SPLEEN s. n. Stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice. [Pr.: splin] – Din engl. spleen.

spleen sn [At: AR (1841), 377 / P: splin / V: (înv) ~enă sf, speen / E: fr splin, eg spleen] Melancolie trecătoare, fără o cauză definită, caracterizată prin plictiseală și prin dezgust față de orice.

SPLEEN s.n. v. splin.

SPLEEN [SPLIN] s. n. plictiseală, dezgust față de orice. (< engl., fr. spleen)

spleen s. n. 1993 (anglicism) Stare de melancolie v. expanda [pron. splin] (cf. fr. spleen)

spleen n. (cit. splin), un fel de ipocondrie ce constă într’o plictiseală fără motiv și în desgustul vieții.

*spleen n. (engl. spleen, pron. splin, splină, melancolie). Plictiseală de toate celea: dezgust de viață propiŭ Englejilor. V ipohondrie.

speen sn vz splin

SPLIN s. n. (Englezism) Plictiseală care provine din lipsa unor preocupări serioase și care duce la dezgustul de viață. Triști olandezi de splin minați, Cu ochi de lacrămi înstelați, Oftau spre pajiști de lalele, Bolnavi de splin în vechi castele. BOUREANU, S. P. 16. Splinul îmi abătuse sufletul, îmi întunecase mintea. ALECSANDRI, O. P. 279. Urîtul începuse, și splinul nu era departe. NEGRUZZI, S. I 318. – Scris și: (după englezește) spleen.

SPLIN s.n. Plictiseală cauzată de lipsa unor preocupări serioase; dezgust de viață. [Pl. -nuri. Scris și spleen. / < fr., engl. spleen].

spleen (engl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul [pron. splinul] (desp. splee-)

spleen (angl.) [pron. splin] s. n., art. spleenul (splee-)

SPLEEN [spli:n], s. n. (LIVR.) Melancolie permanentă fără cauze determinate, manifestată prin plictiseală profundă, prin dezgust față de orice, prin lipsa dorinței de a mai trăi.