sorti¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (îrg) ~rți, (reg) ~rdi / Pzi: ~tesc / E: soartă¹] 1 vt(a) (Mai ales la forma pasivă) A hotărî dinainte soarta¹ (1), însușirile etc. unei ființe sau ale unui lucru Si: a destina (1), a predestina, a rândui¹, a ursi, a-i fi scris, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci (7), a pune deoparte, (înv) a tocmi. 2-3 vtrp A (se) stabili rolul, destinația etc. cuiva sau a ceva Si: a (se) destina (2), a (se) hărăzi (3), a (se) hotărî (6-7), a (se) meni, a (se) rezerva, a (se) rândui¹, (îvp) a (se) orândui, (pop) a (se) noroci, a (se) soroci (5-6). 4 vt (Reg; îf sorți; ccd) A-i ura (cuiva ceva). 5 vta (Reg; îf sorți) A blestema (3). 6-7 vtrp (Îrg) A desemna prin tragere la sorți. 8-9 vtr (Mun; pex; d. copii) A urina în pat. 10-11 vtr (Mun; pex; d. oameni) A (se) uda. 12-13 vtr (Mun; pex; d. oameni) A (se) murdări.

SORTI, sortesc, vb. IV. Tranz. (Întrebuințat mai ales la timpurile compuse) A determina soarta, destinul cuiva; a ursi, a meni, a predestina. Voia tatei, voia țării, asta ne-a sortit ursita. EFTIMIU, Î. 26. Pînă acum voise s-o ia numai pentru că era fata lui Baciu și fiindcă părinții lor i-au sortit unul altuia. REBREANU, I. 115. Se vede că așa mi-a fost sortit și n-am ce face. CREANGĂ, P. 274.

A SORTI ~esc tranz. (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor; a soroci; a ursi; a hărăzi; a predestina; a meni. /Din soartă

SOARTĂ, sorți, s. f. 1. (În superstiții) Forță (sau voință) supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Situație, concurs de împrejurări existente la un moment dat. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SORȚ, sorți, s. m. (Pop.; de obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).

soartă sf [At: PSALT. 272 / V: sorț sm, (îvp) ~te, (înv) sort sm, sorte sf, (reg) șo~ / G-D: sorții, ~tei / Pl: sorți / E: ml sors, -tis] 1 Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și implacabil tot ce se petrece în viața omului Si: destin (1), fatalitate (1), menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predestinație, (îvp) striște, (pop) dat² (7), făcut, noroceală, norocire, orândă¹, parte, rânduială, scrisă² (8), soroc, stea, (îrg) sorocire, (înv) preursire, preursită, ursitoare, (grî) proorizmos, (reg) ursă, urseală, (îvr) prodată. 2 Împrejurare în care se află sau se va afla o persoană, o comunitate la un moment dat. 3 Curs al evenimentelor importante din viața (sau dintr-o parte a vieții) unei persoane Si: destin (4), sortire (1). 4 (Rar; îe) A se împăca (sau a fi împăcat) cu ~ta (sa) A se resemna. 5 (Rar) Desfășurare a unei acțiuni. 6 (Rar) Deznodământ (2). 7 (Mpl; de obicei îf sorț) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție etc. prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unui bilet etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților. 8 (Mpl; îf sorț) Zar, bilet etc. folosit la sorți (7). 9 (Îe) A trage la sorți, (înv) a trage la ~ , a trage sorți, (îvp) a sau a-și arunca sorți ori sorții A hotărî prin procedeul sorților (7) o alegere, o împărțire, o desemnare etc. 10 (Îae) A participa ca parte interesată la operația sorților (7). 11 (Pop; îe) A trage la sorți, a cădea (sau a ieși) cineva la sorți, (rar) a trage sorții sau sorțul ori sorț, (înv) a ieși sorțul pentru cineva A recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților (7). 12 (Pop; îe) A trage cu sorții A prezice prin sorți (7). 13 (Pop; îe) A cădea (sau a ieși) cineva la sorți, a cădea ~ta pe cineva, (pop) a pica sorțul pe cineva, (înv) a ieși sorțul cuiva, a-i cădea cuiva sorții sau ~ta, a-i ieși cuiva sorțul A fi ales, desemnat etc. prin sistemul sorților (7). 14 (Îe) A se alege sorții A se ajunge la un deznodământ. 15 (Pop; construit cu pp „la”, îf sorț) Recrutare prin sistemul sorților (7). 16 (Reg; îf sorț) Citație la recrutare. 17 (Îvp; îf sorț) Porțiune de pământ care se repatizează prin tragere la sorți. 18 (Reg) Porțiune dintr-un parchet de pădure repartizată cuiva. 19 (Reg; îf ~te) Loc în pădure de unde se dau lemnele la vale. 20 (Reg; îf ~te) Loc în arătură lung și îngust. 21 (Reg; lpl; îf sorț) Cuvinte, fraze fără înțeles folosite în formulele de eliminare la jocurile de copii. 22 (Mpl; udp „de”; îf sorț) Șansă. 23 (Lpl; îf sorț; îs) Sorți de izbândă Posibilități de reușită. 24 (Pop) Placentă. 25 (Pop; îe) A fi plin (sau a se face ori a se umple) ~ A se uda foarte tare, până la piele.

soarte sf vz soartă

sordi v vz sorti¹

sort¹ sm vz soartă¹

sorte sf vz soartă¹

sorț¹ sm vz sortă¹ block

sorți v vz sorti¹

șoartă sm vz soartă

ARUNCA (arunc) I. vb. tr. 1 A da drumul la ceva din mînă cu o mișcare repede, cu putere; proverb: un nebun aruncă o piatră în gîrlă și o mie de înțelepți nu pot să o scoată; fig.: ~ banii pe fereastră, a risipi ¶ 2 A face să cadă, a trînti jos ceva, a doborî: vîntul aruncă și pe cei mai mari copaci jos la pămînt (GOL.) ¶ 3 A da la o parte, a lepăda ceva de care nu mai avem nevoie: ia hîrtiile acestea și le aruncă în foc ¶ 4 A îndepărta ceva dintr’un loc printr’o mișcare violentă, a duce un lucru dintr’un loc într’altul izbindu-l: valurile l-au aruncat pe mal ¶ 5 A pune repede un lucru peste ceva: mi-am aruncat o haină pe mine ¶ 6 A lua repede ceva de pe sine: și-a aruncat haina și a sărit în apă ¶ 7 A împrăștia, a presăra: ~ sămînța; i-au aruncat flori în cale ¶ 8 A scoate, a da afară: vulcanul aruncă valuri de lavă și de cenușă; ~ scîntei ¶ 9 A da, a răspîndi: ~ umbră; o lampă îi arunca lumina în față (VLAH.) ¶ 10 A scrie ceva în grabă: abia am putut ~ cîteva rînduri pe hîrtie ¶ 11 A scrie o literă deasupra unui rînd (în scrisoarea cu cirilice): puneau cît mai puține buchii, ba pe unele le mai aruncau și pe deasupra (I.-GH.) ¶ 12 A băga la închisoare, într’un loc de osîndă: pe omorîtori... îi aruncau în cîte o ocnă părăsită (I.-GH.) ¶ 13 fig.: A duce pe cineva pe o anumită cale, a-l face să ia parte cu pasiune, cu tot sufletul la ceva: exemplele rele... l-au aruncat și pe el în brațele desfrîului ¶ 14 fig.: A duce pe o cale greșită: va fi tras la răspundere pentru toate nenorocirile în care ar ~ țara (I. -GH.) ¶ 15 fig.: ~ o vorbă, a da a înțelege printr’o singură vorbă, prin puține cuvinte: mi-a aruncat numai o vorbă și i-am înțeles gîndul ¶ 16 fig.: ~ ochii, o privire, o căutătură, a se uita repede, în treacăt la ceva; ~ ochii pe cineva, a alege pe cineva dintre mai mulți, a-l avea în vedere ¶ 17 fig.: ~ pe cineva pe spinarea cuiva, a căuta să scape de cineva, lăsîndu-l în grija, în sarcina altuia; ~ ceva în spinarea cuiva, a face pe altul răspunzător, vinovat de ceva ¶ 18 fig.: ~ vina asupra cuiva, a face vinovat pe cineva; de aci, abs.: nevrînd Leșii să întărîte pre Bogdan-Vodă, au aruncat asupra fetei, cum nu va fata (N.-COST.) ¶ 19 fig.: ~ spaima, groaza, neliniștea, etc. în cineva, a înspăimînta, a îngrozi, etc.; ~ discordie, a învrăjbi; ‡~ năpasta, a năpăstui pe cineva, a-i face un rău, a-l supune la o sarcină grea ¶ 20 fig. ~ pradă, a lăsa pe cineva fără apărare să cadă jertfa mîniei, furiei, sălbăticiei, etc. cuiva: aruncau pradă fiarelor sălbatice pe acei cari îndrăzneau să mărturisească în Crist (I.-GH.) ¶ 21 ~ sorți, 👉 SORȚ ¶ 22 ~ farmece (sau fapt) în calea cuiva, a căuta să-i facă rău, să-l îmbolnăvească, etc. trimițîndu-i sau punîndu-i în cale lucruri fermecate ¶ 23 ‡~ focuri, tunuri, a da cu pușca, cu tunul ¶ 24 ‡~ o dare, un bir, a pune o dare: aruncă pre toți dăjdi greale (MX.). II. vb. intr. 1 A da drumul la ceva din mînă cu o mișcare repede, cu putere: aruncă cu pietre; cît ai arunca cu (pietre, etc.), la o depărtare, la o distanță pe care o poate străbate un lucru asvîrlit cu putere ¶ 2 A asvîrli: calul acesta are obiceiul să arunce cu picioarele ¶ 3 A(-și) ~ (de partea cuiva), a semăna cu cineva: la ochi, își aruncă o țîră și cu mumă-sa (RV.-CRG.) ¶ 4 ‡~ din cap, a da din cap ¶ 5 ‡A sili la ceva, a impune ceva (o dare, o sarcină grea). III vb. refl. 1 A-și da drumul pentru a cădea într’un loc: s’a aruncat în apă ¶ 2 A se ~ de, a se izbi de ceva: Turcii voiau s’o prindă, și ea s’a aruncat de o stîncă (GR.-N.) ¶ 3 A sări: s’a aruncat pe cal ¶ 4 A da năvală, a se năpusti, a sări asupra cuiva: s’au aruncat asupra lui să-l bată ¶ 5 A se hotărî să facă ceva, a se avînta: Ian aruncă-te la joc (IK.-BRS.) ¶ 6 A se ~ în brațele cuiva, a se îndrepta repede spre cineva spre a fi cuprins în brațe; fig.: s’a aruncat în brațele desfrîului ¶ 7 A se duce pe o anumită cale, a se avînta cu pasiune într’o anumită direcțiune, a lua parte cu tot sufletul la ceva: s’a aruncat cu pasiune în vîrtejul luptelor politice ¶ 8 A se ~ de (sau în) partea cuiva, a semăna cu cineva: tu nu știu în partea cui te-ai aruncat (SEV.) [lat. eruncare].

SOARTĂ, sorți, s. f. 1. (În concepțiile mistice) Forță supranaturală despre care se crede că hotărăște irevocabil, fatal, toate acțiunile și întâmplările din viața oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisă, ursită. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viața (sau o parte a vieții) unei ființe (umane); condiție de viață. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodământ. – Lat. sors, -tis.

SORȚ, sorți, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartiție prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întâmplarea, dând șanse egale tuturor participanților; zar sau bilet folosit la această operație. ◊ Expr. A trage la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un câștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți; b) (În vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru îndeplinirea serviciului militar prin sistemul sorților. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situație. Sorți de izbândă = posibilități de reușită; șansă. – Refăcut din sorți (pl. lui soartă).

SOARTĂ, sorți, s. f. (Și în forma soarte) 1. (La origine, în concepțiile mistice) Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște tot ce se petrece în viață; ceea ce se crede că îi este hărăzit cuiva în viață, independent de voința lui; destin, fatalitate, noroc; (popular) dată, scrisă, ursită. O soartă vitregă face ca pulberea multor oameni mari să fie risipită în vînturi! SADOVEANU, E. 104. Ea lupte-se cum biet o ști, C-așa ne dete soartea, Că și noi ne-am luptat pe-aci Cu greul și cu moartea. COȘBUC, P. II 59. Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții, Deopotrivă-i stăpînește raza ta și geniul morții. EMINESCU, O. I 130. Fugi de aceste locuri și mă părăsește soartei mele nenorocite. ALECSANDRI, T. I 436. 2. Condiție de viață, stare, împrejurare, situație (bună sau rea) în care se află cineva. V. viitor. Eu n-am uitat, fiindcă era soarta mea în joc. C. PETRESCU, C. V. 105. Fii bărbat în orice soartă; și-n cădere și-n izbîndă, Privind cu sîngele rece la răsplată sau osîndă. HASDEU, R. V. 156. Ascultă: fii blîndă și-nțeleaptă. O soartă strălucită la mine te așteaptă. ALECSANDRI, T. II 263. Nu știu dacă ideea cea dintîi... ar fi fost aceea de a îmbunătăți soarta locuitorilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 150. Soarta părinților noștri a pregătit pe a noastră; instituțiile lor sînt baza instituțiilor noastre. BĂLCESCU, O. I 7. ♦ Evoluție, desfășurare (a unei acțiuni); deznodămînt. La Stalingrad... s-a hotărît soarta ultimului război mondial. STANCU, U.R.S.S. 215. 3. (Învechit și regional, numai în expr.) A trage sorțile = a trage la sorți, v. sorț. – Variantă: soarte s. f.

SORȚ, sorți, s. m. (Mai ales la pl.) Alegere, desemnare, repartiție, prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasă să decidă întîmplarea, dînd însă șanse egale tuturor participanților; zaruri sau bilete folosite la această operație. ◊ Expr. (A trage) la sorți = a) a hotărî, prin sorți, o împărțeală, un cîștig etc.; a participa, ca parte interesată, la o alegere prin sorți. Cine să fie purcar? – La sorți! DELAVRANCEA, O. II 289; b) (și în expr. a trage sorți (sau sorț) a recruta prin sistemul sorților. Eram abia de douăzeci și unu de ani cînd îmi veni rîndul să trag la sorți. GANE, N. II 90. Constantin trăsese sorț de cu primăvară și-l luase dorobanț. GALACTION, O. I 126. A cădea (sau a ieși) la sorți = a fi ales sau desemnat prin sorți. A se alege sorții = a se ajunge la rezultat (în favoarea uneia dintre părți). Sorții trebuiau să se aleagă în scurt. SADOVEANU, O. I 4. Sorți de izbîndă = posibilități de reușită; șansă. Nu face niciodată încercări fără rost, fapte care n-au de fel sorți de izbîndă. CAMIL PETRESCU, O. II 441. Ochii tuturora se îndreptau curioși spre cei doi luptători, măsurîndu-le, după înfățișare, sorții de izbîndă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 36.

SOARTĂ sorți f. 1) (în concepții mistice) Forță supranaturală despre care se crede că determina desfășurarea evenimentelor; ursită; fatalitate; destin. ~ vitregă. ~ crudă. 2) Concurs de împrejurări inevitabile. ◊ În voia ~ei la întâmplare. 3) Rezultat final al unei acțiuni; deznodământ. [G.-D. sorții] /<lat. sors,~tis

SORȚ ~i m. mai ales la pl. Mod de alegere, realizat prin aruncarea zarurilor, prin tragerea unor bilete etc. astfel, încât rolul decisiv revine întâmplării. * A trage la ~i a hotărî ceva prin sorți. (A avea) ~i de izbândă (a avea) posibilități de reușită. /Din sorți pl. de la soartă

soartă f. 1. destin, considerat drept cauza diferitelor evenimente ale vieții: a-și plânge soarta; 2. efectul destinului, stare bună sau rea: a-și îmbunătăți soarta; 3. hazard care decide ceva: a trage la sorți; 4. pl. parte: de om avea sorți cu noroc AL.; 5. locul sau casa în care stă fătul în pântecele mă-sei: soarta vacei se îngroapă la izvor spre a avea lapte cu îmbelșugare. [Lat. SORTEM].

sorți f. pl. V. soartă.

sorțì v. a trage la sorți. [Lat. SORTIRI].

soártă f., pl. e și sorțĭ (din maĭ vechĭu, azĭ Trans., soarte, pl. sorțĭ, d. lat. sŏrs, sŏrtis, it. pg. sorte, pv. fr. cat. sort, sp. suerte. V. sorț). Vechĭ. Sorț: după soarte împărți D-zeŭ limbi(lor) pămîntul, în mînile tale sorțile mele (Cor. Ps. 77,54 și 30,16). Lucru obținut pin sorț. În soarte, la sorțĭ, pin sorțĭ. Azĭ. Destin, ursită: o soartă amară, grea, fericită. Pop. Rar. Placentă, membrana care acopere fătu. Soarta armelor, hotărîrea lucrurilor pin războĭ: așa a fost soarta armelor. V. noroc, menire, fatalitate.

sortésc v. tr. (d. soartă). Destinez, ursesc, hotărăsc soarta: cum țĭ-a fost sortit, așa aĭ să trăieștĭ! – Și sorțésc (după sorț).

sorț m. (d. sorțĭ [pl. luĭ soartă] considerat ca m.). Lucru care, dacă ĭese în aintea altuĭa, hotărăște soarta (De ex. într’o urnă puĭ doŭă saŭ maĭ multe numere. Dacă tragĭ orĭ scoțĭ cutare număr, va fi bine saŭ răŭ de acela de care e vorba): mulțĭ magistrațĭ la Atena se alegeaŭ pin sortĭ. Fig. Soartă, parte: așa ĭ-a fost sorțu. A trage sorțiĭ, a te prezenta la recrutare (unde în ainte ceĭ care trebuiaŭ să intre în oaste trăgeaŭ un sorț dintró urnă. Dacă ieșea un sorț pe care era un număr maĭ mare de cît contingentu necesar, trăgătoru era amînat pe anu viitor. Dacă se întîmpla așa de treĭ orĭ, scăpa de oaste). A trage la sorți, a hotărî pin sorțĭ orĭ pin zarurĭ: să tragem la sorțĭ cine să plece. – Și sort (Biblia 1688, Lev. 16, 8 și urm.).

sorțésc, V. sortesc.

sorti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortesc, 3 sg. sortește, imperf. 1 sorteam; conj. prez. 1 sg. să sortesc, 3 să sortească

sorti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortesc, imperf. 3 sg. sortea; conj. prez. 3 să sortească

sorti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sortesc, imperf. 3 sg. sortea; conj. prez. 3 sg. și pl. sortească

soartă (destin, placentă) s. f., g.-d. art. sorții/soartei (mai ales în: în/la voia ~); pl. sorți

sorț (zar) (pop.) s. m., (mai frecv.) pl. sorți (a trage la ~, ~ de izbândă)

soartă s. f., g.-d. art. sorții (în expr. și: soartei); pl. sorți

sorț (zar) (pop.) s. m., pl. sorți

soartă s. f., g.-d. art. sorții; pl. sorți

sorți s. m. pl.

soartă, gen. sorții

soartă, sorți.

SORTI vb. 1. v. hărăzi. 2. v. predestina.

SORTI vb. 1. a da, a destina, a hărăzi, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce le-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a hărăzi, a meni, a predestina, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.)

SOARTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (livr.) fatum, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orândă, parte, rânduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodământ, sfârșit. (~ bătăliei s-a decis.)

SOARTĂ s. v. placentă.

SORȚI s. pl. v. șansă.

SORȚI s. pl. v. recrutare.

SOARTĂ s. 1. destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, ursită, zodie, (rar) predeterminație, (înv. și pop.) striște, (pop.) dată, făcut, noroceală, norocire, orîndă, parte, rînduială, scrisă, soroc, (înv. și reg.) sorocire, (reg.) ursă, urseală, (înv.) predestinație, preursire, preursită, triște, ursitoare, (grecism înv.) proorizmos, (fig.) stea. (Așa i-a fost ~.) 2. situație, stare. (Nu știe nimic de ~ lor.) 3. deznodămînt, sfîrșit. (~ bătăliei s-a decis.)

soartă s. v. PLACENTĂ.

SORȚI s. pl. posibilitate, șansă. (~ de reușită.)

sorți s. pl. v. RECRUTARE.

soarte (-orți), s. f. – 1. Destin, ursită. – 2. Ipostază, circumstanță, stare, condiție. – 3. Parte rezervată de destin fiecăruia. – 4. Operație magică pentru a ghici viitorul. – 5. Sistem de recrutare pentru serviciul militar. – 6. Probabilitate favorabilă. – 7. Placentă. – Var. soartă. Mr. soarte „placentă”, megl. sorți. Lat. sǒrtem (Pușcariu 1603; REW 8107), cf. it., port. sorte, prov., fr., cat. sort, sp. suerte. Cu sensurile 4-6 se folosește mai ales la pl. Der. din lat. *exorta, de la exorῑri (Giuglea, Cercetări, 23; Pascu, I, 158) este improbabilă. Cf. alb. šort (Philippide, II, 556). Der. sorti, vb. (a destina, a predestina; refl., Munt., despre un copil – a face pe el); sorți (var. însorți), vb. (a arunca sorții; a face vrăji); sorțar, s. m. (persoană care a tras la sorți pentru serviciul militar); sorțaș, s. m. (persoană ursită). – Din rom. provine bg. soarta „placentă” (Capidan, Raporturile, 228).

sorți vb. IV (înv.) a trage la sorți.

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES^[1] FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta)^[2] ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

FORTUNA MULTIS DAT NIMIS, SATIS NULLI (lat.) multora soarta le dă prea mult, nimănui destul (cât i-ar trebui) – Martial, „Epigrammata”, 12, 10, 2.

HABENT SUA FATA LIBELLI (lat.) cărțile își au soarta lor – Terentianus Maurus, „De littersi, syllabis, pedibus et metris”, 258: „Procaptu lectoris, habent sua fata libelli” („Încăpute pe mâna cititorului, cărțile își au soarta lor”). Autorul acestui vers a avut el însuși o soartă tristă, întrucât cartea sa de prozodie a fost dată uitării, iar aforismul acesta atribuit altor scriitori latini.

UT FATA TRAHUNT (lat.) cum le-o târî soarta – A te lăsa în voia soartei, a lăsa ceva la voia întâmplării.

Audaces fortuna iuvat (lat. „Pe cei îndrăzneți îi ajută norocul”) – variantă populară, după un hemistih din Eneida lui Vergiliu (cartea X, versul 284). Textul original este Audentes fortuna iuvat, avînd același înțeles. Vergiliu aduce un elogiu temerității, eroii lui secotind că zeii îi iubesc și îi ocrotesc pe cutezători. De aceea fortuna îi însoțește pretutindeni și-i ajută în isprăvile lor. Se știe că Fortuna, la romani, era zeița norocului. La rîndul său, versul lui Vergiliu, pornind cu tot curajul să călătorească pe foarte diferite meridiane, a avut norocul să placă și să fie încetățenit pretutindeni. Ceva mai mult: a găsit și „părinți adoptivi”. Poetul german Schiller, în drama Wilhelm Tell (act. I, sc. 2), a confirmat că Dem Mutigen hilft Gott (celui îndrăzneț îi ajută Dumnezeu), iar scriitorul francez Crébillon, în piesa Xerxes (act. I, sc. 1) a parafrazat: Laudace a fait les rois (Îndrăzneala a făcut regi). Cei ce evită folosirea expresiei, socotind că ar fi greșit să ne bizuim pe colaborarea norocului, săvîrșesc ei înșiși o greșeală, deoarece aici cuvîntul noroc are înțeles de succes, de izbîndă a celor îndrăzneți. Așadar, cînd se ivește un prilej potrivit pentru audaces fortuna iuvat,… îndrăzniți! LIT.

Fortes fortuna adiuvat (lat. „Pe cei puternici norocul îi ajută”) – versul 32 din comedia Formio de Terențiu (respectiv act. I, sc. 4). Tînărul Antipho așteaptă cu îngrijorare întoarcerea tatălui său, întrucît în lipsa acestuia s-a căsătorit cu o fată simplă din popor. Sclavul Geta îi spune atunci lui Antipho, stăpînul său, să fie cu luare aminte, căci norocul îi ajută pe cei viteji. Versul lui Terențiu e o variantă a expresiei Audaces fortuna iuvat, cu o singură schimbare: fortes (cei puternici) în loc de audaces (cei îndrăzneți). Vezi la litera A: Audaces…

Habent sua fata libelli (lat. „Cărțile își au destinul lor”) – versul 258 din cartea de prozodie De litteris, syllabis, pedibus et metris a lui Terentianus Maurus, un gramatic latin care a trăit în secolul al III-lea î.e.n. În continuare, el precizează că destinul cărților „depinde de felul cum sînt primite de cititori”. Chiar cartea lui a verificat acest adevăr, deoarece n-a avut viață lungă. Iar autorul ei a fost multă vreme deposedat și de singurul vers care a supraviețuit, acest habent sua fata libelli, atribuit rînd pe rînd cînd lui Ovidiu, cînd lui Horațiu, cînd lui Martial. S-ar putea deci spune și despre autori „habent sua fata”. De altfel, în aplicarea versului, cîmpul nu-i deloc limitat la cărți. Turgheniev, bunăoară, în Trei portrete, scrie: „Conversațiile au, ca și cărțile, și ca și toate lucrurile de pe lume, destinul lor”. Mihail Sadoveanu, într-un articol intitulat „Laudă cărții”, scria: „Sînt cărți și cărți. Unele sînt destinate pieirii chiar dintru început, căci nu-s lumină din lumina umanității. Altele sînt destinate să supraviețuiască atît cît va mai fi om trăitor sub soare: în acestea se cuprind aspirațiile și idealurile generațiilor, acestea sînt meștenirea noastră cea mai bună”… LIT.

Sic erat in fatis! (lat. „Așa i-a fost soarta!”) – Ovidiu, Fastele (I, 481). Carmenta, prezicătoarea din Arcadia, numită astfel pentru că dădea oracole în versuri (carmen însemna în latinește „poezie”), îi prorocește fiului ei Evandru perspective amenințătoare. Dar: „oprește-ți plînsul! Soarta dator ești bărbătește s-o-nduri/ Astfel scris ți-a fost!” Expresia servește învinșilor ca explicație și fataliștilor ca resemnare. Vezi și: Ut fata trahunt. LIT.

Ut fata trahunt (lat. „Cum vrea soarta”) – Sensul este: la voia întîmplării, ce-o fi să fie. Astăzi se citează mai mult în sens ironic. Vezi și: „Sic erat in fatis!”