span¹ sm vz șpan²

span² s [At: MĂS. GR. 83/17 / Pl: ? / E: eg span] (Îvr) Palmă¹.

ȘPAN¹, șpani, s. m. 1. (În Evul Mediu în Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

ȘPAN², șpanuri, s. n. 1. Așchie de metal provenită din prelucrarea la strung, la freză. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ Span.

spanj sm vz spânz¹

spanț¹ sm vz spânz

spanz sm vz spânz¹

spăn sm vz spânz

spănț sm vz spânz¹

spâi, ~ă a vz spân¹

spân¹, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~z, ~âi, ~ă, spârc, spârcă, spin, spină / Pl: ~i, ~e / E: ml *spanus] 1 (D. bărbați sau d. părți ale feței lor) Căruia nu îi cresc barbă și mustață Si: (reg) spânatic (1), spânat¹, spânău, spânzac (1), spânzatic. 2 (Pex; d. bărbați sau d. părți ale feței lor) Cu barbă și cu mustață rare Si: spânatic (2). 3 (Îe) A trage nădejde ca ~ul de barbă Se spune despre cei ce speră în împlinirea unor dorințe nerealizabile. 4 (Îe) Când va face ~ul barbă Niciodată. 5 (Îe) ~ul se rade lesne Se spune despre cei săraci care se mulțumesc cu puțin. 6 (Rar; d. bărbați) Lipsit complet de păr în barbă, la mustață și pe cap. 7 (Reg; d. oameni) Care are părul roșu. 8 (Reg; d. bărbați) Necăsătorit. 9-10 (Mun; d. femelele animalelor) Care nu dă (sau care dă foarte puțin) lapte Si: (reg) spânatic (3-4). 11 (Reg; d. femei) Sterp.

spân² sm vz spânz¹

spână sf vz spânz¹

spânc sm vz spânz¹

spâng sm vz spânz¹

spânj sm vz spânz¹

spâns sm vz spânz¹

spânț sm vz spânz¹

spânz², ~ă a vz spân¹

spânz¹ sm [At: ANON. CAR. / V: (îrg) spanț, spănț, spănz, spân, ~ă sf, șpinț, (înv) spăn, sprânz, spun, spunț, spunz, (reg) spanj, spanz, ~nc, ~ng, ~nj, ~ns, ~nț, spenț, sprenț, sprențur, șpanț, șpânț / Pl: ~nji, (reg) ~i / E: vsl спрежь] 1 (Șîc) Plantă erbacee din familia ranunculacee, cu rizom gros, ramificat în numeroase fibre lungi și puternice, cu tulpină erectă, ramificată de obicei cu două ramuri, care se termină cu una sau două flori, de culoare roșie purpurie, plecate în jos. Si: (reg) barba-lupului, bojoțel, boșuță, bozățel, coada-popii, coaiele-popii, cucurig, iarba-nebunilor, ochiul-boului, ouăle-popii, păduchii-popii, poranici, spânjin (Helleborus purpurescens). 2 (Șîc spânț negru) Plantă erbacee din familia ranunculacee, cu tulpina puțin ridicată de la pământ, cu frunze verzi roșietice și flori mari, purpurii pe dinafară și verzui pe dinăuntru, cu cinci petale și multe stamine. SI: (îrg) trandafiri-de-iarnă, (reg) bojoțel, bozățel, bujorei, cutcurig, iarba-nebunilor, ouăle-popii, poranici, iarbă-șerpească, iarbă-strănutătoare, rușcuță, strigoaie (Helleborus niger). 3 (Șîc ~-puturos) Plantă erbacee, din familia ranunculacee, cu tulpina erectă, cu una sau două frunze mărunt dințate, pe partea inferioară pubescente, cu nervuri proeminente și albe, cu flori mari, verzui, plecate în jos. Si: (reg) barba-lupului, bojoțel, bozăței, cucurig, nipreală (Helleborus odorus). 4 Plantă erbacee, din familia ranunculacee, cu tulpină erectă și cu frunze radiale, lanceolate, mărunt dințate, cu nervurile principale puțin proeminente pe fața inferioară și cu cele secundare proeminente, cu flori mari, verzui, plecate în jos. Si: (reg) bojoțel, cutcurig (Helleborus dumetorum). 5 (Șîc ~sterp) Plantă erbacee din familia ranunculacee (Helleborus viridis). 6 (Bot; șîc șpânț-de-cal, ~-albastru, ~-de-cal, ~-de-vită, ~-galben, ~-de-munte) Ruscuță primăvăratică (Adonis vernalis). 7 (Pop; îlv) A trage (sau a băga, a pune) ~(ul) A spânzui. 8 (Bot; reg; îc) ~-negru Steregoaie (Veratrum nigrum). 9 (Bot; reg; îc) ~-nț-alb Steregeoaie (Veratrum album).

spârc³, ~ă a vz spân¹

spenț¹ sm vz spânz

spinț sm vz spânz

spință² sf vz spânz

sprânz sm vz spânz

sprenț¹ sm vz spânz¹

sprențur¹ sm vz spânz¹

spun sm vz spânz¹

spunț sm vz spânz¹

spunz sm vz spânz¹

șpan¹ sm [At: (a. 1593) ROSETTI, B. 46 / V: (înv) iș~ / Pl: ~i / E: mg spán, ispán] 1 (Trs; înv) Titlu dat în Evul Mediu nobilului cu funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus. 2 (Trs; înv) Nobil cu titlul de șpan¹ (1). 3 (Trs; înv) Stăpânitor al unui ținut. 4 (Mol; înv; pex) Nobil. 5 (Trs; înv) Șef² (1) administrativ (al unui ținut). 6-7 (Îrg) (Sub)prefect. 8 (Îrg) Intendent. 9 (Reg) Pădurar.

șpan² [At: PAMFILE, I. C. 109 / V: (reg) sp~, șpoln, șpon sm / Pl: ~uri sn, ~i sm / E: ger Span] 1 sn (Ind) Așchie provenită din prelucrarea la strung sau la freză a metalelor, a lemnului etc. 2 sn (Pex) Rest de material (sub formă de așchii, pulbere etc.) rezultat în urma operației de strunjire sau de frezare. 3 sm (Buc; Mol) Despicătură tăiată dintr-un buștean (de brad), din care se fac șindrile (1) sau doage. 4 sm (Reg) Partea albă dintre măduva și scoarța unui copac.

șpoln sm vz șpan²

șpon sm vz șpan²

BOJĂȚEI, BOJOȚEI sm. pl. 🌿 = SPÎNZ.

BOZĂȚEL sm. 🌿 1 = SPÎNZ¹ ¶ 2 = STIRIGOAIE.

❍BOZUTĂ sf. Băn. 🌿 = SPÎNZ [boz].

ȘPAN¹, șpani, s. m. 1. (În orânduirea feudală din Transilvania) Titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor sau (mai târziu) șef administrativ al unui ținut. 2. (Înv. și reg.) Intendent, administrator. – Din magh. span.

ȘPAN², șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea la strung, la freză a metalelor, a lemnului etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. – Din germ. Span.

SPÎN, -Ă, spîni, -e, adj. (Despre bărbați sau despre fața lor) Căruia nu-i crește barbă și mustață (aproape) deloc. Un bărbat uriaș cu fața spînă se ridică. CAMILAR, N. I 184. Era un om fără vîrstă, scund și cu ochii șterși. Zîmbea încremenit cu obrazu-i spîn. SADOVEANU, B. 22. Era mic, subțire, puțin cam spîn și vioi ca o veveriță. GALACTION, O. I 213. Dragu-mi-i fecioru spîn, Că-i și tînăr și bătrîn. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ (Substantivat, m.) Bărbat căruia nu-i crește barbă și mustață. Din lipsă de umezeală, grîul în multe locuri răsărise ca barba spînului; ici un fir, colo un fir. SADOVEANU, M. C. 176. Spînul vrea să-ți răpuie capul cu orice chip și de aceea te-a trimis să-i aduci sălăți din grădina ursului. CREANGĂ, P. 213. ◊ Expr. A trage nădejde ca spînul de barbă v. barbă (1).

SPÎNȚ s. m. v. spînz.

SPÎNZ, spînji, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros, ramificat în numeroase fibre lungi, cu flori roșii-purpurii aplecate în jos, a cărei rădăcină e folosită în medicina veterinară populară (Helleborus purpurascens). De dalac îi bună rădăcina de spînz. ȘEZ. IV 122. – Variantă: (regional) spînț s. m.

ȘPAN, șpanuri, s. n. 1. Așchie provenită din prelucrarea metalelor, a lemnului sau a altor materiale la strung, la freză etc. Meșterul a trebuit... să-și deșerte, toată încărcătura de zgură, șpan și rumeguș de lemn, adunată pe tălpi în ziua aceea de hoinăreală bezmetică între depou și ateliere. GALAN, Z. R. 80. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se face șindrilă sau doage. – Pl. și: (2, m.) șpani (PAMFILE, I. C. 109).

SPÎN, -Ă, spîni, -e, adj. Căruia nu-i crește (aproape) deloc barbă și mustață. Față spînă. Om spîn. ◊ (Substantivat, m.) Spînul vrea să-ți răpuie capul (CREANGĂ). – Lat. *spanus (< gr.).

ȘPAN s.n. 1. Așchie de lemn sau de metal provenită din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. 2. Despicătură tăiată din butuci de brad, din care se fac șindrile sau doage. [Pl. șpanuri, (s.m.) șpani. / < germ. Span].

ȘPAN s. n. așchie de lemn sau de metal din prelucrarea acestora la strung, la freză etc. (< germ. Span)

SPÂN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre bărbați) Căruia nu-i crește barbă și mustăți. /<lat. spanus

SPÂNZ ~ji m. Plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, bifurcată, cu frunze lungi, pețiolate, și cu flori verzi-purpurii, al cărei rizom este folosit în scopuri medicinale; elebor. /<sl. spreji

ȘPAN ~uri n. 1) Așchie desprinsă în procesul prelucrării metalelor la strung sau la freză. 2) Despicătură din trunchiul unui copac din care se fac doage sau șindrilă. /<germ. Span

spân a. și m. imberb. [Gr. bizantin SPANÓS].

spânț (spânz) m. Bot. elebor: cu spânz țăranul vindecă caii bolnavi de dalac. [Origină necunoscută].

spîn, -ă adj. (mgr. spanós, spin). Căruĭa nu-ĭ crește barba și mustățile: om spîn, față spînă. A trage nădejde ca spînu de barbă (saŭ: ca prepelița de coadă), a spera în zadar.

spînz n., pl. urĭ (dalm. spĭánza, ven. spĭendza, splină). O boală care face să se unfle peptu caluluĭ. A trage spînzu unuĭ cal, a-ĭ lua sînge. S. m., pl. jĭ. Elebor. Ruscuță, cocoșel, o plantă ranunculacee (adónis). V. rast, răsfug, splinare, dalac.

1) șpan m. (ung. ispán). Trans. Vicecomitele unuĭ comitat în Ungaria.

2) șpán, -ă adj. V. span.

spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spână, pl. spâne

spânz s. m., pl. spânzi

șpan² (titlu nobiliar) s. m., pl. șpani

șpan¹ (așchie) s. n., pl. șpanuri

!spân adj. m., s. m., pl. spâni; adj. f., s. f. spână, pl. spâne

spânz s. m., pl. spânzi

șpan¹ (titlu nobiliar) s. m., pl. șpani

șpan² (așchie) s. n., pl. șpanuri

spân adj. m., pl. spâni; f. sg. spână, pl. spâne

spânz s. m., pl. spânji

șpan (titlu nobiliar) s. m., pl. șpani

șpan (tehn.) s. n., pl. șpanuri

spînz

spânz.

spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fără păr. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς „lipsă de densitate” (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 și 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezența unui intermediar lat. *spanus nu pare o ipoteză posibilă și nici necesară (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibilă, dar se lovește de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeași din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntînă, stînă și stăpîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).

spînz s. m. – 1. O anumită boală la cai. – 2. Elebor (Helleborus purpurascens, H. Odorus). – Mr. spingiu. Var. spînț. Lat. spongia, de unde sp. espundia „rană la cai” (REW 8173), cf. și germ. Schwamm „burete” și „tumoare”, logud. ispundzola „boală a cailor”. Numele plantei se explică prin folosirea ei ca remediu al bolii. Pentru rezultatul ong › îng, cf. lîngă, adînc; iar pentru modificarea finalei, cf. rezultatul spaniol espundia (Corominas, II, 400-1), și lat. axungia › rom. osînză. Alb. spëndër considerat cîteodată ca etimon al rom. (Rosetti, II, 122), pare să provină dintr-un pl. n. *spînzuri. După Cihac, II, 357, în loc de *sprînz › sl. prąziti „a se destinde”; după Byhan 333, dintr-un sl. sŭpręzi, cf. sb., slov. sprež „spînz” (cf. împotrivă Tiktin). După Pascu, I, 171, dintr-un tracic *spenzus, legat de gr. σπλήν. – Der. spînzui, vb. (a trata caii bolnavi cu spînz). Din rom. provin rut. spyndz, spin(d)z (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 406) și, după sursa menționată, alb.

șpan (-ni), s. m. – Viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. Mag. spán, ispán (Candrea; S. Pop, Dacor., VIII, 66). – Der. fișpan, s. m. (Trans., prefect, guvernator), din mag. fő-ispán.

SPAN-, v. SPANO-. □ ~andrie (v. -andrie), s. f., raritate sau reducere numerică a descendenților masculi; ~emie (v. -emie), s. f., scădere a numărului de globule roșii din sînge; sin. anemie.

SPANO- „scădere, împuținare, reducere”. ◊ gr. spanos „sărac, puțin” > fr. spano-, engl. id., germ. id., it. id. > rom. spano-. □ ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze puține; ~ginie (v. -ginie), s. f., împuținare sau raritate numerică a descendenților femeli; ~pnee (v. -pnee), s. f., încetinire a ritmului respiratoriu; ~sperm (v. -sperm), adj., cu fructe puține.

SPAN etnic, < gr. ἰσπανος „spaniol”. 1. Ispan, olt. (17B I 365, III 69); – vecin(17 B IV 300). 2. Span, călugăr munt. (Sd VII 272); Spanopul boier munt. 1433- 1446 (Rel). 3. + suf. -ache: Spanache, Ion 1790 (BCI VII 21); cont. cu spîn: Spînachi, Ion (Bîr II), poate fi același. 4. Din rus испанец, -нкa „spaniol, -ă” avem adject. spanță [lîngă] (DZF; Furnică 96); cîteva n.: Spănțescu Ion act. + -ov: Spanțov zis și Spanțog b. (16 B I 95) și satul Spanțov numit la 1558 Spanțoc (Stavr). Pentru variația sufixului, cf. Bran/cioc zis -ciov și -ciog, cîmpul la N. de Ploiești. 5. Spanciog 1617 (Cat mold I). Cf. Spancioc b. (Cat; LU); Spancioc spătarul, mold. (Kog I 219); – b., ard. 1722 (Paș); – b., mold.

SPÂNUL, Petre (1894-1962, n. Vicovu de Jos, jud. Suceava), medic veterinar român. M. coresp. al Acad. (1955). Inspector zootehnic și sanitar veterinar al Bucovinei (1918-1920). Studii privind bolile veterinare și însemnătatea zooeconomiei („Contribuții la combaterea pestei porcine cu ser”, „Importanța zooeconomiei naționale”).

SPÂNZ s. m. Denumire dată plantelor erbacee, perene, otrăvitoare, din genul Helleborus, familia ranunculaceelor, cu frunze palmate cu lobi lungi și cu flori cu periant pielos, din 4-5, rar mai multe, foliole verzi (la H. odorus) sau purpurii-verzi (la H. purpurascens). Rizomul s. conține alcaloizi utilizați în ind. farmaceutică pentru prepararea unor medicamente cu efecte cardiotonice și antireumatice.

SPÎN subst. 1. Spînul, olt. (Hur; Glos) etc. 2. Spînescu. 3. Spînaci, Neagoe (Glos). 4. Spînei, M. Spânei, V. (Sd VII 239). 5. Spînul scris și Spenea (Iorga, Observații, BCI X 82); Spenea (Dm; Sur I; Drj 56; Sd XVI 73); – Giurgea 1411 (Mih 4). 6. + Tănasie: Spănasie (Sd XVI). V. și Span 3.

HELLEBORUS L., SPÎNZ, fam. Ranunculaceae. Gen orginar din Europa, estul Asiei, peste 20 specii, erbacee, anuale sau perene, uneori arbuști. Frunzele pedate, palmat-adînc crestate. Flori (petale, uneori, foarte mici, transformate în nectarine, stamine numeroase, ovare superioare numeroase, rar hermafrodite, dispuse în inflorescențe cimoase sau racemoase; învelișul floral cu foliole persistente, verzi, sau pe partea inferioară roșiatice, pieloase. Înflorește primăvara.

când o face spânul barbă expr. niciodată.

SPÂN adj. (reg.) spânău, spânzac, spânzatic. (Om ~.)

SPÂNȚ s. v. ruscuță.

SPÂNZ s. (BOT.) 1. (Helleborus) (rar) elebor. 2. (Helleborus purpurescens) (reg.) bojoței (pl.), boșuță, cucurig, poranici, barba-lupului, coada-popii, coaiele-popii (pl.), iarba-nebunilor, iarbă-stearpă, ochiul-boului, ouăle-popii (pl.), păduchii-popii (pl.). 3. (Helleborus niger) (reg.) boz, bozățel, bujorei (pl.), cutcurig, ruscuță, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească, trandafir-de-iarnă.

ȘPAN s. v. administrator, intendent.

ȘPAN s. (IND.) v. așchie.

SPÎN adj. (reg.) spînău, spînzac, spînzatic. (Om ~.)

spînț s. v. RUSCUȚĂ.

SPÎNZ s. (BOT.) 1. (Helleborus) (rar) elebor. 2. (Helleborus purpurescens) (reg.) bojoței (pl.), boșuță, cucurig, poranici, barba-lupului, coada-popii, coaiele-popii (pl.), iarba-nebunilor, iarbă-stearpă, ochiul-boului, ouăle-popii (pl.), păduchii-popii (pl.). 3. (Helleborus niger) (reg.) boz, bozățel, bujorei (pl.), cutcurig, ruscuță, strigoaie, iarba-nebunilor, iarbă-strănutătoare, iarbă-șerpească, trandafir-de-iarnă.

șpan s. v. ADMINISTRATOR. INTENDENT.

span s.n. (înv.) veche unitate de măsură pentru lungime; palmă.

ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SAVA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila... șpanului săcuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemiș, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. șleahtic.

ȘPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stăpînea sau administra un ținut. Cine va ține vrăji, aceia să să de șpanilor, să nu să vor lăsa. SA VA, AȘEZĂMÎNTURILE. Din mila . . . șpanului săcuilor. SA, 2^r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toată lumea la Italiia, pentru să fie în volniciia Italiei șpan, adecă nemis, cum dzic leșii șlehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ișpan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. ș l e a h t i c.

șpan, șpani, s.m. 1. (înv.; în orânduirea feudală din Transilvania) titlu dat nobilului care avea funcția corespunzătoare vicontelui sau contelui din Apus; nobil care deținea acest titlu; stăpânitor al unui ținut. 2. (înv. și reg.) administrator, intendent al unui ținut. 3. (reg.) prefect. 4. (reg.) subprefect. 5. (reg.) pădurar.

spânz, spânzi, s.m. Plantă erbacee toxică, cu flori roșii (Helleborus purpurescens). ■ (med. pop. veter.) Contra dalacului la cai și brâncii la porci (se pune în ureche). – Cuv. autohton (Rosetti, Russu, Brâncuș), cf. alb. shpëndër. ■ Cuv. rom. > ucr. spyndz, spin(d)z (Miklosich, Candrea, după DER).

șpan, șpani, (ișpan, fișpan), s.m. (reg.) (în Trans. Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. ■ În Maram., are și sensul de prefect sau logofăt: „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea, 1924, II: 265). ■ (onom.) Șpan, nume de familie frecvent în zona Ardusat. – Din magh. spán, ispán „logofăt; prefect” (Scriban, DEX, MDA).

spânz, spânzi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee toxică, cu flori roșii. Se folosește în medicină (inclusiv în medicina veterinară) (Helleborus purpurescens). – Et. nec. (Șăineanu, DEX); cuvânt autohton (Rosetti, Russu, Brâncuș), cf. alb. shpëndër. Cuv. rom. > ucr. spyndz, spin(d)z (Miklosich, Candrea, cf. DER).

șpan, șpani, (ișpan, fișpan), s.m. – (reg.) (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș, are și sensul de prefect (v. Bârlea, 1924: Lenghel, 1979) sau logofăt (Țiplea, 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea, 1924, II: 265). ♦ (onom.) Șpan, Span, nume de familie frecvent în zona Ardusat (324 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. spán, ispán „logofăt; prefect” (Scriban; Candrea, cf. DER; DEX, MDA).

spânz, -i, s.m. – (bot.) Plantă erbacee toxică, cu flori roșii. Se folosește în medicină (inclusiv în medicina veterinară) (Helleborus purpurescens). – Cuvânt autohton (Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

șpan, -i, s.m. – (În Transilvania Evului Mediu) Viceconte, viceguvernator al unui comitat maghiar, subprefect. În Maramureș are și sensul de prefect (v. Bârlea 1924: Lenghel 1979) sau logofăt (Țiplea 1906): „Nu-mi dau mintea cât o am / De binele unui șpan” (Bârlea 1924 II: 265). Șpan, nume propriu. – Din magh. spán, ispán „prefect” (DER).