spatiu sm vz spatie¹

SPAȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjoară. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

spaciu² sn vz spațiu¹

spatie² sf [At: POLIZU / S și: spathie / Pl: ~ii / E: ns cf scatiu] (Orn; reg) Florinte (Carduelis chloris chloris).

spatie¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~iu sm / A și: (rar) spatie / Pl: ~ii / E: ngr σπαδί] Una dintre cele patru culori ale cărților de joc, reprezentată printr-un semn asemănător unei frunze de trifoi, de culoare neagră Si: ghindă (2), treflă, (reg) cruce.

spaț² sn vz spațiu¹

spație sf vz spațiu¹

spațiu¹ sn [At: GEOMETRIA, A. M. 3^r/5 / V: (înv) ~ie sf, ~aț, ~ațu, ~aciu / Pl: ~ii, (înv) ~ri / E: lat spatium, it spazio, fr espace, ger Spatium] 1 (Lsg) Formă fundamentală de existență a materiei, concepută ca un tot continuu tridimensional, în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia în timp. 2 (Mat) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. 3 (Îs) Geometrie în ~ Ramură a geometriei care se ocupă cu studiul figurilor ale căror elemente nu sunt situate în același plan Si: (înv) geometrie solidă. 4 Porțiune delimitată din spațiu¹ (1). 5 Porțiune din spațiu¹ aflată împrejurul a ceva. 6 Cuprins al unei încăperi, al unui edificiu etc. 7 (Șîs ~ locativ) Întindere interioară a încăperilor destinate ca locuință unei persoane sau unei familii. 8 (Îas) Întreprindere care se ocupă cu administrarea imobilelor. 9 Noțiunea de spațiu¹ (1) reflectată în conștiință. 10 Întindere cosmică în care se află aștrii Si: cer³ (1), tărie, văzduh. 11 Parte din întinderea cosmică văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică Si: firmament, bolta cerească, (rar) boltire (2), (îrg) crângul cerului, crugul cerului. 12 Înveliș gazos care înconjoară pământul Si: aer¹ (1), atmosferă (1), cer³ (6), slavă (12), tărie, văzduh, zări, (liv) eter. 13 (Îs) ~ aerian Porțiune din atmosferă care se află deasupra teritoriului unui stat și este supusă suveranității lui sau care se întinde desupra mării libere. 14 (Îs) ~ cosmic Întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. 15 Loc care separă două corpuri sau două părți ale unui corp, moleculele corpurilor etc. Si: depărtare, distanță, interval, (reg) scopot. 16 Loc gol în interiorul unui lucru. 17 Porțiune de teren, de obiect etc. considerată sub raportul lungimii și lățimii, măsurată în unități la pătrat Si: cuprins¹ (11), întindere, întins, suprafață, (înv) cuprindere, olat. 18 Bucată de pământ, care prezintă anumite caractere, în care se dezvoltă un anumit fenomen etc. Si: cuprins¹ (6), întindere, întins, suprafață, (înv) cuprindere, olat. 19 (De obicei lpl; îs) ~ verde Suprafață acoperită de vegetație naturală sau cultivată din perimetrul unei așezări. 20 (Îs) ~ vital Teritoriu revendicat de o țară sub pretextul de a-și satisface expansiunea demografică și necesitățile economice. 21 (Îs) ~ mioritic Spațiu¹ (18) geografic românesc al cărui relief este prielnic păstoritului. 22 (Îas) În concepția lui Lucian Blaga, univers spiritual românesc a cărui matrice o reprezintă spațiul geografic românesc. 23 Loc rezervat unei probleme în cadrul unei scrieri, al unei publicații. 24 (Muz) Interval cuprins între două linii învecinate într-un portativ. 25 (Tip; șîs ~ alb) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese. 26 (Tip; pex) Mică lamă metalică folosită de tipografi pentru separarea cuvintelor sau a literelor culese. 27 Întindere nemărginită. 28 Perspectivă vastă. 29 Drum parcurs de un corp în mișcare. 30 Distanță dintre două puncte date. 31 (Îvr) Orbită. 32 Durata dintre două momente, două date calendaristice etc., în cursul căreia se desfășoară un eveniment Si: interval, perioadă, răstimp, timp, vreme, (înv) protesmie Vz epocă, răgaz, răspaș, seamă, soroc, zăstimp.

spațu² sn vz spațiu¹

SPAȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; la sg.) Formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură. ◊ Spațiu aerian = porțiune din atmosferă corespunzătoare limitelor teritoriale ale unui stat și în care acesta își exercită suveranitatea. Spațiu cosmic = întindere nemărginită situată dincolo de atmosfera Pământului. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ♦ Limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = suprafață acoperită de vegetație în perimetrul unei așezări. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; p. ext. unealtă cu care se realizează acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, răstimp. – Din lat. spatium, fr. espace.

SPATIE, spatii, s. f. (Regional) Treflă. Baba trase din brîu cărți soioase și rupte la colțuri... – Vezi, drăguță, cum ți s-aleg dumitale lacrimile și scîrba? Și omul dumitale, craiul de spatii, răsare într-altă parte, într-o adunare de oameni. SADOVEANU, B. 51. Cît despre spatii, cuconu Ioniță n-avea niciodată mai mult de șase, iar cucoana Mărioara niciodată mai puțin de șepte! HOGAȘ, H. 9.

SPAȚIU, spații, s. n. 1. (Fil.; numai la sg.) Formă de bază a materiei, care se prezintă ca un întreg neîntrerupt, cu trei dimensiuni. Formele de bază ale oricărei existențe sînt spațiul și timpul, și o existență în afara timpului este o absurditate tot atît de mare ca și o existență în afara spațiului. ENGELS, A. 62. Am început să studiez filozofia din timpurile mai noi și mai ales problema spațiului și timpului. CAMIL PETRESCU, U. N. 24. ◊ Geometrie în spațiu = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente nu sînt situate în același plan. Spațiu cosmic v. cosmic. 2. Întindere nemărginită în care se văd corpurile cerești (v. cer); întinderea, locul care ne înconjoară. Spațiile interplanetare sînt străbătute de razele ultraviolete emise de soare. MARINESCU, P. A. 41. Cartea îndeplinește... minunea de a ne pune în contact cu semenii noștri depărtați în timp și spațiu. SADOVEANU, E. 43. Coșbuc își încheie strofa făcînd să vibreze, deodată, de poezia verii, tot spațiul dintre noi și muntele îndepărtat: «Și tot văzduhul era plin de cîntece ciripitoare». IBRĂILEANU, S. 142. ◊ Spațiu aerian = porțiune, din atmosferă situată deasupra unei țări și în care își exercită autoritatea statul respectiv. ♦ Perspectivă vastă, orizont larg. Privirile noastre uimite, însetate de spațiu, zboară peste munții a trei județe, în rariștea deschisă din toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. II 94. 3. Loc delimitat, suprafață limitată. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... Avea spațiu și aer, soare cald s-o poleiască. MACEDONSKI, O. I 75. ◊ Spațiu locativ v. locativ. ♦ Cadru. El simte... fiecare simțimînt al eroilor săi... încît i-ar trebui spațiul larg al unui roman pentru a le exprima. GHEREA, ST. CR. I 358. ♦ Lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Distanță, interval, loc liber între obiecte. ♦ (Tipogr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rîndurile culese; p. ext. piesă care servește la obținerea acestui interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, fragment de timp; răstimp. Pîn-acum, într-un spațiu de timp mai mult de un an... tot timpul se consumă în intrigi. GHICA, A. 766. Poate fi ceva mai fioros decît a petrece cu un om în toată puterea vieței, și în spațiul de cîteva minute a-l vide mort? NEGRUZZI, S. I 310. – Pl. și: (învechit) spațiuri (ALEXANDRESCU, M. 41).

SPAȚIU s.n. 1. Formă fundamentală a existenței materiei, inseparabilă de aceasta, avînd aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele existente concomitent. 2. Întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. 3. Loc, suprafață, întindere limitată. ◊ (Mil.) Spațiu de siguranță = distanța minimă pînă la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între două obiecte; distanță, interval. ◊ Spațiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei așezări. ♦ Distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lăsat între cuvintele sau rîndurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (Mat.) Mulțime de elemente (puncte) avînd anumite proprietăți. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. [Pron. -țiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].

SPAȚIU s. f. 1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele. 2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. ♦ ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora. 3. loc, suprafață, întindere limitată. ♦ (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între două obiecte; distanță, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări. ◊ distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. (< lat. spatium, după fr. espace)

SPAȚIU ~i n. 1) Întindere nelimitată care cuprinde toate corpurile cerești. 2) Întindere a universului cu excepția atmosferei terestre. * ~ aerian parte din atmosferă, care se întinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafața camerelor de locuit. 3) Distanță între două puncte sau între două obiecte. ~ între cuvinte. 4) Durată care separă două momente. 5) filoz. Formă fundamentală de existență a materiei în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia. [Sil. -țiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium

spatie f. una din cele două colori negre ale cărților de joc. [Gr. mod. SPATHĬ, sabie, pică (în jocul de cărți)].

spațiu n. 1. întindere nemărginită; 2. întindere de loc sau de timp.

spatíe f. (ngr. spathi, spadă, că’n ainte, pe cărțile de joc, era un mîner de spadă, care pe urmă, din neștiință, s’a schimbat în „treflă”). Treflă (figura neagră de forma frunzeĭ de trifoĭ) la cărțile de joc. V. șpagă.

*spáțiŭ m. (lat. spatium, d, vgr. stádion, dor. șpádion; fr. espace. V. spas și stadiŭ). Întindere indefinită: spațiu e presupus că are treĭ dimensiunĭ. O întindere oare-care limitată: un mic spațiŭ. Bucățică de spijă maĭ joasă de cît literele întrebuințată la separat cuvintele în tipografie. Muz. Interval între liniile portativuluĭ.

spatie s. f., art. spatia, g.-d. art. spatiei; pl. spatii, art. spatiile (desp. -ti-i-)

spațiu [iu pron. ĭu] s. n., art. spațiul; pl. spații, art. spațiile (desp. -ți-i-)

+spațiu-timp [iu pron. ĭu] s. n., art. spațiu-timpul

spatie s. f., art. spatia, g.-d. art. spatiei; pl. spatii, art. spatiile

spațiu [țiu pron. țĭu] s. n., art. spațiul; pl. spații, art. spațiile (-ți-i-)

spatie s. f., art. spatia, g.-d. art. spatiei; pl. spatii, art. spatiile

spațiu s. n. [-țiu pron. -țiu], art. spațiul; pl. spații, art. spațiile (sil. -ți-i-)

spațiu

spațiu, -ții.

SPATIE s. v. florean, florinte.

SPATIE s. ghindă, treflă, (reg.) cruce. (~ la cărțile de joc.)

SPAȚIU s. 1. v. cuprins. 2. v. zonă. 3. v. distanță. 4. depărtare, distanță, interval, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stâlpi?) 5. v. văzduh. 6. v. perioadă.

spatie s. v. FLOREAN. FLORINTE.

SPATIE s. ghindă, treflă, (reg.) cruce. (~ la cărțile de joc.)

SPAȚIU s. 1. cuprins, întindere, întins, suprafață, teritoriu, (înv.) cuprindere, olat. (Pe tot ~ țării.) 2. loc, zonă. (Erau ~ii pline cu iarbă.) 3. depărtare, distanță, (pop.) cale, (înv.) loc. (Între cele două orașe e un ~ de 40 km.) 4. depărtare, distanță, interval, (Transilv.) scopot. (Ce ~ este între cei doi stîlpi?) 5. aer, atmosferă, cer, slavă, văzduh, zări (pl.), (livr. fig.) eter, tărie. (O pasăre plutește în ~.) 6. epocă, interval, perioadă, răgaz, răstimp, timp, vreme, (pop.) răspas, soroc, (înv. și reg.) seamă, (înv.) zăstimp, (grecism înv.) protesmie. (Ce s-a petrecut în acest ~?)

spațiu (-ii), s. n. – Întindere cu trei dimensiuni. Lat. spatium (sec. XIX), dublet al lui spas. – Der. spația, vb. (a rări); spaționa, vb. (a spația), din germ. spationieren (Candrea); spațios, adj. (larg, încăpător), din fr. spacieux.

ORIENTAREA APARATELOR DE ZBOR/ÎN SPAȚIU, ansamblu de manevre și acțiuni comandate manual sau automat care se finalizează în deplasări unghiulare pentru obținerea unei anumite altitudini, pentru evitarea obstacolelor și a abordajelor.

SPAȚIU volumul ocupat de aer deasupra pământului. Spațiu aerian, întindere deasupra unei țări sau al unui grup de state (aliate sau aflate în conflict). Spațiul aerian aflat deasupra unui stat și a apelor sale teritoriale este supus suveranității statului respectiv. Spațiul aerian este reglementat juridic prin legislația statelor și prin convenții internaționale. Spațiul aerian poate fi: necontrolat și controlat (dirijat regulat pe porțiuni unde se zboară după regulile zborului instrumental). Spațiu de siguranță, înălțime minimă de evoluție a unei aeronave care să-i asigure redresarea în cazul apariției unui incident.

spațiu I. Protecție imaginativă a proceselor muzicale în psihicul creatorului, interpretului și al auditoriului. Abstract, deci inexistent în realitatea muzicii ca artă specific temporală, s. este totuși, la nivelul psihicului, un adjuvant al urmării și înțelegerii proceselor interioare ale acestei arte. Apariția notațiilor* – în fond proiectări în plan ale unor situații de înălțime (2) și de durată a sunetului – a stimulat imaginația creatorilor, a contribuit la ordonarea diverselor operații în sens „orizontal” și în sens „vertical” (dovadă împrumutul acestor adjective în limbajul teoretic-muzical), a conferit s. un anumit statut ontologic și practic. V. distanțial, principiu; proporție (1); simetrie; secțiune de aur; stereofonie. II. Parametru* operațional, noțiune-pereche a timpului (II) la reprezentațiile muzicii seriale* (ex. la Boulez).

spatiu, spatii s. m. (cart.) treflă.

a primi (pe cineva) în spațiu expr. a găzdui (pe cineva), a lua (pe cineva) în chirie; a închiria (cuiva) o cameră / un apartament.