sofra sf [At: (a. 1783) URICARIUL, XXI, 368 / V: (1) (înv) sofră / Pl: ~le / E: tc sofra, ngr σοφράς] 1 (Înv; șîs ~ turcească) Masă mică, rotundă și scundă, la care se mânca șezând pe divan, pe un scăunel sau pe o rogojină (după obiceiul turcesc). 2 (Reg) Ghizd la fântână.

sofrà f. mescioară rotundă, cu picoarele scurte, pe care se mânca șezând împrejur pe divan (după moda turcească): cine păzește sofraua, mănâncă ciorbaua PANN. [Turc. SOFRÀ, sac de proviziuni care servă totdeodată de pânză sau de masă pe care se pun bucatele].

sofrá f. (turc. sofra, pop. sufra, masă de mîncare, sac cu proviziuni, față de masă, d. ar. sufret, merinde; ngr. sofrás, alb. sofră, masă rătundă, sîrb. sovra, sofra, bg. sofra). Vechĭ. Masă joasă rătundă cu treĭ picĭoare care se punea pe divan. V. sinie.

sofră sf vz sofra

șofră sf [At: ALR II, 6236/219 / Pl: ~re / E: nct] (Iht; reg) Obleț (Alburnus lucidus).

sofra (înv.) (desp. so-fra) s. f., art. sofraua, g.-d. art. sofralei; pl. sofrale

sofra (înv.) (so-fra) s. f., art. sofraua, g.-d. art. sofralei; pl. sofrale, art. sofralele

sofra s. f. (sil. -fra), art. sofraua, g.-d. art. sofralei; pl. sofrale

sofra (-ale), s. f. – Măsuță joasă pentru mîncare. – Mr. sufră. Tc. sofra, din arab. süfret „provizii de drum” (Șeineanu, II, 324; Lokotsch 1937), cf. ngr. σοφρᾶς, alb., bg., sb. sofrá. – Der. sofragiu (var. sufragiu), s. m. (om de serviciu, ospătar), din tc. sofraci, cf. ngr. σοφραντζής, bg., sb. sofradžija; sufragerie (var. sofragerie), s. f. (cameră unde se servește masa). Cf. sufertaș.

sofra, sofrale, s.f. 1. (înv.) masă mică circulară, și foarte joasă, la care se mânca stând pe divan, pe un scăunel sau pe o rogojină. 2. ghizd (la fântână).

șofră, șofre, s.f. (reg.) pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie cu gura oblică, ce trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean, obleț.