opțiuni
  • info

2 intrări

16 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SPOITOR, -OARE, spoitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul1 (vaselor de aramă). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoi + suf. -tor. modificată

spoitor, ~oare [At: (a. 1705) IORGA, S. D. 362 / P: spo-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: spoi + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu cositoritul vaselor. 2 smf Țigan care se ocupă cu cositoritul vaselor. 3 smf (Pgn) Țigan. 4 sm (Rar) Zugrav. 5 snf (Trs; Olt) Bidinea. 6 snf (Reg; îs) ~ mic Pensulă. 7 sm (Bot; reg; lpl) Pejmă (Amberboa moschata).

SPOITOR, -OARE, spoitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul1 (vaselor de bucătărie). 2. S. n. (Reg.) Bidinea. [Pr.: spo-i-] – Spoi + suf. -tor.

SPOITOR1, spoitori, s. m. Meșter care se ocupă cu spoitul (vaselor de bucătărie).

SPOITOR2, spoitoare, s. n. (Transilv.) Bidinea.

SPOITOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care se ocupă cu spoitul vaselor de aramă. /a spoi + suf. ~tor

spoitor m. cel ce spoiește vasele de bucătărie.

spoitór m. Țigan care spoĭește vasele și care caută de lucru strigînd pe strade „spoim tingirĭ” și, maĭ în grabă, „spoĭ tingirĭ”. Pl. Trans. Pejmă. V. calangiŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

spoitor2 (persoană) (desp. spo-i-) s. m., pl. spoitori

spoitor1 (bidinea) (reg.) (desp. spo-i-) s. n., pl. spoitoare

spoitor1 (persoană) (spo-i-) s. m., pl. spoitori

spoitor2 (bidinea) (reg.) (spo-i-) s. n., pl. spoitoare

spoitor (persoană) s. m. (sil. spo-i-), pl. spoitori

spoitor (bidinea) s. n. (sil. spo-i-), pl. spoitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SPOITOR s. v. bidinea, zugrav.

spoitor s. v. BIDINEA. ZUGRAV.

Intrare: spoitor (obiect)
spoitor2 (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: spo-i-tor info
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spoitor
  • spoitorul
  • spoitoru‑
plural
  • spoitoare
  • spoitoarele
genitiv-dativ singular
  • spoitor
  • spoitorului
plural
  • spoitoare
  • spoitoarelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: spoitor (persoană)
  • silabație: spo-i-tor info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • spoitor
  • spoitorul
  • spoitoru‑
plural
  • spoitori
  • spoitorii
genitiv-dativ singular
  • spoitor
  • spoitorului
plural
  • spoitori
  • spoitorilor
vocativ singular
  • spoitorule
plural
  • spoitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

spoitor, spoitorisubstantiv masculin
spoitoare, spoitoaresubstantiv feminin

  • 1. Persoană care se ocupă cu spoitul (vaselor de aramă). DEX '09 DLRLC
    sinonime: zugrav
etimologie:
  • Spoi + sufix -tor. DEX '98

spoitor, spoitoaresubstantiv neutru

etimologie:
  • Spoi + sufix -tor. DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.