SOTIE s. f. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat în mistere¹ (4), care avea la bază ideea că întreaga lume este o împărăție a nebuniei. (< fr. sotie, lat. soties)

SOȚIE, soții, s. f. 1. Femeie căsătorită considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

soție [At: COD. VOR. 42^r/12 / Pl: ~ii, (îvp) ~ / E: soț¹ + -ie] 1-3 sf, rar sm (Îvp) Soț¹ (1-3). 4 sf (Reg; îe) A nu avea ~ A nu avea pereche. 5 sf (Reg; îe) A fi de-o ~ (cu cineva) A fi deopotrivă (cu cineva). 6 sf (Înv) Aliat² (2). 7 sf (Înv) Părtaș. 8 sf (Îrg) Tovărășie. 9 sf Asociație (1). 10 sf Prietenie. 11 sf (Reg; îlv) A face ~ (cu cineva) A se întovărăși (cu cineva). 12 sf (Îvr; îe) A avea ~ (cu cineva) A împărtăși aceleași gânduri, aceleași sentimente (cu cineva). 13 av (Îrg; îlav) În sau într-o ~ ori de-o ~ Împreună. 14 sf Femeie căsătorită considerată în raport cu soțul¹ (6) ei Si: nevastă, (rar) doamnă (3), (îvp) femeie (9), muiere¹, soață (5), (îrg) soț¹ (7), (pop) boreasă (1), (pfm) dânsa, (fam) consoartă, pereche, (fam; gmț) babă (5), (gmț) jumătate, (frî) damă¹ (4), madamă. 15 sf (Îrg) Soț¹ (6). 16 sf (Îrg; lpl) Soț¹ (8). 17 sf (Îvp; pan) Soț¹ (10). 18 sf (Îvr) Fiecare dintre cele două părți identice și simetrice ale unui obiect, unite între ele, care formează o pereche. 19 sf (Olt; Mun) Organ genital la animalele femele.

șotie sf [At: ALECSANDRI, T. 69 / P: ~ti-e / Pl: ~ii / E: ns cf rs, ucr шутка, rom șod] 1 (Pfm) Poznă. 2 (Reg) Șiretlic (1).

SOȚIE, soții, s. f. 1. Femeie măritată considerată în raport cu bărbatul ei; nevastă, soață. ♦ (Înv.) Soț, bărbat. ♦ (Pop.) Perechea unui animal. 2. (Pop.) Tovarăș, însoțitor; prieten. 3. (Pop.) Soț (3). – Soț + suf. -ie.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. Poznă, năzbâtie, farsă, ghidușie; boroboață, bazaconie. 2. Șiretlic, vicleșug. – Cf. ucr. šutka.

SOȚIE, soții, s. f. 1. Femeia considerată în raport cu soțul ei; nevastă, soață. Venea... soția învățătorului cu domnișoara Laura. REBREANU, I. 22. După ce află inelul, să reîntoarse la soție și la copii. RETEGANUL, P. II 18. Mai lungește-mi viața, Pînă-mi vine soția, Că soția-i tinerea Ș-am trăit bine cu ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. ♦ (Învechit și popular) Soț, bărbaț. Da de ce să nu vie să mă vadă?... Da nu-i el soția mea? SADOVEANU, O. V 256. Vecinică surioară, bărbatul meu e la moară; Nu știu, oare o să vie, ori să-mi iau altă soție? PANN, P. V. II 134. ♦ Perechea unui animal. Sărmănica Turturea, Dacă-și pierde soția, Ea pe alta nu-și mai vrea. SEVASTOS, C. 43. Turturea fără soție Și tot cred c-o să mai vie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. 2. (Învechit și popular) Tovarăș, însoțitor. Împreună cu soțiile sale intră în gospodăria șătrarului într-o larmă întărîtată de cîni. SADOVEANU, Z. C. 42. Tăiară capul turcului și pe celelalte soții ale lui. BĂLCESCU, O. II 202. ♦ Aliat, părtaș; prieten. 3. (Învechit și popular) Fiecare dintre cele două obiecte care alcătuiesc o pereche. Bărbatul fără muiere, ca foarfeca fără soție, ce nu taie, ci numai zgîrie. POP.

ȘOTIE, șotii, s. f. 1. (Adesea înconstrucțiecu verbele «a face», «a juca», «a se ține») Poznă,năzbîtie, farsă, boroboață. Fiindcă nimeni n-are milă ori îngăduință față de omul fricos, îi puneau la cale tot felul de șotii și tot felul de blăstămății, numai ca să-l sperie și să-i facă zile fripte. POPA, V. 8. Nime n-are cap să se odihnească în casă de răul vostru! Cine oare mi-a făcut șotia? CREANGĂ, A. 112. Cartea mea mi-a făcut șotia asta; în urma citirii ei, am visat atîtea lucruri extraordinare. EMINESCU, N. 48. 2. Șiretlic, vicleșug. Vicleșugul, îndrăzneala, istețimea șotia și cu tot neamid lor să fie uneltele tale! ISPIRESCU, L. 369. ♦ Expr. A umbla cu șotia = a umbla cu vicleșuguri, a folosi manevre viclene. Văzu el că în luptă dreaptă nu se putea măsura cu Mihai și începu a umbla cu șotia. ISPIRESCU, M. V. 33.

femeie-soție s. f. 1976 Femeie măritată v. femeie-medic; v. și Săpt. 4 XII 81 p. 1 (din femeie + soție)

soție-mamă s. f. Soție care are copii ◊ „T.J. a interpretat rolul zgomotoasei, certăreței și văicăreței soții-mame a familiei italiene de mare sărăcie.” R.l. 7 IV 71 p. 2. ◊ „Ce mai putea face I.M.? Să-și asocieze pentru rolul soției-mame o intepretă fină, inteligentă și sensibilă, ca O.T.” R.l. 14 III 74 p. 2 (din soție + mamă)

SOȚIE ~i f. Persoană de sex feminin căsătorită privita în raport cu bărbatul ce i-a devenit soț; nevastă. A lua de ~. [G.-D. soției] /soț + suf. ~ie

ȘOTIE ~i f. 1) Faptă sau vorbă nesocotită cu urmări neplăcute, dar lipsită de gravitate; boroboață; năzbatie; drăcie; poznă; bazaconie. 2) Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; șiretlic; truc; tertip; stratagemă. [Art. șotia, G.-D. șotiei; Sil. -ti-e] /cf. ucr. šutka

soție f. femeie căsătorită cu un bărbat; fig. soția lui e groaza și noaptea a lui complice AL. [Derivat din soață].

șòtie f. 1. Mold. poznă: cine mi-a făcut șotia? CR.; 2. șiretlic; smeul începuse a umbla cu șotia ISP. [Cf. rus. ȘUTŬ, nebun].

soțíe f. (d. soț). Vechĭ. Societate, tovărășie. Păreche de oameni căsătorițĭ. Tovarăș, soață, consoartă: soția unuĭ om. Păreche: soția uneĭ ghete.

șoátă, V. șotie.

șótie f. (cp. cu șoaldă, șodenie și cu rut. šurka, glumă). Mold. Munt. Poznă, farsă, păcăleală: a face cuĭva o șotie. – Și șoată, pl. e (Nț.).

soție s. f., art. soția, g.-d. art. soției; pl. soții, art. soțiile (desp. -ți-i-)

șotie (pop., fam.) (desp. -ti-e) s. f., art. șotia (desp. -ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (desp. -ti-i-)

soție s. f., art. soția, g.-d. art. soției; pl. soții, art. soțiile

șotie (pop., fam.) (-ti-e) s. f., art. șotia (-ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (-ti-i-)

soție s. f., art. soția, g.-d. art. soției; pl. soții, art. soțiile

șotie s. f. (sil. -ti-e), art. șotia (sil. -ti-a), g.-d. art. șotiei; pl. șotii, art. șotiile (sil. -ti-i-)

soție

SOȚIE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soață, (înv. și pop.) muiere, (pop.) boreasă, femeie, (înv.) damă, madamă, soț, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche, (eufemistic) dânsa (art.).

SOȚIE s. v. aliat, amic, asociație, asociere, bărbat, însoțitor, întovărășire, părtaș, pereche, prieten, soț, tovarăș, tovărășie.

ȘOTIE s. v. farsă, festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie.

ȘOTIE s. v. poznă.

soție s. v. ALIAT. AMIC. ASOCIAȚIE. ASOCIERE. BĂRBAT. ÎNSOȚITOR. ÎNTOVĂRĂȘIRE. PĂRTAȘ. PERECHE. PRIETEN. SOȚ. TOVARĂȘ. TOVĂRĂȘIE.

SOȚIE s. nevastă, (rar) doamnă, (astăzi rar) soață, (înv. și pop.) muiere, (pop.) boreasă, dînsa (art.), femeie, (înv.) damă, madamă, soț, (fam.) babă, consoartă, jumătate, pereche.

ȘOTIE s. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ a mai făcut?)

șotie s. v. FARSĂ. FESTĂ. GHIDUȘIE. GLUMĂ. PĂCĂLEALĂ. PĂCĂLITURĂ. POZNĂ. ȘTRENGĂRIE.

șotie (-ii), s. f. – Poznă, farsă, ghidușie. – Var. Mold. șoată. Origine incertă. Pornind de la șoată, se poate presupune că este o deformație a lui șoadă „glumă”, de la șod. Der. din sl. šŭtŭ „glumeț”, šutiti „a spune glume” (Tiktin) nu satisface fonetic; cea care se bazează pe sotea „numele diavolului” (Bogrea, Dacor., IV, 848) pare mai puțin dubioasă.

soție, soții, s.f. – (sens arhaic) Tovarăș, ortac, însoțitor: „Hei, voi, soțiile mele, / Pe mine mi-ți omorî” (variantă a Mioriței, Hărnicești, 1970). – Din soț (< lat. socius) + suf. -ie (Scriban, DER, DEX, MDA).

soție, soții, s.f. – Tovarăș, ortac, însoțitor: „Hei, voi, soțiile mele, / Pe mine mi-ți omorî” (variantă a Mioriței, Hărnicești, 1970). – Din soț (< lat. socius) + -ie.

SOȚIE balabustă, belea, cartoafă, chefniță, dușmancă, jandarm, molie, ornitorinc, pirandă, propriu-zisă, remorcă, respectiva.