spoire sf [At: DL / Pl: ~ri / E: spoi] 1 (Pop) Poleire. 2-3 Spoială (6-7).

SPOIRE, spoiri, s. f. Acțiunea de a spoi și rezultatul ei.

SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc.. 3. A unge (pe deasupra). ♦ Tranz. și refl. (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

spoi [At: PRAV. 75 / Pzi: ~esc / E: slv съпоити] 1 vt (Îvp; c. i. obiecte de metal, lemn etc.) A polei⁴. 2 vt (C. i. vase de aramă) A acoperi suprafața interioară cu un strat subțire de cositor pentru a proteja de coroziune Si: a cositori (1), (reg) a polei¹. 3-4 vtr (Fig) A face să-și însușească ori a-și însuși în mod superficial elemente de cultură, de civilizație. 5 vtrp A (se) acoperi cu un strat subțire de var Si: a (se) vărui, (pop) a (se) unge, (îrg) a (se) tencui, (reg) a (se) meseli, a (se) mânji, a (se) puțui. 6 vtrp (Pex) A (se) zugrăvi. 7 vtrp (Pex) A (se) vopsi. 8 vt A picta. 9 vt (Pex) A mânji. 10 vt (Îrg; c. i. pereți, case etc.) A lipi cu lut. 11 vt (Pop) A unge pe deasupra. 12-13 vtrp A (se) lipi (de sau pe ceva) prin ungere. 14-15 vtr (Pfm; prt) A (se) farda (1-2).

SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi o suprafață cu un strat subțire de var; a vărui. 2. A acoperi un vas sau un obiect de metal cu un strat subțire dintr-un metal protector. ♦ Refl. Fig. A-și însuși în mod superficial maniere civilizate, noțiuni de cultură etc. a se ciopli. 3. A unge (pe deasupra). ♦ (Peior.) A (se) farda. – Din sl. supojiti.

SPOI, spoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A vărui. Nimănui nu i-a ajuns varul să spoiască în întregime casa. STANCU, D. 217. ◊ Refl. pas. Au ales bordeiul pentru oameni, au chibzuit întrebuințarea bordeielor celorlalte. Mai nădăjduiau în șase săptămîni de vreme frumoasă. Se puteau spoi pereții. SADOVEANU, P. M. 13. ♦ A mînji. O să-ți spoiesc la noapte poarta cu păcură. – Spoiește-o, dacă ai poftă să te ciomăgească taica. STANCU, D. 79. Erai pus să fierbi scrobeală în curte, cu grijă să nu iasă nici subțire, nici groasă... Dacă greșeai, lucrătoarele și lucrătorii te spoiau cu pensula pe nas și te certau. PAS, Z. I 270. Vornicul... își spoiește fața cu cărbune. SEVASTOS, N. 333. 2. A acoperi cu un strat subțire de metal (care nu coclește). V. polei, sufla. După ce s-a dus a doua zi zmeul de acasă, ea ia vătraiul acela și... îl spoiește cu aur. SBIERA, P. 63. ♦ Refl. Fig. A-și însuși (în mod superficial) maniere civilizate. Mi-am pus în gînd să fug chiar astăzi în capitală, ca să mă mai spoiesc în lumea cea mare. ALECSANDRI, T. I 346. 3. A unge. Uleie cu albine ține două-trei... să aibă miere în casă pentru spoit... colacii. STANCU, D. 89. 4. (Peiorativ) A sulimeni, a farda. Halal de tine dacă vei ști Să-ți spoiești bine fruntea, obrazu. ALECSANDRI, T. I 118.

A SE SPOI mă ~iesc intranz. (despre persoane) A-și însuși unele elemente superficiale de cultură. /<sl. supojiti

A SPOI ~iesc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu un metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a polei; a sufla; a metaliza. ~ cu cositor. 2) rar A acoperi cu (un strat subțire de) var; a vărui. 3) (corpuri) A unge pe deasupra cu ou sau cu grăsime (pentru înfrumusețare). 4) iron. A da cu fard; a farda; a sulimeni. /<sl. supojiti

SPOI vb. (ȚR) A lipi cu lut. Și lutul vor lua si vor spoi casa. BIBLIA (1688). Etimologie: sl. sŭpoiti.

spoì v. 1. a da cu var; 2. a acoperi vasele de aramă cu o pătură subțire de cositor (spre a le feri de cocleală); 3. a se drege pe obraz: femeile își spoesc fața cu alb, cu roșu. [Slav. SPOITI].

spoĭésc v. tr. (vsl. spoitĭ, sŭpoitĭ,a lipi metalele). Acoper vasele de aramă cu un strat de cositor ca să nu cotlească (în Munt. și cositoresc, în Olt și costoresc). Văruĭesc, acoper cu un strat de var: a spoĭ părețiĭ. V. refl. Iron. Mă sulemnesc: nu te maĭ spoĭ atîta!

spoire s. f., g.-d. art. spoirii; pl. spoiri

spoire s. f., g.-d. art. spoirii; pl. spoiri

spoire s. f., g.-d. art. spoirii; pl. spoiri

spoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiesc, 3 sg. spoiește, imperf. 1 spoiam; conj. prez. 1 sg. să spoiesc, 3 să spoiască

spoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiesc, imperf. 3 sg. spoia; conj. prez. 3 să spoiască

spoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiesc, imperf. 3 sg. spoia; conj. prez. 3 sg. și pl. spoiască

spoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. spoiesc, conj. spoiască)

spoesc, -oiască 3 conj., -oiam 1 imp.

SPOIRE s. 1. v. văruit. 2. v. cositorire.

SPOIRE s. v. argintare, aurire, poleire, poleit, suflare.

SPOIRE s. 1. spoială, spoit, văruială, văruire, văruit. (~ pereților camerei.) 2. cositorire, cositorit, spoit, (înv.) spoitură. (~ unui vas de aramă.)

spoire s. v. ARGINTARE. AURIRE. POLEIRE. POLEIT. SUFLARE.

SPOI vb. v. arginta, auri, farda, lipi, machia, murui, polei, sufla, vopsi.

SPOI vb. 1. v. vărui. 2. v. cositori.

spoi vb. v. ARGINTA. AURI. FARDA. LIPI. MACHIA. MURUI. POLEI. SUFLA. VOPSI.

SPOI vb. 1. a vărui, (pop.) a unge, (înv. și reg.) a tencui, (reg.) a mînji, (prin Transilv.) a meseli. (A ~ pereții camerei.) 2. a cositori. (A ~ un vas de aramă.)

spoi (-oesc, -it), vb. – 1. A vărui, a da cu var pereții. – 2. A cositori, a acoperi un vas cu un metal protector. – 3. A mîzgăli, a boi, a unge, a mînji. – 4. (Refl.) A se boi, a se farda, a se sulemeni. – 5. (Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza. Sl. spoiti „a lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63), cf. sb. spojiti „a cositori”. – Der. spoială, s. f. (văruit, spoit; cositorit; superficialitate, lustru fără consistență); spoi, s. n. (fard, pictură); spoit, s. n. (văruit; cositorit; zugrăveală); spoitor, s. m. (cel care spoiește; piatră acră; vinețea, Centaurea moschata); spoitoreasă, s. f. (chivuță).