SĂPUNEALĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni, săpunit¹. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală.

săpuneală sf [At: SBIERA, F. S. 132 / V: (reg) sapon~, sap~, sorpon~, surp~ / Pl: ~eli, (reg) ~ele / E: săpuni + -eală] 1 (Rar) Săpunire (1). 2 (Mpl; la singular de obicei csc) Clăbuc (sau spumă) de săpun (1). 3 (Mpl; la singular de obicei csc) Apă cu săpun (1). 4 (Fam; fig) Mustrare severă. 5 (Îlv) A-i trage (sau a-i da) o ~ (cuiva) A certa aspru (pe cineva). 6 (Rar; îal) A bate pe cineva. 7 (Îe) A primi (sau a încasa, a mânca) (o) ~ A fi (aspru) dojenit, certat, criticat. 8 (Bot; reg; îf soponeală) Ochiul-boului (Aster alpinus). 9 (Bot; reg; îf soponeală) Săpunele (7) (Aster laevigatus).

SĂPUNEALĂ, săpuneli, s. f. 1. Acțiunea de a (se) săpuni; săpunit¹. ♦ Fig. (Fam.) Mustrare, dojană; ocară. ◊ Loc. vb. A trage (cuiva) o săpuneală = a dojeni, a critica (aspru) pe cineva. 2. Spumă de săpun; clăbuci. – Săpuni + suf. -eală.

SĂPUNEALĂ, (2) săpuneli și săpunele, s. f. 1. Acțiunea de a săpuni; săpunit. ♦ Fig. Mustrare, dojană, observație aspră. Să ne lămurim și să mi te răfuiesc!... începu Coco Conduraky, potrivindu-și manșetele rotunde și tari, ca și cum ar fi voit să le suflece pentru grozava săpuneală pe care o pregătea. C. PETRESCU, A. R. 32. ◊ Expr. A trage (cuiva) o săpuneală = a mustra, a dojeni (pe cineva), a face (cuiva) o critică aspră. 2. (Transilv.; numai la pl.) Spumă de săpun; clăbuci. Din săpuneli, răsăreau țepoși perii mari ai bărbii. V. ROM. martie 1952, 161. – Variantă: (Mold., Transilv.) soponeală (BIBICESCU, P. P. 275) s. f.

SĂPUNEALĂ ~eli f. 1) v. A SĂPUNI. ◊ A trage (cuiva) o ~ a mustra aspru pe cineva. 2) Spumă obținută prin frecarea săpunului cu apă; clăbuc. /a săpuni + suf. ~eală

săpuneală f. fam. fig. frecuș.

săpuneálă f., pl. e. Acțiunea de a săpuni. Fig. Iron. Frecuș, perdaf, ocară, țeapănă: ĭ-a tras o săpuneală.

soponeală sf vz săpuneală

sopuneală sf vz săpuneală

sorponeală sf vz săpuneală

supuneală sf vz săpuneală

săpuneală s. f., g.-d. art. săpunelii; pl. săpuneli

săpuneală s. f., g.-d. art. săpunelii; pl. săpuneli

săpuneală s. f., g.-d. art. săpunelii; pl. săpuneli

săpuneală, -neli.

SĂPUNEALĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, clăbuc, dojană, dojenire, imputare, morală, mustrare, observație, reproș, săpunire, săpunit, spumă.

săpuneală s. v. ADMONESTARE. CEARTĂ. CERTARE. CLĂBUC. DOJANĂ. DOJENIRE. IMPUTARE. MORALĂ. MUSTRARE. OBSERVAȚIE. REPROȘ. SĂPUNIRE. SĂPUNIT. SPUMĂ.

a încasa un frecuș / un perdaf / o săpuneală expr. a fi aspru mustrat / certat.

a trage (cuiva) o săpuneală expr. a certa cu asprime (pe cineva), a mustra (pe cineva).