specios, ~oasă [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 21 / P: ~ci-os / Pl: ~oși, ~oase / E: fr specieux, lat speciosus] Care doar are aparență de adevăr, de exactitate Si: amăgitor (2), înșelător.

SPECIOS, -OASĂ, specioși, -oase, adj. (Neobișnuit) Care este adevărat numai în aparență, nu și în fapt. S-a zis bunăoară că luarea Rahovei n-a fost un succes deplin, de vreme ce forturile ei nu s-au cuprins prin asalt. Această obiecțiune mi se pare... specioasă. ODOBESCU, S. III 605.

SPECIOS, -OASĂ adj. (Rar) Aparent, amăgitor, înșelător. [Pron. -ci-os. / cf. fr. spécieux, lat. speciosus].

SPECIOS, -OASĂ adj. care are doar aparențe favorabile; aparent, înșelător. (< fr. spécieux, lat. speciosus)

specios, -oasă adj. (impropriu) Deosebit, special, specific ◊ „Colecția sau seria nu înseamnă întotdeauna și tiraj mare, așa cum se crede de obicei. O carte mai specioasă, dintr-o colecție, poate avea tirajul unei cărți de poezie.” R.l. 17 II 73 p. 2. ◊ „În aceste zile, pereții «Simezei» au fost incendiați de Dipșe. Dar incendiați benefic, feeric. Într-un roșu dominant, căruia, pentru că nu știm să-i zicem pe numele lui specios (dacă va fi existând vreunul), îi vom spune «roșu de Maramureș».” Sc. 1 VII 75 p. 4. ◊ „[...] o oarecare uscăciune, o dificultate în receptare, precum și trimiterea, nu de puține ori, la termeni specioși [...]” Săpt. 4 X 85 p. 2; v. și campus (din fr. spécieux, legat de rom. special prin etim. pop.; Graur C. 55, Th. Hristea în Sc. 13 I 76 p. 4; DN, DEX, DN3 – alt sens)

specios a. ce are o aparență de adevăr: motive specioase.

*speciós, -oásă adj. (lat. speciosus, frumos, arătos, d. species, aspect, strălucire; fr. spécieux). Care n’are de cît o aparentă de adevăr și de dreptate: argument specios. Adv. În mod specios.

spețios, ~oasă a vz specios

specios (înșelător) (livr.) (desp. -ci-os) adj. m., pl. specioși; f. specioasă, pl. specioase

specios (înșelător) (livr.) (-ci-os) adj. m., pl. specioși; f. specioasă, pl. specioase

specios adj. m. (sil. -ci-os), pl. specioși; f. sg. specioasă, pl. specioase