SORTÍRE s. f. Acțiunea de a sorti și rezultatul ei. – V. sorti.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

sortíre s. f., g.-d. art. sortírii; pl. sortíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SORTÍ, sortesc, vb. IV. Tranz. (În superstiții) A hotărî, a determina soarta cuiva; a ursi, a meni, a predestina. – Din soartă.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A SORTÍ ~ésc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor; a soroci; a ursi; a hărăzi; a predestina; a meni. /Din soartă
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SORTÍ vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sortí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortésc, imperf. 3 sg. sorteá; conj. prez. 3 sg. și pl. sorteáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink