spinare sf [At: PSALT. HUR. 13^v/14 / Pl: ~nări / E: ml spinalis] 1 (Îvp; lpl cu valoare de singular) Spate (1). 2 (Îlav; de obicei construit cu verbe ca „a lua”, „a purta”, „a căra” etc., indică modul de purtare a poverilor) În (sau la) ~, cu ~ea, d(e)~a(n) În spate (8). 3-4 (Îlav; îlpp; de obicei construit cu verbe ca „a cădea”, „a lăsa”) În ~(a cuiva) În obligativitate (a cuiva). 5-6 (Înv; îal) În atenție (a cuiva). 7-8 (Îal; în construcție cu verbe ca „a arunca”, „a pune”) În responsabilitate (a cuiva). 9 (Îlpp; de obicei construit cu verbe ca „a trăi”, „a aduna”) Pe (sau, rar, din, înv, de pe ) ~ea cuiva Cu mijloace bănești provenite de la... Si: pe cheltuiala cuiva, pe seama cuiva, pe socoteala cuiva, (înv) în spetele cuiva. 10-11 (Îlpp; construit cu verbul „a fi”) În (de)favoarea cuiva. 12 (Îal) Pe seama cuiva. 13 (Înv; îe) A avea pe cineva la ~ A avea sprijin foarte puternic. 14 (Fam; îe) A(-i) sta în ~(a) (cuiva), a avea (sau a purta) pe cineva în ~ A deranja pe cineva cu prezența. 15 (Pop; îe) A duce (sau a purta) pe cineva în ~ A întreține pe cineva. 16 (Pfm; îe) A(-i) duce (cuiva) ceva în ~ A munci foarte mult (pentru cineva) făcând totul singur. 17 (Fam; îe) A-și îndoi ~ea A nu avea personalitate. 18 (Fam; îae) A fi sevil. 19 (Fam; îae) A fi laș. 20 (Pfm; îe) A(-și) lua picioarele (tălpile, călcâiele, sau, reg, drumul) la ~A porni la drum. 21 (Pfm; îe) A(-și) pune coada pe (sau la) ~ A pleca pe neașteptate. 22 (Pfm; îae) A lăsa ceva neterminat. 23 (Pfm; îe) A pune ~ea A pune umărul. 24 (Reg; îe) A face (cuiva) ~ea tobă A bate (pe cineva). 25 (Înv; îe) A da ~A întoarce spatele. 26 (Pfm; îe) A fi cu (sau a avea) casa în ~ ca melcul A nu avea domiciliu stabil. 27 (Pfm; îae) A se muta mereu. 28-29 Spate (43-44). 30 (Bot; îc) ~ea-lupului Ferigă (Athyrium fiix-femina). 31 (Bot; reg; îac) Ruginiță (Asplenium ruta muraria). 32 (Trs; spc) Greabăn (1). 33 (Spc) Bucată de carne din regiunea coloanei vertebrale a unor animale folosită ca aliment. 34 (Prc) Mușchi². 35 (Adesea urmat de determinări care indică numele animalului) Porțiune din blana unui animal corespunzătoare spinării (28). 36 Spate (40). 37 (Îrg) Parte din afară a mâinii, a piciorului sau a degetului Si: dos. 38-39 (Înv) Spate (51-52). 40 (Reg; udp „de”) Sarcină (4). 41 (Reg) Semn făcut (cu vopsea) pe spatele oii, cu scopul de a fi recunoscută de posesor. 42 (Pan; adesea urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Partea cea mai înaltă. alungită, a unui munte, deal etc. Si: coamă (12), creastă (29), creștet (14), culme (1), muchie, sprânceană (11), (pop) culmiș. 43 (Îrg) Dâmb pe mijlocul arăturii. 44 Parte superioară a brazdei într-o arătură. 45 Ridicătură a apei unui râu cu debit mare. 46 Creastă a unui val de apă. 47 Parte superioară a unei construcții, a unui acoperiș etc. 48 (Pex) Partea de deasupra a unui obiect. 49 Parte de la baza florii unui caracter tipografic. 50 (Rar) Cotor de carte. 51 (Pop) Parte exterioară și rotunjită a scoabei. 52 (Reg) Muchie. 53 (Reg) Lăcașul pilugilor de la piuă.

SPINARE, spinări, s. f. 1. Parte a corpului oamenilor (sau al animalelor) de-a lungul coloanei vertebrale (de la umeri pînă la șale); spate. Peste spinările umede și aburinde ale cailor se vedea lacul alb de ceață cu margini nedeslușite. DUMITRIU, N. 146. Mihu, cu spinarea aplecată, își frămînta obrajii zbîrciți. SADOVEANU, O. VII 160. Ploaia curgea cu găleata în spinarea udă, lipindu-i cămașa. C. PETRESCU, R. DR. 59. Închise cartea, suflă în lumînare și-și vîrî capul în învălitoare. Spinarea-i era înghețată. VLAHUȚĂ, O. AL. 100. ◊ Fig. Flăcările... țîșneau din turla pătrată și din spinarea de jeratic a bisericii. CAMIL PETRESCU, O. II 228. Știa scrie cît îi trebuia pentru a-și zugrăvi iscălitura cu niște litere ca talpa gîștii, aruncate unele în spinarea altora. GANE, N. II 4. ◊ Șira spinării = coloana vertebrală. Pe șira spinării prezidentului curgeau încet stropi grași de sudoare. VORNIC, P. 166. Se îndreptă de șira spinării într-o mișcare de ultim efort. SAHIA, N. 102. Crucea spinării v. cruce (I 6). Măduva spinării v. măduvă. ◊ Loc. adv. (Arătînd felul de a purta poverile) În (sau pe) spinare, de-a spinare (sau spinarea) sau cu spinarea = în spate. Aduc cu spinarea mere, nuci, smintină și lapte. BOGZA, Ț. 27. Nu putu scoate un cuvînt și o porni, obosit deodată, către casă, cu coșurile goale în spinare. ARGHEZI, P. T. 119. Lucindu-i oțelele pe spinare, ieși poftindu-le bună seara. AGÎRBICEANU, S. P. 24. Moșneagul ziua întreagă alerga în port cu coșul de-a spinare, vînzînd covrigi. DUNĂREANU, N. 16. Ei îl legară cot la cot, apoi îl așezară de-a spinarea pe șeaua calului. GANE, N. II 67. Mama v-aduce vouă... Drob de sare În spinare. CREANGĂ, P. 20. (Fig.) Să tot zbor neobosit, Pe spinarea vîntului, În giurul pămîntului. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Expr. A-l mînca (pe cineva) spinarea v. mînca (3). A-și lua picioarele la spinare v. lua (I 1). A cădea în spinarea cuiva = a cădea în sarcina sau în grija cuiva, a-i reveni cuiva. Noroc că toată grija căruțelor și a mărfii cădea acum în spinarea slugilor și a calfelor care mînau, că de jupîni era slabă nădejde. GALACTION, O. I 266. A arunca (ceva) în spinarea cuiva = a da vina pe altcineva (de obicei nevinovat). Dascălul o mîlcise de tot, iară femeia îndrugă și ea cîteva vorbe, aruncînd toată vina în spinarea dascălului. ISPIRESCU, L. 277. A trăi pe spinarea cuiva = a trăi ca un parazit, din munca altuia. ♦ (Rar) Cantitate din ceva, cît poate fi cărat o dată în spate. Își pusese-n gînd să pregătească un doctorat greu, pentru care în adevăr îi trebuia o spinare de cărți. MIRONESCU, S. A. 131. 2. Partea unui obiect de îmbrăcăminte care acoperă spatele omului. A cusut două petice mari pe cămașa tatei. Mai are de cusut cîteva. Îi trebuie un petic mare s-o cîrpească în spinare, acolo unde bate mai aprins soarele. STANCU, D. 106. 3. Partea cea mai înaltă a unui munte, a unui deal, a unei stînci, culme prelungită; creastă, coamă. Tabăra, așezată pe spinarea unui deal, își întindea pînă în marginea satului de pe coastă corturile și carele de război. SADOVEANU, O. VII 24. La miazănoapte munții Călimanului își rotunjesc spinările goale, fumurii, pe bolta albastră a cerului. VLAHUȚĂ, O. AL. I 157. ♦ Creasta unui val de apă. Luntrea se suia pe suișuri de apă, plutea pe spinări de valuri, se povîrnea și cădea în găvane adînci, înconjurate de jur împrejur de valuri. SANDU-ALDEA, U. P. 198.

SPINARE ~ări f. 1) (la om și la animale) Parte a corpului situată de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului până la șale); spate. Măduva ~ării. Șira ~ării. ◊ În (sau pe) ~(sau de-a ~area, cu ~area) în spate. A cădea în ~area cuiva a reveni în sarcina cuiva. A arunca ceva în ~area cuiva a da vina pe o persoană (nevinovată). A trăi pe ~area cuiva a trăi pe cheltuiala altuia. 2) Partea cea mai înaltă a unui deal sau a unui munte; creastă; coamă; pisc; vârf; culme; creștet. [G.-D. spinării] /<lat. spinalis

spinare f. 1. coloana vertebrală; 2. spatele dela gât până la șale: îi sare în spinare. [Lat. (PARS) SPINALIS].

spinare f., pl. ărĭ (lat. spinalis, spinal. Cp. cu brățare). Șiru vertebrelor, coloana vertebrală: hamalu cară saciĭ cu spinarea saŭ în spinare. Partea superioară (a unuĭ munte, unuĭ deal, unuĭ acoperiș). Dosu uneĭ cărți, partea cusută: o carte scorțită în hîrtie, ĭar spinarea în pele. De-a (saŭ în) spinare, pe spinare, în spate, în cîrcă: a purta un copil de-a (saŭ în) spinare. A sări cuĭva în spinare, a te răpezi în spinarea luĭ (în glumă saŭ p. a-l ataca). A te mînca spinarea (iron.), a dori o scărpinătură, a te purta așa în cît să te expuĭ a mînca bătaĭe.

aspenchiu sm [At: BARCIANU / Pl: nct / E: lat Asplenium] (Bot; reg) Spinarea-lupului (Adianthum capillus-veneris).

FEREGĂ, FERIGĂ (pl. -gi) FERICĂ (pl. -ici) sf. 🌿 1 Numele mai multor varietăți de plante criptogame, foarte frumoase, cu frunze mari despicate și tăiate ca niște dantele, ce cresc prin pădurile umede sau pe stîncile umbroase (Aspidium Lonhilis; Asp. aculeatum; Asp. filix mas; Pteridium aquilinum; Phegopteris dryopteris; Poylstichum filix mas; Poylstichum thelypteris; Stratiopteris germanica) (🖼 2072) ¶ 2 = SPINAREA-LUPULUI ¶ 3 – FEREGUȚĂ [ferece].

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

spinare s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

spinare s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

spinare s. f., g.-d. art. spinării; pl. spinări

spinare, -nări.

spinarea-lupului (plantă) s. f. art., g.-d. art. spinării-lupului

!spinarea-lupului (plantă) s. f. art., g.-d. art. spinării-lupului

spinarea-lupului (bot.) s. f.

spinare (-ări), s. f. – 1. Spate. – 2. Dos, șale. – Mr. schinare. Lat. spῑnalis (Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1619; REW 8151).

a arunca în spinarea cuiva expr. a face pe cineva răspunzător de o vină

a cădea în spinarea cuiva expr. a cădea in grija / în sarcina cuiva.

a face (cuiva) spinarea burduf expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a i se lipi coastele de spinare expr. (pop.) a fi foarte slab.

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.

a trăi pe spinarea cuiva expr. a trăi ca un parazit / din munca altora.

a-l mânca cojocul / spinarea expr. (glum.) a se purta într-un mod care trebuie sancționat (mai ales cu bătaia).

a-și lua călcâiele / picioarele la spinare expr. (pop.) a fugi

te mănâncă spatele / spinarea? expr. vrei bătaie?

SPINARE s. 1. v. spate. 2. v. creastă. 3. (GEOGR.) spinări de berbec (pl.) v. roches moutonnees. 4. creastă. (~ unui val.) 5. (BOT.) spinarea-lupului (Athyrium filix femina) = (reg.) feregă.

SPINARE s. v. cont, greabăn, muchie, seamă, socoteală.

spinare s. v. CONT. GREABĂN. MUCHIE. SEAMĂ. SOCOTEALĂ.

SPINARE s. 1. spate, (pop.) spată, (reg.) șa, (înv. și fam.) cîrcă. (A luat ceva în ~.) 2. (GEOGR.) coamă, creastă, creștet, culme, muchie, sprînceană, (pop.) culmiș. (~ muntelui.) 3. creastă. (~ unui val.) 4. (BOT.) spinarea-lupului (Athyrium filix femina) = (reg.) feregă.

GREABĂNUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

OSUL SPINĂRII s. v. coloană vertebrală, șira spinării.

SPINAREA-LUPULUI s. v. ferigă, ruginiță.

greabănul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

osul spinării s. v. COLOANĂ VERTEBRALĂ. ȘIRA SPINĂRII.

spinarea-lupului s. v. FERIGĂ. RUGINIȚĂ.