soldie sf vz soldiu

sòldie f. veche monedă italiană: pusese o dajdie de soldie de aur pe lună BĂLC.^[1]

*sóldie f. (ca și soldă, it. soldo, dar cu un sufix rusesc, ca gardă fața de vechea formă gvardie). Vechĭ. O veche monetă italiană de aur.

SOLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în Țările Române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

sold³ sn vz soldiu

soldiu sm [At: HELIADE, D. C. 130/1 / V: (rar) sold (Pl: ~de) sn, ~ie sf / Pl: ~ii / E: ngr σολδί, it soldo] 1 Veche monedă italienească de aur de valoare redusă, care a circulat în țările române. 2 (Pgn) Monedă de mică valoare Si: băncuță³ (2), firfiric (1).

șoldâi, ~e a vz șoldiu

șoldâu, ~âie a vz șoldiu

șoldiu, ~ie [At: COSTINESCU / V: (reg) ~dâi, ~dâu / Pl: ~ii / E: șold¹ + -iu] (Reg) 1-3 a (D. animale sau, rar, d. oameni) Șoldit (1-3). 4 a (Pex) Schilod. 5-6 av Soldiș (1-2). 7-8 a, av Șchiopătat² (2-3). 9-10 a (Fig; d. obiecte) Șoldit (4-5).

SOLDIU, soldii, s. m. Monedă italienească veche, de valoare redusă, care a circulat în trecut și în țările române; p. gener. monedă de mică valoare. – Din it. soldo.

SOLDIU, soldii, s. m. Veche monedă italienească, care a circulat în trecut și în țările noastre; p. ext. ban de mică valoare (v. lăscaie). Erau toți fără nici un soldiu. GHICA, A. 714. Într-adevăr, el pusese o dajdie de un soldiu de aur pe lună. BĂLCESCU, O. II 278.

ȘOLDIU, -IE, șoldit, adj. Șoldit. Trecea de dimineață, șoldiu, trăgîndu-și mereu pantalonii în sus. PAS, Z. I 198. ◊ (Adverbial, în legătură cu verbe de mișcare) Care de care prinde a se scălămbăia, a merge mai șoldiu. STANCU, D. 316. Fig. ♦ (Despre lucruri) înclinat într-o parte, strîmb. Dincoace de pod era împrejmuirea bisericii Domnița Bălașa, lîngă care se afla o magherniță șoldie. PAS, L. I 135. (Adverbial) Irino mamă, ți-ai pus rochia cu gura sucită, șorțul șoldiu. DELAVRANCEA, H. T. 155.

șoldiu a. beteag de un picior, spetit (despre cai): iapă șoldie de piciorul drept.

șoldíŭ, -íe adj. (d. șold). Deșelat, spetit, cu șoldu stricat: ĭapă șoldie. De om saŭ de animal șoldit: mers șoldiŭ. Adv. A merge șoldiŭ.

soldiu [diu pron. dĭu] s. m., art. soldiul; pl. soldii, art. soldiii (desp. -di-ii)

șoldiu (pop.) adj. m., f. șoldie; pl. m. și f. șoldii

soldiu [diu pron. dĭu] s. m., art. soldiul; pl. soldii, art. soldiii (-di-ii)

șoldiu (pop.) adj. m., f. șoldie; pl. m. și f. șoldii

soldiu s. m. [-diu pron. -diu], art. soldiul; pl. soldii, art. soldiii (sil. -di-ii)

șoldiu adj. m., f. șoldie; pl. m. și f. șoldii

ȘOLDIU adj. v. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povârnit, prăvălit, strâmb, șchiopătat, șoldit.

șoldiu adj. v. APLECAT. ÎNCLINAT. LĂSAT. PLECAT. POVÎRNIT. PRĂVĂLIT. STRÎMB. ȘCHIOPĂTAT. ȘOLDIT.

soldie s.f. (înv.) veche monedă italiană care a circulat și la noi.