SPĂTĂREL, spătărei, s. m. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

spătărel sm [At: (a.1577) CUV. D. BĂTR. I, 26/9 / Pl: ~ei / E: spătar¹ + -el] 1 Titlu dat în țările române boierului de rang mic care păzea ordinea la sate și care avea unele atribuții militare în timp de război. 2 Boier care deținea titlul de spătărel (1).

SPĂTĂREL, spătărei, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător de rang mic care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate, în timp de pace, și atribuții militare, în timp de război. – Spătar² + suf. -el.

SPĂTĂREL, spătărei, s. m. Boier de rang mic în principate, avînd în timp de pace însărcinarea de a păzi ordinea la sate, iar în timp de război atribuții militare.

SPĂTĂREL, spătărei, s. m. (Înv.) Boier cu rang mic în țările romînești, care avea însărcinarea de a păzi ordinea la sate în timp de pace, precum și atribuții militare în timp de război. – Din spătar² + suf. -el.

SPĂTĂREL ~i m. (în evul mediu) Boier de rang inferior spătarului care supraveghea ordinea la sate și avea împuterniciri militare în timp de război. /spătar + suf. ~el

spătărél m., pl. eĭ (dim. d. spătar. Cp. cu portărel). Pl. Vechĭ. Ostașĭ de supt comanda mareluĭ spătar. V. silictar.

spătărei m. pl. ostași de sub comanda Marelui Spătar.

spătărel s. m., pl. spătărei, art. spătăreii

spătărel s. m., pl. spătărei, art. spătăreii

spătărel s. m., pl. spătărei, art. spătăreii

SPĂTĂREL s. m. (Mold.) Boier de rang mic care supraveghea ordinea la sate și avea unele atribuții militare în timp de război. Strîngîndu-se din toate breslile, călărași, dărăbanți, roșii, visternicei, spătărei, postelnicei ... au făcut oaste frumoasă. PSEUDO-AMIRAS. Etimologie: spătar + suf. -el. Vezi și spătar, spătăresc, spătări, spătărie.