spatulă sf [At: ÎNV. VÂN. 82/1 / V: (îvr) ~ură / A și: spatulă / Pl: ~le / E: fr spatule cf lat spatula] Mică unealtă de lemn, de metal, de os etc., de obicei de forma unei lopățele plate, folosită în medicină, poligrafie, farmacie, tăbăcărie, construcții etc. pentru a amesteca și a întinde diferite paste.

SPATULĂ, spatule, s. f. Mică unealtă de lemn, de metal sau de porțelan, în formă de lopățică, întrebuințată în special în farmacii, pentru a amesteca și a întinde diferite paste. ♦ Fig. Extremitate, capăt în formă de lopățică. Mîinile acelea păroase, cu degetele scurte, cu spatulele late. C. PETRESCU, O. P. I 37.

SPATULĂ s.f. Instrument în formă de lopățică, cu diverse întrebuințări (în farmacie, chirurgie, sculptură etc.). ♦ (Fig.) Extremitate în formă de lopățică. [< fr. spatule, cf. lat. spatula].

SPATULĂ s. f. instrument în formă de lopățică, în farmacie, chirurgie, sculptură etc. ◊ (fig.) extremitate în formă de lopățică. (< fr. spatule, lat. spathula)

SPATULĂ ~e f. Unealtă în formă de lopată mică, având diverse întrebuințări (în sculptură, medicină etc.). [G.-D. spatulei] /<fr. spatule

spatură sf vz spatulă

spatulă s. f., g.-d. art. spatulei; pl. spatule

spatulă s. f., g.-d. art. spatulei; pl. spatule

spatulă s. f., g.-d. art. spatulei; pl. spatule