolia și rezultatul ei.

*spoliațiúne f. (lat. spoliatio). Acțiunea de a spolia. – Și -áție și -ére.

spoliație (livr.) (desp. -li-a-ți-e) s. f., art. spoliația (desp. -ți-a), g.-d. art. spoliației; pl. spoliații, art. spoliațiile (desp. -ți-i-)

spoliație (livr.) (-li-a-ți-e) s. f., art. spoliația (-ți-a), g.-d. art. spoliației; pl. spoliații, art. spoliațiile (-ți-i-)

spoliație s. f. (sil. -li-a-ți-e), art. spoliația (sil. -ți-a), g.-d. art. spoliației; pl. spoliații, art. spoliațiile (sil. -ți-i-)

SPOLIAȚIE s. v. deposedare, jefuire, prădare.

spoliație s. v. DEPOSEDARE. JEFUIRE. PRĂDARE.