*solecízm n., pl. e (lat. soloecismus, vgr. soloikismós, d. orașu Soli [colonie a Atenienilor în Cilicia], aĭ căreĭ locuitorĭ îșĭ stricase limba față de cea din Atena). Greșală contra sintaxeĭ literare, ca: e doŭă zile (Munt.) îld. sînt orĭ îs doŭă zile saŭ trebuĭe de făcut (Mold.) îld. trebuĭe (să fie) făcut orĭ trebuĭe să se facă. V. barbarizm.