SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva trăgând în gură puțin câte puțin, cu buzele țuguiate (și cu zgomot). ♦ A bea repede și cu lăcomie, dintr-o singură înghițitură (golind vasul). ◊ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de apă, se spune: a) când cineva se uită cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva își manifestă antipatia față de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atenție și interes pe cineva. 2. A înghiți. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesaț), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. *sorbire (= sorbere).
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SORBÍ sorb tranz. 1) (băuturi sau mâncăruri lichide) A bea sau a mânca trăgând în gură puțin câte puțin. 2) A înghiți dintr-o dată (lăsând vasul gol). 3) fig. A trage în piept cu nesaț; a inspira adânc. ~ mireasma trandafirilor. ◊ ~ pe cineva cu ochii (sau din ochi, cu privirea) a se uita cu multă dragoste la cineva; a fi îndrăgostit de cineva. /<lat. sorbere
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBÍ vb. 1. a suge, (pop.) a bea. (Șarpele îi ~ sângele.) 2. v. absorbi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorbí (-b, ít), vb. – 1. A bea cîte puțin, a suge. – 2. A înghiți, a înfuleca, a trage în piept. – 3. (Înv.) A goli. – Mr. sorbu, sorbștu, surghită. Lat. sǒrbēre (Cihac, I, 257; Pușcariu 1609; Pascu, I, 164; REW 8094), cf. it. sorbire, prov., fr., cat. sorbir, sp. sorber (gal. sorbir), port. sorber. – Der. sorb, s. n. (vîltoare, bulboană, vîrtej; sorbitură, dușcă; piston); sorbeală (var. sorbitură), s. f. (sorbire, dușcă, zeamă); sorbitor, adj. (care soarbe); sorbancă, s. f. (Trans. de N, strachină); sorbușcă, s. f. (Mold., supă); sorbăcăi (var. sorbocăi), vb. (a sorbi, a suge); absorbi, vb., după fr. absorber.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sorb, imperf. 3 sg. sorbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. soárbă
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORB1, sorbi, s. m. Arbore din familia rozaceelor înalt până la 15 m, cu frunze ovale, flori albe și fructe cărnoase, al cărui lemn se folosește la strungărie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORB2 ~i m. Arbore sau arbust cu frunze eliptice, cu flori albe și cu fructe globuloase, roșii, al cărui lemn are întrebuințare industrială. /<lat. sorbus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORB s. (BOT.; Sorbus aria) (reg.) mărăcine, păducel, scoruș.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORB s. v. scoruș.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorb (-bi), s. m. – Nume de arbore (Sorbus torminalis). Lat. sorbus (Cihac, I, 257; Tiktin; REW 8095), cf. it. sorbo, prov. sorba, fr. sorbe, sp. serba, port. sorva. Caracterul popular al cuvîntului nu pare stabilit cu siguranță.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
sorb (arbore) s. m., pl. sorbi
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
SORBI (în germ. și Wenden) s. m. pl. Populație de origine slavă, așezată în sec. 8-9 în E Germaniei între râurile Oder, Havel, Spree, Elba, Saale și M-ții Metaliferi, dar și în zoma râului Regnitz. În prezent, urmașii acestei populații, în număr de c. 50.000, trăiesc în reg. Lausitz din Saxonia, continuând cultivarea vechii limbi.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a sorbi (pe cineva) din ochi expr. a privi (pe cineva) cu mare dragoste.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
a sorbi ceașca expr. (er.) a practica cuniliția.
Sursa: Argou
(2007)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink