spăimântător, ~oare av, a [At: PLEȘOIANU, T. I, 72/10 / Pl: ~i, ~e / E: spăimâta + -ător] (Îvp) 1-2 (În mod) înspăimântător. 3-4 (Cu valoare de superlativ) (În mod) teribil.

spăimântător a. care spăimântă.

înspăimântător, ~oare [At: GCR II, 84/2 / Pl: ~i, ~oare / E: înspăimânta + ~(ă)tor] 1 a Care provoacă spaimă Si: fioros, groaznic, înfricoșător, înspăimat² (2). 2 av (Udp „de”) Extrem de...

ÎNSPĂIMÎNTĂTOR, -OARE, înspăimîntători, -oare, adj. Care provoacă spaimă; îngrozitor, grozav, înfricoșător. Plîngerile copiilor, bocetele mamelor porneau o înspăimîntătoare melodie a durerii. SADOVEANU, O. I 512. Un muget înspăimîntător a cutremurat văzduhul, și taurul s-a prăbușit în genuchi. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte. – Variantă: (învechit) spăimîntător, -oare (ISPIRESCU, M. V. 19) adj.

SPĂIMÎNTĂTOR, -OARE adj. v. înspăimîntător.

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR¹ adv. 1) Foarte tare. Plângea ~. 2) (urmat de un adjectiv cu prepoziția de) Extraordinar; extrem. E ~ de întuneric. /în + a spăimânta

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) Care înspăimântă; care provoacă spaimă, groază; înfricoșător; înfiorător; sinistru. Priveliște ~oare. Strigăt ~. /a (se) înspăimăta + suf. ~ător

înspăimântător a. care înspăimântă.

înspăĭmînt, înspăĭmîntătór, V. spăĭmînt, spăimîntător.

spăĭmîntătór și (maĭ des) însp-, -oáre adj. Care înspăĭmintă, formidabil: tunete înspăĭmîntătoare. Oribil, îngrozitor: o uricĭune înspăĭmîntătoare. Adv. În mod spăĭmîntâtor: lupiĭ urlaŭ înspăĭmîntător.

spăimântător (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântători; f. sg. și pl. spăimântătoare

spăimântător (înv., pop.) adj. m., pl. spăimântători; f. sg. și pl. spăimântătoare

spăimântător adj. m., pl. spăimântători; f. sg. și pl. spăimântătoare

înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare

înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare

înspăimântător adj. m., pl. înspăimântători; f. sg. și pl. înspăimântătoare

ES IST NICHTS SCHRECKLICHER, ALS EINE TÄTIGE UNWISSENHEIT (germ.) nimic nu este mai înspăimântător ca ignoranța activă – Goethe, „Maximen und Reflexionen”.

SPĂIMÂNTĂTOR adj. v. groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, oribil.

ÎNSPĂIMÂNTĂTOR adj. 1. v. groaznic. 2. v. îngrozitor. 3. v. atroce. 4. v. cumplit.

ÎNSPĂIMÎNTĂTOR adj. 1. groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, oribil, (înv. și pop.) spăimîntător, (pop.) spăimos, (înv.) spăimîntos. (Un lucru ~.) 2. cumplit, cutremurător, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, macabru, monstruos, oribil, sîngeros, teribil, zguduitor, (livr.) abominabil, terifiant, terific, (înv. și pop.) rău. (O crimă ~.) 3. atroce, crunt, cumplit, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, teribil. (O durere ~.) 4. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, năprasnic, strașnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.)

spăimîntător adj. v. GROAZNIC. ÎNFIORĂTOR. ÎNFRICOȘĂTOR. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ORIBIL.