sociogonie sf [At: DN³ / P: ~ci-o~ / Pl: ~ii / E: fr sociogonie] Totalitatea miturilor, teoriilor etc. privitoare la apariția civilizațiilor umane.

SOCIOGONIE s.f. Cercetare a genezei relațiilor caracteristice societăților civilizate. [Gen. -iei. / < fr. sociogonie].

SOCIOGONIE s. f. totalitatea miturilor, teoriilor etc. referitoare la geneza și dezvoltarea societății. (< fr. sociogonie)

sociogonie (desp. -ci-o-) s. f., art. sociogonia, g.-d. art. sociogoniei; pl. sociogonii, art. sociogoniile (desp. -ni-i-)

*sociogonie (-ci-o-) s. f., g.-d. sociogonii, art. sociogoniei; pl. sociogonii, art. sociogoniile

sociogonie s. f., art. sociogonia, g.-d. art. sociogoniei

SOCIO- „grup social, societate”. ◊ L. socius „aliat, asociat” > fr. socio-, engl. id., it. id. > rom. socio-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., studiere de pe baze biologice a grupurilor animale și a societăților umane; ~geneză (v. -geneză), s. f., totalitate a factorilor psihogeni traumatizanți de ordin social, care provoacă boli psihice; ~gonie (v. -gonie), s. f., cercetare a genezei relațiilor caracteristice societăților civilizate; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Observare, înregistrare și descriere a societăților ca formațiuni istorice concrete. 2. Disciplină sociologică empirică, descriptivă și inductivă; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Metodă sociologică de reprezentare grafică, pe bază de teste sociometrice, a relațiilor existente între membrii unui microgrup social. 2. Reprezentare grafică a evoluției unui fenomen social; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Știință care studiază societatea omenească și legile ei de dezvoltare. 2. Studiul asocierii organismelor; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ansamblul procedeelor sociologice folosite în studierea cantitativă a relațiilor psihice dintre membrii grupurilor sociale mici; ~morfologie (v. morfo-, v. -logie₁), s. f., sociologie descriptivă; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare de comportament determinată de defectele educației generate de medii sociale nefavorabile; ~psihiatrie (v. psih/o-, v. -iatrie), s. f., disciplină care studiază acțiunea patogenă a mediului concret asupra vieții psihice; ~sferă (v. -sferă), s. f., psihosferă*; ~terapie (v. -terapie), s. f., ansamblu de tehnici psihoterapeutice prin care se urmărește reducerea tulburărilor mintale prin folosirea interacțiunilor psihologice dintre bolnav și mediul social în care acesta trăiește; ~tip (v. -tip), s. n., tip biopsihic specific unei comunități sociale, realizat prin procesul de educație complexă a componenților ei.