SPIN, spini, s. m. I. 1. Organ în formă de țeapă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante; ghimpe. De teama unui spin, Lăsăm să moară roza pe tulpină. CERNA, P. 125. De multe ori iese o fericire din mijlocul necazurilor, precum iese roza din mijlocul spinilor. BOLLIAC, O. 262. Porumbel cu porumbele, Negrișoare, mititele, Cază-ți porumbelele, Uște-ți-se frunzele, Să rămînă numai spinu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ (Poetic) Pe frunțile lor purtau coroane făcute din fire de raze și din spini auriți și lungi. EMINESCU, N. 25. ◊ Fig. [Mitrea] moștenise spinii ei. SADOVEANU, M. C. 7. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) (niște) spini = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare; a sta ca pe ghimpi. Părea însă grozav de nerăbdătoare și stătea ca pe niște spini. REBREANU, I. 119. Moartea întreabă ce mai porunciți? Și nu vă supărați, dar tare-i supărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecît să-i dați răspuns. CREANGĂ, P. 315. A fi (sau a sta) ca un spin în ochii (în inima sau în coasta) cuiva = a incomoda pe cineva prin prezența sa, a nu fi pe placul cuiva. 2. Plantă din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și frunze cu ieșituri spinoase, cu flori roșii, galbene sau albe; crește prin locuri necultivate și prin pășuni etc. (Carduus acanthoides); scai. Printre spinii cîmpului, Gîngu mergea alături cu cîinele. C. PETRESCU, S. 36. Spinii ne zgîrîiau; îi prindeau și-i sfîșiau rochia. IBRĂILEANU, A. 161. Tu ești, Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană Într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Compus: spin-muscălesc = cătină. 3. Porumbar¹. II. Tijă metalică mică, de formă cilindrică sau conică, folosită pentru a asigura îmbinarea a două piese metalice; știft. III. Momentul cinetic al unei particule elementare de materie. – Pl. și: (I, n.) spinuri (ALECSANDRI, P. III 246). – Variantă: (rar) spine (BUDAI-DELEANU, Ț. 89) s. m.

hóleră (nord) și holéră (sud) f., pl. e (rus. holéra, d. ngr. și vgr. holéra, it. coléra, lat. chólera). O boală caracterizată pin vărsăturĭ, fiorĭ, cîrceĭ, lividitate și diareĭe cu mucozitățĭ și care, în cîte-va ore, reduce bolnavu aproape la un schelet. (A bîntuit la noĭ cu furie la 1831). Fig. Iron. Femeĭe foarte urîtă saŭ foarte rea (V. cĭumă). O plantă din familia compuselor (xanthium spinósum) caracterizată pin niște ghimpĭ trifurcațĭ. A fost adusă la noĭ de Cazacĭ, de coadele cailor cărora s’a aninat sămînța eĭ în timpu războaĭelor contra Turcilor între 1819-1828. De aceĭa i se zice și spin muscălesc. – Fals coleră.

!spin-muscălesc (plantă) s. m., pl. spini-muscălești

spin-muscălesc (plantă) s. m.

spin-muscălesc s. m.

holeră În afară de înțelesul de „boală”, acest cuvînt mai are și pe acela, de „xanthium spinosum”, plantă spinoasă. Dicționarele noastre nu pun problema etimologiei pentru acest al doilea sens, deoarece consideră că e vorba de un singur cuvînt cu două înțelesuri diferite, și aceasta cu atît mai mult cu cît DA arată că poporul bea zeama rădăcini. ca medicament contra bolii. Altă, justificare a sensului al doilea prin cel dintîi, destul de naivă, o găsim la I. Ionescu, citat de DA : „o buruiană care este atît de rea . . . și de vătămătoare, cît romînii au numit-o holeră”. Este însă foarte probabil că avem de-a face cu două cuvinte diferite sau, în cel mai bun caz, cu un singur cuvînt, dar venit pe două căi diferite. Pentru numele bolii, DU pornește de la greaca modernă, DA nu se pronunță, TDRG face apel la polonă și rusă, iar CADE și DLRM numai la rusă. Nici unul dintre dicționare nu semnalează că cuvîntul există, exact cu aceeași formă, în bulgară și în ucraineană (de unde vine forma moldovenească ho'leră ?). Cât despre numele plantei, acesta vine cu siguranță din rusă sau ucraineană (DU; Semcinski, p. 86), după cum reiese și din sinonimele scai rusesc, scăiete muscălesc (Panțu, s.v.) și din anecdota reprodusă de TDRG. Dacă într-adevăr se pisează rădăcina și se bea zeama, aceasta trebuie să se explice ca o influență a complexului sonor asupra conținutului, în felul arătat în SLG,, p. 198-199. Vezi și exemplele grupate sub cîrtiță, broască, sub corăbiele, cum și cazul lui urechelniță,, SCL, XII (1961), p. 277, și credința la care face aluzie Marțial, V, 29 : cine mănîncă iepure (lepŏrem) va avea grație (lepōrem) șapte zile.