SOCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Lat. socrus (= socer).

socru¹ sm [At: PO 185/11 / V: (reg) țo~ / Pl: ~ri / E: ml socrus] 1 Tatăl unuia dintre cei doi soți, considerat în raport cu celălalt soț Si: tată socru. 2 (Pop; îs) Drac ~ Se spune despre ceva neobișnuit. 3 (Îs) ~ mic Tatăl miresei. 4 (Îs) ~ mare Tatăl mirelui. 5 (Reg; îe) A se pune ~ A-și căsători fiul sau fiica, devenind socru¹ (1). 6 (Lpl) Părinții unuia dintre cei doi soți, considerați în raport cu celălalt soț. 7 (Lpl; îs) Hora ~rilor Hora mare, în timpul căreia se împart darurile la nuntă. 8 (Reg; lpl) Invitați la nuntă, din partea miresei.

SOCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊ Socru-mare = tatăl mirelui. Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din lat. socrus (= socer).

SOCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Într-o zi, intră în curtea lui Stoicea, pe un cal în spume, un vătășel, din partea lui socru-său. GALACTION, O. I 52. Ipate se trezește într-o zi cu socru-său că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P. 169. De nu agă, dar măcar socru... Tot m-am căptușit cu ceva. ALECSANDRI, T. I 101. (Familiar și popular, la gen.-dat. neart., urmat de un adj. pos.) Ipate... zice socru-său: tată, eu n-oi putea merge. CREANGĂ, P. 169. ◊ (Popular) Socru-mare = tatăl mirelui; (la pl.) părinții mirelui. Iar mai spre-amiazi, din depărtări Ivitu-s-a crescînd în zări Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socrii-mari și cu nuntași. Și nouăzeci de feciorași Veneau călări. COȘBUC, P. I 56. Cucule, măria-ta, Am venit la dumneata Să-mi dai calul dmnitale, Să mă duc la socrul-mare. GOROVEI, C. 381. Socru-mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. (La pl.) Părinții unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. CREANGĂ, P. 86.

SOCRU ~i m. Tată al unuia dintre soți în raport cu celălalt soț. * ~-mare tatăl mirelui. ~-mic tatăl miresei. [Sil. so-cru] /<lat. socrus

socru m. tatăl soției ori al bărbatului. [Lat. vulg. SOCRUM].

1) sócru m. (vlat. sŏcrus, sŏcri, cl. sŏcer, sŏceri, scr. çvaçuras, vgr. ’ekyrós, got. svaihra, germ. schwaher, vsl. svekrŭ; sard. sogru, pv. cat. sogre, vfr. suere, sp. suegro, pg. sogro. V. cuscru). Tatăl soțuluĭ orĭ sotiiĭ, față de ginere saŭ de noră. Socru mare, tata mireluĭ. – Fem. soacră. V. soacră.

socru (desp. so-cru) s. m., art. socrul; pl. socri, art. socrii

socru (so-cru) s. m., art. socrul; pl. socri, art. socrii

socru s. m. (sil. -cru), art. socrul; pl. socri, art. socrii

socru-mare (desp. so-cru-) s. m., art. socrul-mare; pl. socri-mari, art. socrii-mari

+socru-meu/-tău/-său (fam.) (desp. so-cru-) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui socru-meu/-tău/-său

+socru-miu/-tu/-su (fam., pop.) (desp. so-cru-) s. m. + adj. pr., g.-d. art. lui socru-miu/-tu/-su

+tată-socru (fam.) (desp. -so-cru) s. m., art. tata-socrul, g.-d. art. lui tata-socrul

socru-mare (so-cru-) s. m., art. socrul-mare; pl. socri-mari, art. socrii-mari

!tată-socru (fam.) (-so-cru) s. m., art. tata-socrul, g.-d. art. lui tata-socrul

socru-mic s. m., pl. socri-mici

socru-mare s. m. (sil. -cru-), art. socrul-mare; pl. socri-mari, art. socrii-mari

socru (-ri), s. m. – Tatăl unuia dintr soți, în raport cu celălalt soț. – Mr., megl., istr. socru. Lat. sǒcrum în loc de sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; REW 8054), formă care apare la Consentius, cf. calabr. socru, nap. suogre, logud. sogru, prov., cat. sogre, sp. suegro, port. sogro. Uz general (ALR, I, 261). – Der. soacră, s. f. (mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț), mr., megl. soacră; socri, vb. (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap); socrie, s. f. (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile); socriță, s. f. (femeie care pregătește mîncarea, la nunțile tradiționale).