SPÂNZURĂTOÁRE, (2) spânzurători, s. f. 1. Spânzurare. 2. Instrument de execuție alcătuit de obicei dintr-un stâlp de care se atârnă o funie prevăzută cu un laț în care se introduce capul condamnatului la moarte. – Spânzura + suf. -ătoare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

SPÂNZURĂTOÁRE spânzurătóri f. înv. Instalație specială pentru pedeapsa cu moartea prin spânzurare. ◊ A merge (undeva) ca la spânzurătoare a merge undeva în mod silit. /a (se) spânzura + suf. ~ătoare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SPÂNZURĂTOÁRE s. 1. spânzurare, spânzurat, strangulare, (înv.) spânzurătură. (spânzurătoarea condamnatului.) 2. ștreang, (înv.) pierzări (pl.). (A ajuns la spânzurătoare.) 3. (concr.) (pop.) furci (pl.), (prin Transilv.) acăstău. (S-a ridicat o spânzurătoare.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

spânzurătoáre s. f., g.-d. art. spânzurătórii; (obiecte) pl. spânzurătóri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink