SOROCIRE, sorociri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

sorocire sf [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 290/1 / Pl: ~ri / E: soroci] 1 (Reg) Citare (4). 2 (Înv) Termen. 3 (Pop) Hotărâre (5). 4 (Îrg) Soartă (1).

SOROCIRE, sorociri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei; soroceală. – V. soroci.

SOROCIRE, sorociri, s. f. (Astăzi rar) Acțiunea de a soroci și rezultatul ei. ♦ Menire, ursită, destin. Toată lumea stă ș-așteaptă să-i iasă norocu și sorocirea. ȘEZ. II 210.

SOROCI, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și pop.) 1. A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

soroci [At: LEX. MARS. 193 / Pzi: ~cesc / E: soroc] 1-2 vtrp (Jur; înv) A (se) cita (3). 3-4 vtrp (Pop; c. i. acțiuni) A (se) fixa data la care urmează să se efectueze. 5-6 vtrp (Pop) A (se) hotărî (6). 7 vt (Pop) A sorti¹ (1). 8 vt (Reg; îe) A ~ boabele A da în bobi. 9 vt (În credințele populare) A comanda (1). 10 vt (Reg) A cobi (1).

SOROCI, sorocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A fixa termenul la care urmează să se efectueze un lucru; p. gener. a hotărî, a fixa. 2. (În superstiții) A ursi, a sorti; a descânta, a meni. – Din soroc.

SOROCI, sorocesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) 1. A fixa data la care urmează să se efectueze un lucru; a pune termen. Tată, am venit să sorocim nunta. STANCU, D. 175. Pînă să le spun o vorbă de mîngîiere, pînă să sorocim înmormîntarea, iacă vremea că se duse. GALACTION, O. I 257. ◊ Refl. pas. Nunțile se sorocesc în sat între crăciun și sf. Toader. STANCU, D. 172. ♦ A hotărî, a decide. Să învieze cînd o soroci dumnezeu. ȘEZ. V 135. 2. (În superstiții) A ursi, a descînta, a meni. Duhurile... ascultătoare de cei ce știu să le sorocească. GORJAN, H. IV 47. Apă curgătoare, Eu te sorocesc Tot cu pîne și cu sare Să lecuiești pe cutare. TEODORESCU, P. P. 383.

A SOROCI ~esc tranz. rar 1) (termenul în care trebuie să se execute un lucru) A fixa din timp. 2) (în superstiții și în creația folclorică) A hotărî dinainte, prestabilind mersul lucrurilor; a sorti; a ursi; a hărăzi; a predestina; a meni. /Din soroc

sorocì v. 1. a chema în judecată: tribunalul va soroci părțile pentru audiența publică; 2. a fixa un termen; 3. fig. a fi ursit: unora le e sorocit să n’aibă parte în lume.

sorocésc v. tr. (d. soroc saŭ vsl. sŭ-ročiti, a se învoi, a conveni; rus. sročitĭ, a soroci). Vechĭ. Azĭ pop. Hotărăsc (fixez) pe ziŭa cutare: a soroci o judecată pe ziŭa de mîne, a soroci părțile pentru judecată. Sortesc, destinez: a ĭ-a fost sorocit.

sorocire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocirii; pl. sorociri

sorocire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. sorocirii; pl. sorociri

sorocire s. f., g.-d. art. sorocirii; pl. sorociri

soroci (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocesc, 3 sg. sorocește, imperf. 1 soroceam; conj. prez. 1 sg. să sorocesc, 3 să sorocească

soroci (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocesc, imperf. 3 sg. sorocea; conj. prez. 3 să sorocească

soroci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorocesc, imperf. 3 sg. sorocea; conj. prez. 3 sg. și pl. sorocească

SOROCIRE s. v. dată, destin, fatalitate, menire, noroc, predestinare, soartă, termen, timp, ursită, vreme, zi, zodie.

sorocire s. v. DATĂ. DESTIN. FATALITATE. MENIRE. NOROC. PREDESTINARE. SOARTĂ. TERMEN. TIMP. URSITĂ. VREME. ZI. ZODIE.

SOROCI vb. v. chema, cita, cobi, comanda, da, decide, destina, dispune, fixa, hărăzi, hotărî, invita, meni, ordona, orândui, porunci, predestina, rândui, sorti, stabili, statornici, ursi.

soroci vb. v. CHEMA. CITA. COBI. COMANDA. DA. DECIDE. DESTINA. DISPUNE. FIXA. HĂRĂZI. HOTĂRÎ. INVITA. MENI. ORDONA. ORÎNDUI. PORUNCI. PREDESTINA. RÎNDUI. SORTI. STABILI. STATORNICI. URSI.

sorocí, sorocesc, v.t. (reg.) 1. A fixa un termen. 2. A ursi, a sorti. 3. A descânta: „Frigurilor, vă sorocesc cu puterile lui Dumnezău, cu puterea Maicii Precisti și cu puteria celor 318 de sfinți părinți…” (Bârlea, 1909: 94). – Din soroc.