7 definiții pentru spârc (persoană; -i), spârc (obiect; -uri)   declinări

SPÂRC, (1) spârcuri s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

SPÂRC ~uri n. Bucată mică de carne de calitate inferioară, cu pielițe și zgârcituri. /<ucr. špyrka, pol. szperka
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spârc2, spấrcuri, s.n. și spârci, s.m. 1. (s.n.) bucată de slănină; șorici fript. 2. (înv.) bucată mică de carne de proastă calitate, slabă, de piele sau de pieliță. 3. (în sintagmă) spârcul nasului = cartilagiul nasului. 4. (s.m.; deprec.) copilandru; persoană lipsită de importanță.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

spârc1! interj., s.n. (reg.) 1. (interj.) cuvânt care imită zgomotul produs de un lichid, de o materie fluidă care iese forțat printr-un orificiu. 2. (adjectival) murdar. 3. (s.n.) tâșnitură dintr-un lichid; stropitură, spârcâitură, găinaț.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

spârc (persoană) s. m., pl. spârci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spârc (obiect) s. n., pl. spârcuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spîrc (-curi), s. n.1. Bucată, tranșă, mai ales de piele sau de cartilaj. – 2. Mucos, puști. Origine incertă, probabil expresivă, cf. sfîrc, cu care are o strînsă legătură fonetică și semantică. – Der. spîrcui, vb. (a sfîșia, a sfîrtica, a rupe în bucăți; înv., a distruge, a nimici; Trans., a fura; refl., înv., a se da învins, a se împrăștia); spîrcîi (var. spîrcăi), vb. refl. (a avea diaree, a fi deranjat la stomac), var. a cuvîntului anterior; spîrcaci (var. spurcaci), s. m. (pasăre, Otis tetrax), cf. numele său fr. canepetière, var. prin contaminare cu a spurca; spîrcîitor, adj. (bolnav de diaree); spîrcîială, s. f. (excremente).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink