SOLFATARĂ, solfatare, s. f. (Înv.) Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

solfatară sf [At: BARASCH, I. N. 59/9 / Pl: ~re / E: it solfatara, fr solfatare] 1 (Iuz) Teren caracterizat prin emanații de gaze constituite în special din vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon. 2 Emanație vulcanică de vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon.

SOLFATARĂ, solfatare, s. f. Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

SOLFATARĂ s.f. Emanație de gaze de natură vulcanică, conținînd o mare cantitate de bioxid de sulf, de hidrogen sulfurat și mici cantități de vapori de apă. [< it. solfatara, cf. fr. solfatare].

SOLFATARĂ s. f. emanație vulcanică de gaze, conținând o mare cantitate de bioxid de sulf, hidrogen sulfurat și mici cantități de vapori de apă. (< fr. solfatare, it. solfatara)

solfatară f. mină de sulf.

*solfatáră f., pl. e (it. solfatara. V. sulf). Teren de unde ĭese vapori sulfuroșĭ: cea maĭ celebră solfatară e cea de la Pozzuoli (Italia), unde ceĭ vechĭ credeaŭ că-ĭ intrarea iaduluĭ.

SOLFATARE s. f. pl. Emanații de gaze amestecate cu vapori de apă, care se degajă din crăpăturile scoarței terestre avînd legătură cu craterul unui vulcan.

solfatară (înv.) s. f., g.-d. art. solfatarei; pl. solfatare

solfatară (înv.) s. f., g.-d. art. solfatarei; pl. solfatare

solfatară s. f., pl. solfatare

solfatare, (engl.= solfatara) emisiune de gaze și vapori com-bustibili, proveniți în urma activității vulcanice, caracterizați prin conținutul lor ridicat de dioxid de sulf, vapori de acid sulfuric și sulfuros, vapori de apă și dioxid de carbon. Asemenea emisiuni generează concentrații importante de sulf, realgar, auripigment. Denumirea vine de la lacul cu sulf La Solfatara -Italia.